Anii trec, experiențele rămân!

Am început anul acesta 2018 cu o postare – întrebare cutezătoare și retorică: ”Anul 2018: bun sau NEbun?”. Am intuit că nu voi mai avea liniștea de a rămâne și urmări starea de bine, de căldicel, de liniște și mediocritate. Nu am rămas în tensiunea dilemei din titlu, ci mai târziu am declarat că ”anul 2018 este cel mai bun an” (din viața mea). Și așa a fost și așa este: cel mai bun an.

Înainte de traversarea Iordanului, Dumnul Dumnezeu a dat instrucțiuni clare lui Iosua. Vezi Iosua 4.
Tot poporul va experimenta un miracol prin traversarea rîului Iordan, dar nu călcând pe un pod din lemne, ci cu picioarele prin albia lui, ca și pe uscat.
Oamenii vor fi mirați și entuziasmați de miracol pentru câteva zile, luni sau ani. Dar, Dumnezeu vrea ca cei de acum să perpetueze amintirea acestui miracol și să transmită credința spre generațiile care acum nici nu erau în existență. Și cum s-ar fi putut face acest lucru?

Căci anii trec și trăirile se uită.
Apa trece, pietrele rămân.
Anii trec, pietrele rămân.

Una din instrucțiuni era ca să fie ridicate 12 pietre din mijlocul Iordanului pentru a fi puse pe uscat. Din ele s-a construit apoi un monument, menit să perpetuze amintirea acestui miracol colectiv peste negura anilor. În trecut pietrele erau cele mai durabile elemente care treceau testul timpului. În plus, erau disponibile și accesibile. Ele erau probe, dovezi palpabile, care activau amintirea unor evenimente speciale, unice, din viața individului sau poporului. Anii treceau, dar amintirea experiențelor se cataliza prin prezența pietrelor și cuvintele martorilor. Experiența miracolelor era conservată în durabilitatea și muțenia pietrelor, dar activată prin cuvintele povestirilor.

Pietrele erau dovezile tăcute, care vorbeau prin credința și gura mărturisitorilor. Aveai pietre, aveai experiențe, aveai credință de transferat la generațiile următoare. Dacă nu scrii și nu vorbești, dacă nu-ți faci pietre de aducere aminte despre care să vorbești mereu, nu vei avea ce să transmiți generației următoare. Riscul mare va fi ca aceasta să ajungă să nu mai aibă nici-o idee despre Dumnezeu și nici despre credincioșia Lui față de tine. Așa s-a întâmplat cu generația de după Iosua. Iosua 24:31 constată că aceasta nu a mai cunoscut ceea ce a făcut Domnul pentru Israel și nu a mai slujit lui Dumnezeu. Pietrele din Iordan erau încă acolo, la locul lor. Dar, credința nu mai era la locul ei. Pietrele erau tot acolo, mute. Dar, tot așa erau și mărturisitorii, muți.

Ca să nu uit ceea ce a făcut El în acest an 2018, cel mai bun an, scriu și vorbesc, mărturisesc.
Am experimentat lucruri noi. Mi-am deschis mintea, gura și inima să experimentez lucruri noi.

  1. Am dat o temă dominantă anului: ”anul 2018, cel mai bun an”.
    Pentru prima dată în viață am primit îndemul să aleg o temă, un slogan, care să-mi călăuzească gândurile și deciziile din acest an. Am ascultat de acest impuls interior și rezultatele au fost încurajatoare încă din prima lună. Verbalizarea sloganului a avut efecte pozitive asupra mea și a celor care l-au auzit. Chiar dacă am avut dificultăți, sloganul m-a încurajat la credință și speranță în bunătatea și intervențiile lui Dumnezeu. Am sesizat (sper că și alții) o creștere calitativă a credinței și entuziasmului meu. Un aspect important a fost faptul că ”cel mai bun an” nu l-am trăit ”comparând” anul acesta cu anii trecuți, ci trăindu-l mult mai mult ”în prezent”. Când trăiești pe deplin în prezent, trecutul nu este supărat și nu se simte aruncat ca o zdreanță la gunoi, ci este împăcat cu sine însuși.
  2. Cei preocupați serios de dezvoltarea personală s-au întâlnit în căutările lor cu  conceptele de intenție și inspirație. Marea majoritate a literaturii și liderilor marcanți accentuează necesitatea stabilirii intenției și apoi pe găsirea celor mai  eficiente metode de a o duce la îndeplinire, execuție. Inspirația este cea care secondează intenția spre îndeplinirea scopurilor. În anul acesta, sesizând că unii au schimbat ușor macazul, mi-am luat curajul de lăsa inspirația să dicteze mersul înainte. Intenția este legată mult mai mult de dorințele, planurile și scopurile omului, pe când inspirația este mai mult conectată la scopurile de sus. Intenția este rațională și metodică. Inspirația este spontană și imprevizibilă. Intenția depinde de eforturile omului. Inspirația depinde de Dumnezeu. Să nu crezi cumva că vreau să afirm că cele două se exclud. Nu. Ele nu se exclud, ci se completează. Numai că, de la o vârstă, cea a înțelepciunii, tonul dominant trebuie să-l dea mai frecvent inspirația decât intenția.
  3. Am celebrat Cina Pascală și Cina Domnului, adică ”2 în 1”.
    Mereu am fost fascinat și intrigat de textele biblice care descriu ultima cină petrecută de Domnul Isus cu ucenici Săi, înainte de moartea sa. Intuiam că-mi lipsesc detalii semnificative din acest eveniment unic, că textele prezintă doar frânturi din eveniment, că am în față doar doar 25 de piese dintr-un puzzle de 50. Înțelegeam că au celebrat, în premieră, transformarea Cinei pascale în Cina Domnului, dar nu pricepeam prea multe. Știam vag, dar nu-mi putea imagina cum s-a întâmplat. Am participat, prin anul 1996 la Mittersill, la o cină care a părut asemănătoare cu cea descrisă în evanghelii, dar a fost totuși departe de aceea pe care am experimentat-o în acest an. Mulțumesc pe această cale, rabinului R.Y. Trifu, care mi-a facilitat participarea la acest eveniment memorabil și încântător. Cartea scrisă de el, ”Azimă, vin, adevăr”, mi-a deschis ochii spre realități inimaginabile și calea spre o relație frumoasă cu un om deosebit, cu o credință remarcabilă. Acea seară-noapte de neuitat mi-a confirmat că fără o înțelegere și o aprofundare a filonului evreeiesc, evenghelicalismul nostru este subțire și fragil, de multe ori chiar ignorant. Mulțumesc, Radu, pentru disponibilitatea și inima ta bună, curajoasă!
  4. Am pus ”căruța înaintea cailor”!
    Fratele Pustan are, din perspectiva mea, o lucrare importantă, dar și intrigantă. Primesc notificări pe FB despre lucrările în care este implicat. Am observat că face botez deseori. Mult mai des decât aș fi eu obișnuit. Am sesizat că le face în mod regulat. Atât de regulat că parcă sunt la abonament, în fiecare lună. Când îi mai pregătește pe candidații de botez, dacă este așa de mică distanța dintre ele? O face prea des, ziceam eu. L-am judecat pentru aceasta. Nu-s de acord. No, și ce dacă? Și, dintr-o dată mă lovește un gând-întrebare în frunte: dacă el anunță botezul fără să aibă candidații nominalizați și pregătiți?. Dacă el pregătește căruța înainte ca să aibă caii? Dacă el face lucrarea aceasta prin credință? Atunci lucrurile se schimbă radical. Gili, tu ai fi în stare să faci așa ceva? M-a trecut transpirația numai la gândul că aș putea încerca să-l ”copiez”! În cele din urmă, m-am lăsat înduplecat de Duhul să fac și eu tot așa, la biserica Quo Vadis. M-am riscat și am anunțat botezul, fără să fi știut unde și care sunt candidații. Dar, Domnul i-a știut și pregătit. Pe 30 septembrie, Larisa, Sara și Adelina și-au mărturisit credința lor în Domnul Isus pășind în apa botezului. Ce sărbătoare pentru ele și biserică, ce eliberare pentru mine!

    5. Am devenit bunic!
    Nu am știut cu ce se mănâncă acest rol. Am mai tras înainte cu ochiul la Mircică și la Dan Gherghina. Am încercat să mai fur de la ei ceva meserie. Dar, munca a început înainte, cu alegerea numelui. Care nu-i lucru ușor. Pentru unii este corvoadă, pentru alții o plăcere. În cazul nostru, când s-a ajuns la numele Patricia, toți am ajuns să fim de acord. Numele suna bine și sună bine.
    Când mă rugam la început pentru familia lor, ordinea intuitivă a fost: Patricia, Andreea, Manu. După câteva luni ordinea s-a schimbat,  de la sine: Andreea, Patricia, Manu. Cred că, în curând, va urma o permutare. 🙂
    Prezența unui copilaș liniștit și odihnit este una celestă; te încarcă cu puritate și frumusețe. Ne privim și acceptăm, nu trebuie să demonstrăm nimic.
    Învățăm să ne cunoaștem și să cooperăm. Nu ne-am supărat încă unul pe altul.
    Cel mai bine ne înțelegem fără cuvinte, prin onomatopee! 🙂

    6. Am descoperit un prieten nou!
    În diferite circumstanțe conectate cu lucrarea din Hațeg, Dumnezeu a adus în calea mea o persoană deosebită, Sami Prială. Prin modul în care se comportă, el face ca să te simți acceptat și bine primit în preajma lui.
    Este ușor de remarcat că are o inimă ospitalieră, un reflex al deschiderii și abordării blânde a străinului cu care intră în contact. Eu am fost străinul și oaspetele, iar el o gazda primitoare și bună. M-a făcut să mă simt bine venit în prezența lui sau când am fost în casa lor. La fel și în biserica pe care o păstorește. Discuțiile cu el m-au întărit și îmbogățit. Este enervant de respectuos și politicos. Am încercat să-l fac să mă tutuiască, dar eforturile mele au fost zadarnice. Politețea lui nu este una formală, ci una caldă și autentică. Vizitarea ruinelor castelului de la Nălați și a fostei fabrică de mobilă, împreună cu el și băieții lui, a fost ceva magnific. Faptul că la amândoi ne plac cărțile, a făcut ca discuțiile noastre să fie antrenante și entuziasmante. Mulțumesc Sami pentru inima ta bună și curată, pentru contribuția ta relațională adusă la conturarea celui mai bun an 2018.

    7. Am fost în Israel.
    Nu am fost un doritor de a fi turist prin Israel.
    Nu am ținut să vizitez Țara Sfântă.
    Nu m-am văzut niciodată sărutând pământul sfânt pe care a călcat picioarele Mântuitorului.
    Nu mi-am dorit să mă rog în grădina Ghețimani, acolo sub măslinii bătrâni de mii de ani.
    Nu am tânjit să ajung să-L urmez pe Domnul urcând pe ulița numită Via Dolorosa.
    Nu am crezut că Zidul plângerii, niște pietre de câteva mii de ani, ar avea ceva de transmis unuia care nu crede că ar fi unele locuri mai sfinte decât altele.
    Nu am văzut niciodată soldați în uniforme să-și facă timp și să meargă la rugăciune (ca și cei din imagine).
    Nu am văzut nicăieri o dedicare pentru rugăciune și o viață minimalistă ca și la cei care se rugau la Zidul plângerii.
    Nu am crezut că cineva poate sta rugându-se  îngânând, minute în șir, cu buzele lipite de piatra din Zidul plângerii.
    Niciodată nu am considerat că ar fi nevoie de cărți de rugăciuni, am crezut că cele spontane sunt mai bune și superioare.
    Când i-am auzit rugându-se la unison, rostind rugăciunea din cărți, așa încât a început să vibreze aerul din preajma Zidului, m-am lepădat de prejudecata cu privire la rugăciunea prescrisă.
    Nu am plecat cu așteptări în Israel, dar am venit rușinat de ignoranța mea.
    La insistențele și cu bunăvoința lui Adi Tămaș am ajuns să fiu, în cel mai bun an, pelerin în Țara Sfântă. Mulțumesc Adi!
    Mie mi se pare că Adi are o obsesie cu Israelul; chiar și-a făcut abonament anual de pelerin. 🙂
    Cred că m-am contaminat de la el cu ceva. În ultimul meu mesaj i-am scris:
    ”Am convingerea ca dacă nu te întorci din Israel cu o ”obsesie” este ca și cum nu ai fi fost acolo.”
    Nu-mi vine să cred că eu am scris așa ceva!

    8. Am ales tema pentru anul 2019!
    Cuvântul cheie care mi-a venit este din Ioan 10:10, iar anul 2019 este anul abundenței!
    Isus face o afirmație îndrăzneață cu privire la oile (oamenii) lui: ”Eu am venit ca oile Mele să aibă viață și s-o aibă din belșug.”
    Isus are o ofertă specială de viață, o calitate deosebită a vieții, viață din abundență!
    De zeci de ani am fost provocat de acest verset. Am crezut că este doar pentru unii, că este ceva de neatins, imposibil de trăit, un cer prea îndepărtat.
    A venit timpul experimentării promisiunii și manifestării credinței.
    Cu El prin cel mai bun an și prin El spre anul abundenței!

28
dec. 2018
AUTOR Gili
CATEGORIE

Tematice

COMENTARII 4 Comments
TEME

, ,

4 Responses to “Anii trec, experiențele rămân!”

  1. Simona Albu spune:

    Mulțumesc pentru inspirate, pentru purtarea de grija, pentru cărți, pentru ca ți-ai făcut timp sa ma suni atunci când așteptăm cu ardoare un răspuns din partea Domnului…. da, ți-am mai spus ca, adesea, te-am considerat mesagerul Domnului pentru mine… Mulțumesc mult pentru sloganul de anul acesta care încet, incet a început sa sune bine și pentru mine pana când ma trezeam spunându-mi „da, Simona, este cel mai bun an al meu!”… deși nu pot sa ma laud cu lucruri spectaculoase, știu ca în mine, lucruri mari s-au întâmplat mai ales în ceea ce privește încrederea în potențialul cu care Dumnezeu m-a inzestrat. Mulțumesc tare mult ca te lași inspirat și ca împărtășești inspirația cu cei din jurul tău. Mulțumesc, și îți doresc un an al abundentei, trăit din plin!

  2. Titus Vicas spune:

    in continuare o viata din belsug !

Lasă un răspuns