Când cheia este la …

Așa sunt filmele bune, te țin în suspans, până la final. Nu au neapărat un sfârșit fericit, dar pe parcursul lor, evoluția și interacțiunea personajelor este una dinamică și imprevizibilă. Chiar și în aceste filme poți anticipa ce anume se va întâmpla în final, chiar și cum se va termina acțiunea, dar este greu să știi cine va da lovitura finală.

Lumea nu este ceea ce pare a fi.
Mulți recunosc aceasta, dar nu fac aproape nimic pentru a se folosi de acest adevăr.
Există două categorii de oameni care știu acest adevăr, și-l exploatează la maxim.

Primii sunt oamenii de tip politician.
Ei atrag (aproape) totul spre imaginea și numele lor. Tot ceea ce se întâmplă bun la alții, li se datorează lor. Iarba nu crește fără aportul lor, soarele nu ar răsări fără acordul lor iar ploaia nu ar veni fără chemarea lor. Ei ne fac să credem că, cheia ieșirii din criză și a tuturor posibilităților este în buzunarul lor. Ei par a fi indispensabili, dar nu sunt. Tu poți continua descrierea lor …

Următorii sunt oamenii de tip invizibil.
Ei nu atrag atenția și privirile, laudele asupra lor. Dacă se întâmplă ceva bun în jurul lor, acesta se datorează altora. Lucrurile se întâmplă și fără ei. Își fac treaba bine, de calitate, dar preferă să rămână anonimi și tăcuți. Ne fac viața mai frumoasă, dar nu prin carnavale, parade și focuri de artificii. Ei par a fi dispensabili, dar nu sunt. Ei sunt ca sarea-n bucate.

Lumea nu este ceea ce pare a fi.
Unii sunt mai mici decât par, iar alții sunt mai mari decât o arată.
Scena judecății din Matei 25:31-46 combinată cu cea din 7:21-23 este o ilustrație clară a faptului că ne putem înșela cu privire la mărimea sau micimea unor oameni, gradul de succes al unora sau al altora. Ba chiar este șocant faptul că importanța/valoarea unui act pentru cer – înaintea lui D-zeu poate fi, sau chiar este, invers proporțională cu vizibilitatea lui pe pământ – înaintea oamenilor.

Oamenii nu sunt ceea ce par a fi.
Unii par mai importanți decât sunt, iar alții sunt mai importanți decât par.
În urmă cu câțiva ani, lucram la un mesaj din cartea Maleahi, mesaj referitor la ultimul capitol al cărții. Am luat legătura cu Radu Clețiu să văd dacă putem colabora pentru a crea niște imagini/caricaturi relevante. Ne doream să găsim moduri simple și de impact pentru a ilustra rolul tatălui în creșterea copiilor și starea de distanțare dintre ei. Una dintre caricaturi o aveți în postare.

Mal 4 6Tata și băiatul sunt cu spatele unul la altul. Fiecare pe muntele lui, cu problemele și căutările lui. Fiecare cu inima în direcție total opusă celuilalt. Încercările de conectare și comuniune sunt date uitării, martore sunt oasele din fundul prăpastiei căscată între ei. Tatăl ocupat, fiul supărat. Distanța dintre ei pare a fi mai mare decât orizontul și mai adâncă decât marea. Au încercat ei de câteva ori să se întoarcă unul spre altul, dar s-au simțit ca doi străini. Fiul avea lucruri de reproșat tatălui pe care acesta nu avea cum să le mai îndrepte. Fiul nu mai suporta prezența tatălui așa că s-a întors cu privirea în altă parte, oriunde, numai spre tatăl său nu.

Oare cine lipsește din această imagine?
Acolo sunt trei munți. Numai doi sunt ocupați.
Al treilea este liber. Cine să fie oare ocupantul celui de-al treilea munte?
Mai mult de 80% dintre noi gândesc instinctual că personajul care lipsește este … mama.
Aș vrea să spun și eu că ”da”, dar nu este așa.

În multe situații de blocaj relațional dintre băieți și tații lor avem senzația că nu se mai poate face aproape nimic. S-au încercat tot felul de medieri, împăcări și confruntări, dar fiul rămâne cu inima rece și distantă față de tata. Unde să fie oare cheia ieșirii din acest blocaj? Nu cumva cheia se află la personajul care nu apare în imagine? Cine să fie oare?

Nici tata nu se mai gândește la el. Probabil că nici el nu mai are în vedere imaginea acelei persoane. Dacă băiatul/fiul ar deschide bine ochii și ar pătrunde prin întunericul relației defectoase cu tata, ar putea vedea pe celălalt munte pe … tata lui tata, adică bunicul! El este personajul invizibil, dar indispensabil pentru mulți. La el poate fi cheia înțelegerii dintre băiat și tată.

Noi băieții, ca și copii, nu am fost crescuți de tați perfecți. Tații noștri, oricât de mult s-au străduit să ne facă bine, tot ne-au lăsat răni în suflet, dezamăgiri și așteptări neînplinite. Unii au recunoscut aceste lucruri și s-au străduit ca să le îndrepte; alții, nu. Pe unii i-am iertat, pe alții, nu.

Dar, tații noștri cum au fost crescuți? Cât de mult a avut grijă bunicul tău de tatăl tău? Ai tu idee prin ce a trecut tăticul tău când era de vârsta ta? Știi tu ce făcea și unde era bunicul tău când tatăl tău era de vârsta ta? Poate nu îl mai poți înțelege deloc pe tata, dar nu cumva cheia se află la bunicul? Dar, crezi că tatăl tău a reușit să-l înțeleagă pe tatăl său?

Dacă mai trăiește bunicul, du-te și povestește cu el despre viața lui și modul în care l-a crescut pe tatăl tău. Dacă nu mai trăiește bunicul, întreabă pe altcineva, unchi sau mătușă, despre modul în care s-a comportat cu tatăl tău. Sau, întreabă-l chiar pe tatăl tău despre relația lui cu bunicul. Cine știe dacă nu cheia dezghețării relației cu tata se află în buzunarul bunicului?

Cred că lucrurile acestea sunt valabile și pentru fete.
Când cheia ieșirii din blocajele cu mama se află în buzunarul bunicei atunci fă bine și află în ce condiții a crescut mama ta. După ce vei afla revelații din trecutul lor, nu vei mai putea să fii atât de înverșunat și de aprig judecător al lor. Unii/unele nu au putut și nu au știut mai mult, pentru că și așa au primit puțin de la înaintașii lor. Alții, s-au autodepășit în creșterea copiilor, dar tot nu a fost suficient. Iar pe alții, i-au ajuns din urmă păcatele părinților lor.

Părinții nu sunt ce par a fi.
Unii ar fi fost mai mari și mai tari, dacă părinții lor ar fi fost mai mari și mai tari.
Alții au devenit mari, chiar dacă părinții lor au fost mici sau absenți total.

Copiii nu sunt ce par a fi.
Unii, victimizându-se, plâng și arată spre neajunsurile părinților, dar nu-i vor depăși niciodată în limitările lor.
Alții, în ciuda scăzămintelor părinților, cu cheia înțelegeri și iertării luată de la bunici, vor deschide ușile blocate ale viitorului, își vor depăși părinții și vor croi cărări drepte pentru cei ce vin după ei, copiii lor! Ei își întorc inima spre părinți, clădesc poduri peste prăpastia dintre generații și aduc binecuvântarea peste țară.
Ferice de părinții, biserica și poporul care au asemenea copii!

Așa sunt pozele/imaginile bune, te atrag și te intrigă, mai ales atunci
când cheia rezolvării problemei se află la personajul dinafara imaginii.

26
mai 2015
AUTOR Gili
CATEGORIE

Tematice

COMENTARII No Comments
TEME

,

Lasă un răspuns