Adunarea sfinților ca o ”fermă eoliană”

Când treci frontiera unui sat  sau a unei regiuni sunt anumite lucruri care îți atrag atenția. Pentru localnici acele aspecte distinctive sunt deja parte din normal, o obișnuință. Ei trec zilnic pe lângă ele și nu le mai ”văd”. Când intri în unele sate poți distinge o anume culoare predominantă la case sau un anume stil arhitectural. Recent, am trecut frontiera Ungariei cu Austria și m-am trezit că trec prin mijlocul unei păduri de ”mori de vânt”.
moara_de_vant_dragoljub_badrljaca.previewDenumirea generică de ”moară de vânt” vine de la faptul că, în trecut, omul s-a folosit de forța vântului pentru acționarea pietrelor de moară în vederea măcinării cerealelor. Europenii au folosit morile în principal pentru măcinarea grăunțelor, iar mai târziu și pentru tăiatul buștenilor. Americanii le-au folosit mai mult în fermele izolate pentru pomparea apei de la mare adâncime sau pentru desecările mlaștinilor.

Energia vânturilor sau energia eoliană este gratuită și regenerabilă. Vântul se produce natural și oricât s-ar consuma din energia lui nu se va termina niciodată, atât timp cât va încălzi soarele pământul. Energia eoliană este tot o formă de energie solară pentru că la baza producerii se află soarele. Din cauze naturale și omenești, diferite și combinate, razele soarelui nu încălzec uniform atmosfera și pământul, acestea producând mișcări lente sau rapide ale aerului. Prin urmare, masele de aer sunt într-o continuă mișcare pe pământ. Cum această formă de energie este gratuită, regenerabilă și nepoluantă, captarea și transformarea ei este o prioritate pentru anumite ramuri de cercetare și medii economice.

Prin rotirea unor turbine, centralele eoliene transformă energia cinetică a vântului în electricitate.
La începuturi, prețul de cost pe unitate de energie a fost mare, dar este în scădere odată cu creșterea fiabilității și randamentului turbinelor și a eficacității energetice. Ce-mi place la oamenii de știință este faptul că acolo unde alții văd piedici și probleme, ei văd oportunități și potențial.

Turbulențele aerului crează vânt și furtuni.
Mișcarea maselor de aer este un dat al pământului. Dacă ar fi să fac o analogie a mișcărilor vântului cu furtunile care au loc în viața sufletului, paralela mi se pare relevantă. Omul trece adeseori prin situații turbulente care-i produc confuzie și durere în suflet. Cele mai multe dintre ele sunt create de către forțe (oameni și împrejurări) externe. Presiunea exercitată de către aceste forțe crează reacții interne ale sufletului.  Aceste reacții pot fi de natură bună (pozitivă) sau rea (negativă). Probabilitatea cea mai mare este ca furtunile exterioare să declanșeze reacții interioare de tip negativ.

Am fost lovit și rănit dinafară, o să lovesc și o să rănesc și eu.
În acest caz, sufletul meu are doar rolul de a transfera sau transmite durerea și tulburarea mai departe: uneori la valoare și intensitate mai scăzută, alteori la valoare și intensitate amplificată.

eoliene-unu-LargeExistă însă și o altă alternativă, mai grea, mai costisitoare, mai rară, în care durerea nu este transmisă mai departe, ci este răscumpărată și transformată. În omul care se aseamănă cu o centrală eoliană, are loc o convertire /transformare a energiei distructive în ceva constructiv. Sufletul convertit /întors spre Dumnezeu prin puterea de schimbare a Duhului Sfânt are potențialul de a transforma turbulența externă într-o energie internă constructivă.

Această schimbare a răului în bine este opera Duhului care curățește și  purifică furtuna interioară, sfințind atitudinea și sentimentele rezultante într-un comportament evlavios. În acest fel, omul nu mai este el însuși, ci Cristos care trăiește și se formează în el, natura divină înghițind tot mai mult firescul. Nu scriu despre teorii, lucrul acesta s-a întâmplat și se întâmplă în viețile sfinților încercați, loviți, ispitiți și răniți; atât în trecut, cât și în prezent.

În furtună și încercare, omul lui Dumnezeu, nu transmite răul și durerea spre alții, ci ele se transformă în interiorul său în acte de bunătate și evlavie.În furtună, urmașii lui Cristos seamănă tot mai mult cu Înaintașul lor, care nu a răspuns înapoi, nu a lovit și nu a amenințat, ci a absorbit răutatea lor și a mijlocit pentru ei, și-a dat viața spre salvarea lor. Sfântul lui Dumnezeu este ca o centrală eoliană: ia ceva potențial distructiv și îl transformă spre bine.

Poate ai trecut și încă mai treci prin încercări, prin furtuni și-ți vine să-ți faci de cap, să nu mai faci pe ”bun-ul” sau pe ”bun-a”. Poate crezi că nu merită să te mai lași transformat, ci că merită să le arăți altora că poți fi și rău sau rea, că poți transmite răul mai departe. Poate crezi că nu se mai poate schimba răul din tine, că nu mai ai potențialul de a face bine, că nu o să poți fi niciodată  deveni o centrală eoliană. Dar, câtă vreme este Duhul acolo, înlăuntrul tău, mai există speranță că El poate converti ceea ce se întâmplă în interior, în sentimente și acțiuni care se aliniază cu și revelează scopurile lui Dumnezeu.
Când mai mulți sfinți se adună împreună (biserica),
când se lasă transformați în turbulențele prin care trec,
când absorb răul dinafară și-l lasă să fie convertit în fapte vrednice de pocăință,
atunci se degajă o energie cerească care distruge răul iadului prin bine cerului!
Acolo raiul coboară pe pământ!

Când se adună sfinții împreună, ei sunt ca și o adunare de centrale eoliene, ca o fermă eoliană.
Iată o altă metaforă pentru biserica lui Cristos!

 

23
aug. 2013
AUTOR Gili
CATEGORIE

Tematice

COMENTARII No Comments

Lasă un răspuns