Blandetea si dezinteresul

Cred că aproape orice subiect este ca ceapa!?
Adică dacă vrei să-l cunoști trebuie să știi dinainte că are mai multe straturi, foi care trebuiesc îndepărtate pentru a ajunge la inima lui. Unii sunt grăbiți și superficiali și cred că dacă au dat de unul – două straturi au rezolvat și înțeles problema în întregime.
Inima cepei este ascunsă și protejată de foile exterioare. Ca să ajungi la ea trebuie să ai răbdare să le îndepărtezi pe rând.
Tot așa este și cu blândețea.
Ea are câteva foi, ingrediente care sunt mai vizibile, accesibile imediat. Blândețea nu se aprinde imediat la orice nedreptate sau atac verbal. Blândețea rabdă șicanele și stă calmă în fața provocărilor normale.
Blândețea nu caută mijloace de răzbunare și de presiune pentru a-și impune dreptatea și părerea.
Blândețea nu scoate imediat „pistolul de la cingătoare” când îi este amenințată autoritatea și poziția.
În inima blândeței este un ingredient de bază numit dezinteres. În limba ebraică cuvântul blând mai are și înțelesul de „dezinteresat”. Iarăși acest termen ne poate duce în direcția pasivității pentru că înseamnă și nepăsare, delăsare. Dar, haideți să luăm în vedere și celălalt aspect al dezinteresului și anume acela de a fi indiferent; dar nu orice fel de indiferență și în nici-un caz aceea care te face inactiv și ineficient, ci indiferența față de pierderea avantajelor și beneficiilor, a poziției, pe care le ai și cu care te-ai obișnuit, care ți s-au legat de inimă. Indiferența care te ține în misiune, indiferent dacă ți s-a împlinit interesul personal sau nu.
Interesul este unul dintre stimulii fundamentali ai activității umane și este orientat spre câștig, împlinirea nevoilor, profit … de cele mai multe ori la nivelul personal și mai rar la nivel social, comunitar. Interesul este preocupat cu a obține și menține avantaje, câștiguri și foloase. Interesul este legat de posesiuni și lucruri exterioare.
Interesul personal poate fi mascat sub acțiuni filantropice, acte de generozitate și sacrificiu impresionante, dar poate ieși la suprafață atunci când persoana este în pericol să piardă ceea ce a agonisit cu trudă și inteligență. Atunci interesul personal este detectabil pentru că „pute” ca și ceapa stricată.

Omul blând este un om dezinteresat; nu are nimic de pierdut, chiar dacă pierde totul.
Omul blând nu reacționează cu mânie pentru a-și păstra poziția, renumele sau avantajele.
Omul blând nu este șantajabil cu pierderea privilegiilor și avantajelor pentru că interesul său nu este legat de ele, ci de un scop mai nobil care transcende lucrurile trecătoare.
Omul blând nu este interesat de ceea ce are și poate să piardă, ci este interesat de ceea ce este și poate să devină.
Omul blând nu caută să mențină ceea ce poate să piardă, pentru că el le-a primit de Sus.
Omul blând are o detașare nefirească, dumnezeiască de poziția și beneficiile asociate ei.
Omul blând nu va ridica pumnul ca să-și apere poziția și nu va amenința direct sau voalat.
Omul blând nu mai are interese personale, Dumnezeu face ce voiește cu el.
Uneori o face prin alții și o face în mod dureros, imprevizibil.
Uneori omul blând trebuie să lase poziția și privilegiile, să plece spre necunoscut, să se încreadă în Domnul și purtarea Lui de grijă. Din când în când i se testează și lui blândețea și dezinteresul față de cele trecătoare. Formarea unei detașări față de cele exterioare este esențială în maturizarea inimii care are nevoie de exerciții periodice în tulburătorul tărâm al paradoxurilor: cine caută să-și mențină privilegiile și pozițiile (viața) cu orice preț, le vor pierde, iar cine le va pierde (de bună voie), le va câștiga!
Blândețea se testează și se formează în mijlocul paradoxurilor, dar se și poate pierde în ele!