Anul 2018: bun sau NEbun?

Probabil că ai auzit cândva, de la cineva, că ”mai binele este dușmanul binelui”. Sintagma provoacă și stârnește confortul și lâncezeala cu care omul se obișnuiește lesne în țara binelui. Mai binele pereclitează viața tihnită și pune în mare pericol liniștea vieții plăcute și monotone. Dar, chiar și mai binele de mâine va deveni în curând binele de azi, iar cel de poimâine va deveni cel de mâine. Trăirea într-o continuă dușmănie cu binele nu face bine sufletului și inimii, nici ficatului sau stomacului. Cred că binele și mai binele pot coexista și concura unul cu altul fără dușmănie, chiar din prietenie.

Idealul de a deveni un om bun este bun. Dorința de a avea un an bun este bună. Tânjirea după o viață echilibrată este bună. Râvna de a avea o familie bună este bună. Năzuința de a trăi mai bine este bună. Aspirația de a urca pe treptele sociale sau spirituale este bună. Dorul după o țară mai bună este bun. Râvna după o răsplătire mai bună în lumea de dincolo este bună. Stăruința de a dobândi cunoștință și înțelepciune este bună.

Dacă toate acestea sunt bune, de ce totuși când le avem pe toate, parcă nu ne este bine? Ce ne scapă printre degete în timp ce urmărim binele nostru? Sau ce ne scapă printre degete, ca nisipul, atunci când am ajuns în țara binelui? Sau ce ar trebui să dăm intenționat drumul printre degete ca să rămânem în palme cu ceea ce este cu adevărat important?

Emblematic pentru toți cei din țara binelui este cumințenia, acomodarea continuă la alții și căutarea asiduă după aprobare, liniște și pace. Oare întâmplător una din operele cunoscute ale unui artist faimos de la noi se numește ”Cumințenia pământului”? Menținerea confortului personal și comunal este obsesia nemărturisită a celor buni și cuminți. Cultivarea prudentă și grijulie a unei imagini echilibrate este o preocupare majoră care nu permite ieșiri riscante și curajoase. A fi liniștit este bine, a fi zglobiu sau zburdalnic este deplasat. A sta cuminte și supus în banca ta este bine, a fi neastâmpărat și nebunatic este nepotrivit. A fi docil și rezervat este bine, a fi întrebător și zvăpăiat este necuviincios.

Istoria bisericii ne scoate din praful secolelor trecute tablouri (icoane) ale unor oameni care au ieșit din rândurile uniforme ale creștinilor și călugărilor cuminți și au trăit la nivelul șocant al realității pământești, la extremele lepădării complete de sine. În timp ce unii, din pietate și din dorința de a se detașa de marea gloată a celor cuminți au făcut fapte de vitejie ale credinței și au fost numiți ”atleți”, ”ostași” sau ”cavaleri” ai lui Cristos, alții au fost numiți, ori s-au autointitulat, ”nebuni” ai lui Cristos.

NEbunii pentru Cristos au fost așa pentru El, nu pentru ei și nu din cauza unor dereglări psihice. Cei mai mulți psihiatri din ziua de azi i-ar fi considerat pacienți indiscutabili ai clinicilor lor de recuperare. Comportamentul lor era unul paradoxal. Îmbinau într-un mod bizar bunătatea și blândețea cu asprimea și iuțimea, ascetismul sever cu trăirea în mijlocul lumii, sobrietatea cu glumele, sfințenia cu păcătoșenia, tăcerea și singurătatea cu strigatul în gura mare prin piețe și pe străzi, pudicitatea cu nuditatea, cinstea cu ocara, iraționalul cu inspirația cerească. Ca și în cazul profeților din Vechiul Testament (vezi Ezechiel sau Osea, de exemplu) acțiunile lor șocante aveau rolul de a fi o oglindă în care poporul să-și vadă realitatea lui interioară și direcția spirituală a trăirilor sale păcătoase, de a-l trezi la pocăință și a-l duce spre îndreptare. Indiferent cum ai numi comportamentul lor (straniu, ciudat sau extravagant) efectul primar asupra oamenilor era unul contrariant, neplăcut, deranjant. A te vedea dezgolit înafara ta, expus la vederea celorlalți și la batjocura tuturor, nu era un lucru de dorit, nici pentru omul de atunci și nici pentru cel de azi. NEbunul era deranjant nu numai pentru omul rău și păcătos, ci chiar și pentru omul bun.

Povara NEbunului este aceea de a fi plăcut lui Cristos, chiar dacă se face neplăcut oamenilor. Pentru el ascultarea face mai mult decât imaginea, chemarea mai mult decât aprecierea, bucuria mai mult decât hainele, absurdul mai mult decât normalul, necunoscutul mai mult decât siguranța, nebunia mai mult decât înțelepciunea, obsesia mai mult decât pasiunea.

Cel bun este echilibrat, decent, normal. Cel NEbun este obsedat, excentric, ieșit din comun, anormal. Te atrage și te înspăimântă, te tulbură și te liniștește, te dă peste cap și te pune la loc, te face să râzi și te face să plângi, te rănește și te pansează, te pune în situații ridicole și te face să te simți special.

Cel NEbun pentru Cristos nu este posedat, cum cred cei mai mulți  (așa au crezut și despre Cristos), ci obsedat. Obsesia are o conotație negativă în mentalul colectiv. Dicționarul explicativ a hotărât așa. Și așa rămâne? Numai că nu știu ce ne facem cu marii reformatori și inventatori ai lumii? Fiecare a avut obsesiile lui, fixurile lui. Fiecare a fost văzut la vremea lui ca fiind excentric, dus cu pluta, anormal. Dacă ar fi ținut cont de părerea celorlalți ar fi renunțat, nu ar fi perseverat, nu ar fi riscat și nu ar fi reușit să-și împlinească visele sau obsesiile. Nu și-ar fi adus contribuțiile remarcabile la binele omenirii. Ar fi rămas mediocri și anonimi, banali și plictisitori.

Și despre Isus s-a gândit așa, că nu este în toate mințile. Nu știu de ce te-ar surprinde aceasta. Nu numai dușmanii, care nu-și puteau explica miracolele Lui, ci chiar cei din familia Lui extinsă au crezut că Și-a ieșit din minți, că este un nebun (Marcu 3:21). Acum putem să ne dăm seama cât de mult ne-a fost cosmetizat Isus de la amvoane și microfoane. Isus a fost, este și trebuie să rămână bun în ochii noștri. Aceasta a fost deviza nedeclarată a înaintașilor noștri creștini. Orice urmă de NEbunie trebuia îndepărtată, cu orice preț. Isus trebuia să fie bun și atractiv, prezentabil și onorabil. Iar rezultatul a fost că au obținut ucenici după asemănarea Lui zugrăvită de ei, adică buni, nu NEbuni. Ia imaginează-ți să fi fost tu parte din familia Lui pământească și să auzi de la alții, martori oculari, că ar fi spus El că mama și frații Lui, adică membrii familiei îi sunt cei ca fac voia Tatălui din cer. Nici-o vorbă despre tine. Ce ai  crede tu despre un astfel de frate mai mare care se dezice de tine? Că este fratele bun sau …?

Oare cât de mult Și-a dorit Isus să aibă mulți ucenici pe lângă El? I-a vrut să fie doar buni și cuminți? După miracolul hrănirii a 5 000 de oameni Isus nu și-a făcut campanie electorală, nu a căutat să-și mărească numărul simpatizanților sau adepților, nici să-și impresioneze ucenicii. El a transformat subiectul plăcut al miracolului cu mana din cer într-unul scandalos al hranei din cer, care vine de la Dumnezeu și care este chiar El Însuși. ”Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu, rămâne în Mine și Eu rămân în el” (Ioan 6:56). Această trecere abruptă spre dumnezeirea Lui a fost atât de șocantă pentru cei care-L urmau deja, că ”din clipa aceea, mulți din ucenicii Lui s-au întors înapoi și nu mai umblau cu  El” (Ioan 6:66). Ei nu au mai dorit să se asocieze cu cineva care vrea să-i transforme în canibali, nu voiau să mai fie în preajma unui Isus NEbun. Dacă era bun nu i-ar fi dezamăgit în nici-un fel sau i-ar fi rugat să mai rămână.Ce-ar fi să rămâi de bună voie, într-un singur ceas, doar cu un sfert din prietenii de pe facebook sau doar cu un sfert din sponsori sau doar cu un sfert din clienți sau doar cu un sfert din biserică?

Nu știu dacă eu aș fi rezistat la un astfel de tratament șocant prin care a trecut Petru, un bărbat bun și cumsecade, un ucenic de al lui Isus. Acesta, când a auzit clar și pe față că traseul lui Isus trece hotărât pe la Ierusalim și se va încheia cu o execuție sau asasinare, a sărit în fața Lui ca să-I blocheze drumul într-acolo. Ba, L-a și mustrat pentru această îndrăzneață necugetare. Numai că și-a primit-o înapoi. Cu vârf și îndesat. ”Înapoia Mea, Satano!”. Așa cuvinte aspre nu s-au mai auzit de la Învățătorul cel bun. Toți au fost uluiți și consternați. A fost un moment de tensiune maximă în care relația dintre ei a fost foarte subțire, cât un fir de păr. Petru s-a dat înapoi, dar nu s-a întors înapoi. Era prea NEbun ca să se mai întoarcă înapoi (la pescuit).

Cum va fi anul 2018? Un an bun sau NEbun?
Vom trăi pașnici și liniștiți cu ochii la ”Cumințenia pământului” sau vom îndrăzni să ne aventurăm în vastele noastre teritorii interioare neexplorate și necucerite? Ne vom mulțumi și în anul acesta cu dulcea mediocritate a binelui sau vom stărui NEbunește în dobândirea de obiceiuri noi care ne vor ridica spre cer? Vom depune oare zilnic efort și sacrificiu pentru a deveni ”buni de NEbuni” într-un domeniu strategic al vieților noastre? Vom fi indiferenți și pasivi ca și ieri sau vom începe să fim înflăcărați și mistuiți de chemarea sfântă spre maturitate și măreție? Vom sta cuminți între limitările, delăsările și păcatele anului trecut sau vom păși hotărâți dincolo de granițele prezente spre orizontul luminos al disciplinei și neprihănirii? Îi lăsăm pe ceilalți să trândăvească mai departe sau îi deranjăm și scuturăm cu întrebările sau îndemnurile noastre? Îi vom judeca și critica pe NEbunii care vor îndrăzni cu nesăbuință să ceară și să facă, fără aprobarea celor cuminți, lucruri nemaiauzite și nemaipomenite?

Vom munci apăsați și îngrijorați sau vom sluji Stăpânului cu bucurie și încredere? Vom trece cu credință peste (ori prin) surprizele, pierderile și șocurile de tot felul convinși fiind că, în suveranitatea Lui, toate evenimentele sunt orchestrate să ducă spre binele nostru? Vom îndrăzni noi să mergem pe ape sau să despicăm apele prin credință sau … ne vom plânge de milă că circumstanțele întotdeauna ne sunt potrivnice? Vom trăi noi miracolele sau doar ne vom uita cum le trăiesc alții?

Anul 2018 va fi … doar bun sau NEbun?
Anul 2018 va fi cum ești tu, cum sunt eu, cum suntem și cum vom fi noi!

 

 

 

03
ian. 2018
AUTOR Gili
CATEGORIE

Tematice

COMENTARII 2 Comments
TEME

, ,

2 Responses to “Anul 2018: bun sau NEbun?”

  1. NELU spune:

    NEbuni din toate Bisericile UNITI-VA !!!

Lasă un răspuns