Ai îmbătrânit dacă …

Unul dintre semnele cele mai frecvent puse în seama îmbătrânirii este uitarea. Nu mai rețin bine cartea respectivă, dar niște autori demonstrau cu ajutorul unor experimente, sondaje și statistici că este unul dintre neadevărurile cele mai acceptate (fără verificare) cu privire la comportamentul uman. Înclin să le dau dreptate.

Există o altă părere, unanim acceptată, că ai îmbătrânit dacă … ai început să pierzi din podoaba capilară sau din numărul de dinți, să câștigi în greutate, să urci scările cu dificultate, să ții pasul mai greu cu cei tineri, să colecționezi din ce în ce mai multe boli, să te doară ceva și undeva. Majoritatea acestor semne sau indicatori intră în categoria celor exterioare, care se pot vedea și se pot simți. Instrumentele de ”tortură” pentru aceste semne sunt oglinda și comparația, la care se adaugă imediat și invidia (au!).

Alții nu au probleme cu exteriorul, au o părere (foarte) bună despre ei, dar încep să se încadreze pe ei înșiși la categoria bătrânei pentru că au devenit … bunici. Vederea nepoților le topește inima și energiile, și mai ales ochii: nu mai pot ”vedea” nimic dincolo de acest stadiu. Se văd bătrâni, se simt bătrâni și se comportă ca atare, deși ar mai avea multe rezerve nebănuite care ar putea fi puse în slujba altora. Îi recunoști repede pe aceștia pentru că, dacă îi întâlnești, în primele 30 de secunde ale discuției îți vor pomeni despre nepoți, cei care au devenit centrul atenției și preocupărilor lor. După mine, aceasta este una din marile greșeli ale acestei perioade de vârstă: definirea și focalizarea vieții funcție de avansarea în ierarhia rolurilor de familie. Aceasta este calea naturală: este normal să fii bunic, dar statutul tău nu trebuie să fie definit primar de ceea ce oricum nu mai depinde de tine! Calea nenaturală este să te reinventezi să-ți găsești o altă misiune a vieții, să-ți dezgropi talanții îngropați în responsabilitățile vârstei adulte și să te apuci de o altă treabă care să-ți dea aripi la bătrânețe și energii spre eternitate.

Ai îmbătrânit dacă …nu mai înveți de la alții. Din diverse motive, lene sau comoditate, unii nu mai citesc nimic. Ei știu cum începe și se termină orice carte și au răspunsuri la orice întrebare. Nu mai ascultă ce zic alții, iar dacă sunt într-un grup mic sunt primii care răspund la întrebări. Nu mai încape nimeni la masa discuțiilor pentru că din ei curg răspunsurile. Chiar și la întrebările nepuse. Când stau de vorbă cu părinții și bătrânii le dau ușor lecții și sfaturi. Ei nu au urechi, doar gură. Când stai lângă un astfel de om ai senzația că s-a născut ”bătrân”. Dacă ai identificat o astfel de persoană pe lângă tine, recomandă-i să exerseze mai mult disciplina tăcerii și solitudinii.

Ai îmbătrânit dacă … nu mai ești dispus să încerci ceva nou. Mâncarea o vrei cu gustul acela clasic ”ca la mama acasă”, cafeaua este bună numai cum o preferi tu, covorul trebuie să stea cum îți place ție, preferi mereu cartofi pai sau pizza, îți faci freza în același fel de dinaintea erei noastre, stilul vestimentar este la fel ca acum 10 ani, asculți doar 1 maxim 2 genuri de muzică, de 5 ani cărțile stau în același loc pe raftul bibliotecii, dezordinea în cameră este aceeași de mai bine de 3 ani, poziția la masă este strâmbă de 10 ani, pomul de Crăciun se împodobește ca acum 15 ani.

Ai îmbătrânit dacă … nu îți mai asumi riscul în a face ceva nou. Îmbătrânirea implică schimbare, dar schimbare într-un singur sens, al degenerării. A face ceva nou înseamnă a-ți asuma riscul de face schimbări în sensul invers, adică al regenerării. Prin urmare, provocarea pentru mine este aceea de a identifica și numi aceste filtre universale ale îmbătrânirii, adică acelea care sunt valabile la orice vârstă! În acest sens îmbătrânirea nu mai este un fenomen legat automat de vârstă, aspecte fizice și semne exterioare, ci mai degrabă de o stare a sufletului și spiritului. Așa putem detecta tineri îmbătrâniți prematur și bătrâni care au uitat să îmbătrânească.

Provocarea mea, la sfârșit de an, este să reflectez la anul 2014 și să evaluez cât de des am reușit să ies din matca siguranței și obiceiurilor stabile pentru a mă arunca în apele tulburi și reci (sau clocotinde) ale lucrurilor noi – pe care nu mi-a fost întotdeauna drag să le fac, dar am ales să le fac. Încer să le amintesc aici, nu ca o oportunitate spre laudă sau mărire, ci ca un exercițiu de autoîncurajare pentru mine în viitorul an și de mulțumire la adresa lui Dumnezeu, care îmi dă curajul de a-mi asuma riscuri. Nu le aștern în ordine cronologică și nici într-una ierarhică, ci așa cum îmi vin în minte.

DSC_2869Desigur că, un lucru nou pe care l-am făcut în acest an și este extrem de vizibil, este acela că mi-am lăsat mustață. La noi la Tulca, nu era moda ca albii și românii să poarte mustață. Da, mai erau excepții, dar mustața era apanajul altor culori și limbi conlocuitoare. Moartea fratelui meu și căsătoria fiicei mele, Andreea, au fost evenimentele care au contribuit la această schimbare de ”look”. Doliul după fratele meu a creat cadrul pentru nebărbierit, iar cerința de pe invitația de nuntă a condus spre alegerea mustății ca un mijloc de distinctivitate masculină. Iar după nuntă, am ales să păstrez mustața, sub pretextul că mă pregătesc pentru o altă nuntă, dar motivul major pentru care am păstrat-o este acela de a fi o mărturie permanentă pentru mine că pot și trebuie să fac mereu lucruri noi.

Despre participarea la Conferința ”Puterea de a fi altfel” am mai scris și în alte postări. Chinurile și durerile facerii unei lucrări academice au fost crunte pentru mine. Eram de câteva ori pe punctul de a renunța, dar prin harul și încurajarea Lui am continuat.  Faptul că lucrarea mea ”Cei mai mari dușmani ai fricii” a fost publicată alături de alte lucrări deosebite și autori consacrați într-un volum tipărit sub auspiciile Editurii didactice și pedagocice a marcat un pas (sau un șut) înainte pe traiectoria și evoluția scrisului meu. Menționez aici că, Patricia Runcan, a coordonat cu excelență și smerenie această conferință, lucru observat și apreciat de toată lumea academică. Printre participanții la conferință am observat persoane care nu erau din și, în mod normal, nu aveau tangență cu lumea academică. Le-am văzut, de nenumărate ori, cum se rugau individual și discret, cu ochii închiși. Erau prezente acolo, dar absente pentru noi. Suspectez că, Patricia, fiind membră la Biserica Baptistă Maranata – Timișoara, a invitat frați și surori care au participat la conferință ca și mijlocitori în rugăciune pentru impactul și reușita acestui eveniment în lumea academică. Participarea lor a avut impact în lumea spirituală. Bravo lor!

La dorința și invitația Simonei Luca, la sfârșitul lunii aprilie, am predat un Curs de formare spirituală la Biserica ”Casa închinării” – Timișoara. A fost o provocare bună pentru mine în a-mi sintetiza un material pe această temă. Ca și suport de curs am folosit cea mai bună și complexă carte scrisă până acum de către John Ortberg, ”Eu așa cum aș vrea să fiu”. Am apreciat prezența discretă, dar activă, la curs a pastorului Pică Mengher, împreună cu soția lui. Am fost plăcut impresionat de deschiderea și învățabilitatea, dinamismul și creativitatea cursanților.

Vizita în Spania mi-a provocat gusturile culinare. Cu perseverență și grație, Cornel Iana a fost mereu gata să-mi extindă limitele bucuriilor culinare. Cum Spania are vre-o 2/3 de graniță cu marea, fructele de mare sunt la ele acasă în bucătăria spaniolă. Așa că sub tachinarea blândă, inocentă și răbdătoare a lui Cornel am încercat timid gustul scoicilor, melcilor, creveților, caracatițelor și a altor vietăți marine. Neam de neamul meu n-a mâncat așa ceva! Nu mi-a fost ușor, dar am învins. Faptul că în Spania am trăit așa de multe experiențe senzoriale (corida, culesul viei, marea, livezile de măslini și portocali, sangria, uleiul de măsline, etc.) face ca ea să lase urme adânci în sufletul meu și amintiri plăcute la nivelul trupului.

Sunt sigur că v-ați prins până acum de direcția postării mele. Am vrut să surprind îmbătrânirea nu din perspectiva majoritară și naturală, cea mai ușor de văzut și diagnosticat, pardon, de etichetat. Am adus în prim plan îmbătrânirea ca o stare a sufletului, a lumii interioare, care vrea să se conserve cu orice preț și care nu are vârstă în ani. Am întâlnit oameni în vârstă, care nu aveau vârstă, a căror suflet era viu, jucăuș, înviorător, irezistibil chiar. Am întâlnit tineri îmbătrâniți, închistați în carapacea lor blindată cu smartfonuri, freze chic și haine de marcă.

Pledez pentru păstrarea tinereții ca stare de spirit, ca o asumare de riscuri, ca o încercare continuă de a face lucruri noi. În cer  (sau pe pământul nou) vom face și vom experimenta o multitudine de lucruri noi pe care nici măcar nu ni le-am putut imagina pe pământul acesta ancorat în legi și cioplit de limitări. Pledez pentru comuniunea cu Duhul Sfânt, care te deschide tot mai mult pentru imensitatea cerului și a dragostei de sus … atât de mult că îți crapă (poți citi ”traumatizează”) lumea interioară (limitată de copilăriile tinereții) pentru a face loc unor perspective și lumi mult mai largi decât încăpeau în ele până atunci. Și cum ne dorim și cântăm ”Vreau din Tine mai mult”, unde ar încăpea acest ”mai mult” în noi fără ca dărâmarea zidurilor de protecție interioare să fie absolut necesară?

Bătrânețea vrea stabilitate și siguranță, pensie (mai ales privată) și vacanță. Comuniunea cu Dumnezeu spune: ”Iați ADIO de la ele. Acestea sunt drumuri închise, piste false”. Comuniunea cu El topește în suflet dorul după cele veșnice și slăbește atracția viselor pământești, oricând năruibile de căderea bursei, falimentul unei bănci sau vre-un conflict armat. Comuniunea cu El nu are vârstă, pentru că transcende preferințele și valorile vremelnice. Cei pătrunși de comuniunea cu El, au sufletul frumos, indiferent de cum arată înafară. Ei radiază ceva deosebit, care te atrage și îți face bine. Și aceasta, în ciuda imperfecțiunilor lor!

Cu toții ne luptăm cu legea entropiei. Anul 2014 a fost încă un an de grație în care am putut experimenta lucruri noi, în care ne-am putut pregăti mai bine pentru cer. Ce lucruri noi ai experimentat în acest an? Sau, poate ai văzut pe alții făcând ceva nou. Nu le ține doar pentru tine. Să ne încurajăm unii pe alții și să ne bucurăm de înaintarea celorlalți pe calea credinței.

13
Dec 2014
AUTOR Gili
CATEGORIE

Tematice

COMENTARII No Comments

Lasă un răspuns