Carnavalul lacomiei

Lăcomia sau avariția este pofta necumpătată sau excesivă de a câștiga și de a acumula avere, bani și posesiuni.
Omul lacom este stăpânit de dorința de a avea cât mai muuuuuuuuuuuuuult, această tendință de acaparare dăunând bunelor relații cu ceilalți oameni. O problemă subtilă a postmodernității o reprezintă redefinirea (cosmetizarea) lucrurilor: păcatele devin probleme iar luxurile devin necesități. O problemă subtilă a inimii, chiar născute din nou, este atașamentul natural de lucruri și persoane.
Identificarea lăcomiei este o sarcină dificilă deoarece ea, prin intermediul minții, are abilitatea de a justifica orice exces punându-l pe seama progresului, binelui, confortului, viitorului. Este dificil de atacat un raționament de genul următor: „Dacă puțin înseamnă bine, atunci mult înseamnă mai bine.”
Identificarea lăcomiei este o sarcină dificilă deoarece

ea lucrează cu necesități, subtilități, deghizări și distorsiuni.
Lăcomia se agață de un lucru bun și atâta se fixează pe el până ajunge să facă din el un idol.
Cei mai mulți dintre noi trecem repede peste pasaje incomode și greu de înțeles ca cel din Efeseni 5:5 , „Căci știți bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere – care este un închinător la idoli, nu are parte de moștenire în Împărăția lui Cristos și a lui Dumnezeu”. Șocant în acest text biblic este așezarea celui lacom în aceeași boxă a acuzaților și a expulzaților, împreună cu cel curvar. În mintea noastră, erodată de efectul coroziv al lăcomiei, nu numai că nu punem în aceeași categorie păcatul curviei și cel al lăcomiei, dar nici nu avem ideea sau intenția măcar de a introduce lăcomia în lista de păcate.
Lăcomia nu este proastă ca să se dea singură de gol, ea este tot timpul în carnaval și se deghizează în hainele necesității și meritelor: „Dragă, nu-i așa că ai nevoie și tu de această rochie, costum, iphone, laptop, mașină, vilă, vacanță exotică …? După atâta muncă și trudă meriți și tu o mică răsplătire, să fii un pic indulgent cu tine însuți …”
Cu cât urci pe scara socială cu atât necesitățile sunt mai mari și mai scumpe și lăcomia mai justificată.
Pozițiile sociale aduc împreună cu ele putere și privilegii.
Lăcomia își schimbă hainele și stilul de viață ascunzându-se după comisioane, dividente,bugete, procente, investiții, beneficii.
Lăcomia nu mai surpinde pe nimeni, nu mai este o noutate pentru nimeni – a devenit o stare de normalitate, iar lăcomia magnaților financiari a ieșit la suprafață cu ocazia crizei. Lăcomia politicienilor este când la vedere, când la revedere grabnică.
Pozițiile sociale sunt vizibile, au putere de influiență și atrag, ca un magnet protocoale, cadouri, atenții și neatenții.
Atât în Vechiul cât și în Noul Testament un element strategic menționat în profilul celui eligibil pentru poziții de conducere era ca acea persoană să fie un vrăjmaș/dușman al lăcomiei (Exod 18:21) sau să nu fie iubitor de bani, să nu fie doritor de câștig mârșav (1 Timotei 3). A avea ca dușman sau a fi dușman al cuiva implică un conflict deschis și recunoscut, declarat și aplicat imediat în relația cu acea persoană. Nu este loc de milă și de compromis, timp de stat la masă, la cafea și la discuții. Doamne, adu acele vremuri și peste țara noastră – vremuri în care cei din poziții de conducere își vor lua doar cât au nevoie, când vor împărți cu dreptate resursele și vor penaliza drastic evaziunea fiscală și faptele de corupție! Mare lucru să găsești lideri religioși și politici care să nu-și bage toată mâna în „borcanul cu miere” al privilegiilor!
 
Lăcomia este nesățioasă, nu poate spune „îmi ajunge, ține și ție”, nu mai știe și nu mai găsește limitele.
În relații, lăcomia nu are prieteni, nu are tată, nu are mamă, nu are frate, nu are soră.
Lăcomia este orfană și grasă!
Nu o interesează curele de slăbire și nici posturile. Are imagine de sine bună!
Îi plac, la nebunie, sărbătorile. Atunci zburdă în voie prin toate casele și prin toate magazinele.

Lăcomia are însă o soră vitregă,cu care nu se înțelege deloc, zgârcenia.
Zgârcenia este slabă și ține tot timpul cură de slăbire. Pe ea sărbătorile și zilele de naștere o disperă și deprimă.
Ea strălucește în vremuri de criză, ca aceasta. La ea este tot timpul criză de ceva. De aceea se plânge și se vaită în permanență. De atâta plâns și văietat a orbit abia mai vede nevoile altora; pe deasupra mai este și ciungă – mâna cu care mai dădea și la alții s-a uscat de atâta nefolosire.
Cu toate că lăcomia și zgârcenia nu se înțelege una cu alta și mereu au ceva de împărțit, au totuși ceva în comun: la amândouă le place carnavalul în care trăim! Amândouă umblă deghizate și misterioase printre noi și prin noi.
Ele nu știu că au un dușman comun care le pândește și le urmărește, tot deghizat, prin carnavalul acestei lumi.
Dușmanul de moarte al celor două surori își va face apariția întro postare viitoare.

01
nov. 2011
AUTOR Gili
COMENTARII 2 Comments

2 Responses to “Carnavalul lacomiei”

  1. Cristina spune:

    Cred că lăcomia are la bază mândria (care la rândul ei se trage din frică). ȋmi place articolul

    Fii binecuvântat!

    • Gili spune:

      Foarte bună observația ta cu privire la legătura puternică între lăcomie, mândrie și frică.
      Dacă ai „pocnit-o” pe una din ele, ai șansă să „le slăbești” și pe celelalte! 🙂

Lasă un răspuns