Bunatatea

    Bunătatea este înclinarea naturală, predispoziția interioară sau starea sufletului (creată de Duhul Sfânt) de a pune dorințele și starea de bine a celorlalți mai presus de dorințele și starea de bine personală.
    Bunătatea este dragostea amiabilă, binevoitoare, curtenitoare, politicoasă, prietenoasă.
    Bunătatea este dorința activă de a satisface nevoile și de a produce bucurie altora.
    Bunătatea are ochi și atenție pentru lucrurile mici, pentru faptele mărunte care aduc bucurie în viața celorlalți.
    Bunătatea și facerea de bine sunt ca două fețe ale aceleași monezi.

    Facerea de bine este bunătatea care se exprimă creativ în multele detalii ale vieții, atât prin vorbe cât și prin fapte.
    Facerea de bine este bunătatea în acțiune, orientată intenționat și deliberat spre nevoile și bucuriile celorlalți.

    Bunătatea naturală este înclinația noastră de a fi buni cu cei cu care avem afinități sau sunt și ei, la rândul lor, buni cu noi.
    Dispoziția noastră de a fi buni cu cei care nu ne agrează, cu cei care ne disprețuiesc sau ne fac rău, nu vine de la noi, ci este darul și roada Duhului care lucrează în viața noastră asemănarea cu Cristos.

    Bunătatea infailibilă, extravagantă și desăvârșită a lui Dumnezeu Tatăl este remarcabilă prin extinderea ei nepărtinitoare asupra tuturor oamenilor, indiferent dacă aceția sunt buni (reflectând bunătatea Lui) sau sunt răi.
    Bunătatea unică a lui Dumnezeu pe pământ, manifestată în Fiul Său, a fost sintetizată și descrisă concludent de către Petru în casa lui Corneliu când a a firmat că : … Dumnezeu a uns cu Duhul Sfînt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine, şivindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El. Fapte 10:38
    O caracteristică vizibilă a lucrării Domnul nostru pe pământ a fost aceea legată de devotamentul Său explicit pentru a face bine oamenilor.

    Ce așteaptă El de la urmașii Săi, de la noi?
    Să umblăm în faptele bune pregătite de Dumnezeu pentru noi, și aceasta cu mult înainte de creația lumii.
    Am fost creați, născuți din nou din Dumnezeu pentru a face binele!
    Nu putem rămâne ascunși, pierduți, anonimi printre oameni.
    Faptele noastre bune ne „dau de gol” sau Îl „dau pe Dumnezeu de plin”.
    Apostolul Pavel nu concepea ca sfinții să fie pasivi și neatenți la nevoile oamenilor și i-a transmis lui Tit că cei care cred în Dumnezeu nu-și pot permite să fie corigenți, ci trebuie să fie fruntași, premianți în fapte bune.
    „Adevărat este cuvântul acesta, şi vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu, să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este bine şi de folos pentru oameni!” Tit 3:8



22
aug. 2011
AUTOR Gili
COMENTARII No Comments

Lasă un răspuns