Cineva sau oarecare?

Smiley a dat lovitura, din nou. Ultimul său cântec, ”Oarecare”, a ocupat rapid locuri fruntașe în topurile muzicale din țara noastră. Melodia este una ștrengărească iar conținutul te surprinde cu franchețea și naturalețea lui. Cântecul exprimă dorința ieșirii, pentru o zi, de sub presiunea cerințelor sociale legate de o slujbă și un anume statut social. Iar statutul obligă la a face lucrurile după anumite stereotipuri și conveniențe.

”E ziua în care
Nu scot mașina din parcare,
Astăzi sunt doar un oarecare
Și iubesc pe fiecare … în felul meu.”

Autorul are curajul de a ieși din rândul celorlalți, renunță la a mai merge la serviciu cu mașina sau la a mai dărui flori ca să obțină ceva sau pentru că așa trebuie. În sfârșit își asumă curajul de a iubi în felul său și nu în felul impus de restul. Îmi place la acest cântec faptul că este paradoxal! Deși se vrea a fi un ”oarecare”, adică un obișnuit, un anonim, unul trecut cu vederea, tocmai faptul acesta de a face azi lucrurile altfel decât ceilalți ( cu care s-a identificat până ieri) îi dă distinctivitate, acea unicitate care-l face diferit de ceilalți.

Îmi place ideea recuperării lucrurilor normale, obișnuite, și atribuirii lor nuanța și coloritul personal. Și cum se realizează aceasta? Prin ceea ce alegi să nu mai faci: mergi pe jos și nu cu mașina.  Sau prin ceea ce faci, dar cu motive diferite sau chiar fără motive, agendă ascunsă: dăruiești la întâmplare, fără posibilitatea de a primi măcar ceva înapoi. Sau te duci la întâlnire cu cineva și nu-ți pasă cât este ceasul. Aici îți dai seama cât de greu este să ieși din rândul celorlalți și să fii un ”oarecare”! 🙁

Cântecul emană un aer ștrengăresc prin linia melodică și fluieratul băiatului vesel. Șocul surprizei de a fi diferit se disipează destul de repede. Ca să nu avem dubii ne precizează chiar de la început că este vorba doar de ”azi”. Adică nu o să-l țină mult. Mâine va reveni la normalul de ieri. Pentru azi însă, își permite o zi de excepție. Dar chiar și pentru acest azi, trăit după alte coordonate, merită să fii un ”oarecare”.

În fond, cine stabilește în această lume ce este normal sau anormal, ce are sau nu are semnificație? Cine ne obligă să mergem zilnic adormiți înainte, cu mașinile la serviciu, cu flori oferite din obligație, cu întâlniri și slujbe terorizate de obiective, scopuri, targeturi și curgerea timpului?

Trăim vremuri în care valoarea de sine ne-o extragem, mai mult decât este necesar, din munca sau importanța muncii pe care o facem. Unele slujbe sunt mai importante decât altele, iar lucrul acesta se evidențiază primar prin cantitatea de bani cu care este remunerată acea muncă. Cele mai înalte și importante sunt remunerate pe măsură și căutate de către mulți. Ca să poți face o muncă înaltă însă trebuie să fii un  cineva.

De când suntem mici ni se inoculează ideea că trebuie să învățăm bine la școală și să performăm la activitățile extrașcolare. Ca să ajungi un cineva trebuie să excelezi, să lupți, să te străduiești, să te ridici deasupra celorlalți. Ca să ajungi mâine un cineva, nu-ți poți permite să fii azi un oarecare. Stabilirea de obiective smart, perseverență în finalizarea sarcinilor, alinierea la scop, asumarea riscurilor, puțin noroc și o determinare de fier te pot propulsa, în cele din urmă, în lumea celor care sunt cineva.

Această categorisire a muncilor în importante și neimportante, ba chiar degradante, ne ajută în primă instanță, dar ne dezavantajează mai apoi. Goana, fuga după semnificație asociată cu activitățile importante nu este exclusă nici din viața religioasă. Căutarea supranaturalului și a puterii de a face minuni, de a impresiona și de a te ridica desupra celorlalți ajunge să fie atât de subtilă și justificabilă încât nici nu-ți dai seama că acest deziderat nu mai are nimic de a face cu Cristos și neprihănirea Lui. Căutarea vizibilității, puterii și controlului este o iluzie, o trăire în minciună care nu mai poate fi dată pe față decât în ziua marilor surprize. (Matei 7:21-23)

Apostolul Pavel, trântit la pământ pe drumul Damascului, apoi orb câteva zile și retras în deșert câțiva ani, ne deschide ochii inimii arătând că din perspectiva eternității nu există categorisirea important sau neimportant, cineva sau oarecare. Categorisirile, răsplătirile, semnificațiile și onorurile omenești atribuite anumitor munci sunt iluzorii, chiar mincinoase. ”Orice faceți să faceți din toată inima, ca pentru Domnul” (Col 3:23) este adevărul eliberator pentru cei care sunt doar un oarecare, sfinți anonimi prin adunări, credincioși care fac curat, spală vase, muncesc la ghișee, conduc mașini, cresc copii, îngrijesc bolnavi, vindecă răni.

În lumina efemerului semnificația lucrurilor importante o dau oamenii, știți voi care, acei care sunt cineva. În lumina cerului orice lucru, cât de mic și neînsemnat, poate căpăta dimensiuni cosmice și semnificații eterne. O, Doamne, dă-ne harul ieșirii din jocul iluzoriu și mincinos al căutării lucrurilor importante în ochii lumii!

Un păstor oarecare a fost invitat la un eveniment public. Cum era ocupat cu multă slujire, a întârziat. A intrat sfios în sală și a căutat să vadă unde mai sunt locuri libere. Ca unul care era și modest, s-a așezat undeva mai în spate. Gazda evenimentului a sesizat intenția invitatului și l-a abordat direct: domnule păstor veniți aici, unde avem rezervate locurile importante. Răspunsul prompt a venit la fel de direct: oriunde mă așez eu este un loc important.

Dacă ai reușit să treci de reflexul imediat al judecării păstorului (și mulți nu reușesc) atunci, dincolo de posibila aroganță, strălucește un adevăr remarcabil, ignorat aproape total, inclusiv în lumea noastră evanghelică: nu oamenii trebuie să decidă ceea ce este important sau nu pentru noi. S-ar putea să te șocheze îndrăzneala aceasta, dar cred că ai nevoie de acest șoc pentru trezirea la o altă realitate, la realitatea dumnezeiască. Semnificația, valoarea și răsplătirea unei munci, activități, o stabilește Dumnezeu și nu oamenii. Și dacă avem un minimum de cunoștințe biblice, observăm că oamenii au darul de a ierarhiza, iar D-zeu are harul de a ignora, ba chiar inversa ierarhiile omului. (1 Cor 1:27, Daniel 4:17)

Orice activitate omenească este nobilă în ochii lui D-zeu câtă vreme este inspirată de ascultarea de El și iubirea de oameni. Predicarea, evanghelizarea, misiunea, zeciuiala sunt (mult) mai importante pentru unii decât gătitul, datul cu aspiratorul, jocul cu copiii, ospitalitatea sau grădinăritul. Ca să predici trebuie să fii un cineva, ca să dai cu aspiratorul poți fi un oarecare. Ca să faci minuni trebuie să fii cineva, ca să bagi hainele în mașina de spălat poți fi un oarecare. Ca să scoți dracii din demonizați trebuie să fii cineva, ca să îmbraci săracii poți fi un oarecare. Ca să conduci închinarea în biserică trebuie să fii un cineva, ca să vizitezi bolnavii poți fi un oarecare. Surpriza mare din ziua de apoi va fi să descoperim că cei pe care i-am crezut aici că au fost cineva să nu fi fost decât niște oarecare, iar dintre cei pe care i-am ignorat crezând că sunt oarecare să aflăm că au fost cineva! (Matei 25:34-46)

O caracteristică importantă a celor care se cred cineva este aceea de a fi (super)ocupați. Ei mișcă lumea, influențează opiniile, manipulează informațiile, au impact. Pentru aceasta își planifică și orientează viața după scopuri, au întâlniri cu oameni importanți, folosesc timpul eficace și eficient. Ei nu-și pot permite să piardă vremea cu lucruri de nimic, activități neimportante, inițiative neproductive. Unii cred că misiunea lui Isus a fost planificată minut cu minut, că agenda Lui a fost atât de încărcată încât nu și-a putut permite să piardă vremea cu oameni oarecare.

Această lume ahtiată după dezvoltare personală și atragerea bunăstării, înnebunită după siguranță, avidă după putere și control ar putea fi șocată să vadă că Isus nu a avut planuri și obiective bine puse la punct și agendă personală. Aceasta nu înseamnă însă că era dezorganizat, haotic și dezechilibrat.  O monitorizare atentă a vieții Lui poate scoate la iveală indicii că avea un plan, dar numeroasele întreruperi spontane par să indice că nu ar fi avut  un plan binedefinit. Aceste indicii contradictorii duc la impas pe cei care accentuează exagerat de mult nevoia planificării și orientării vieții în jurul scopurilor, întâlnirilor strategice și realizărilor remarcabile. Aceștia cred că ei pot controla, prevedea și manipula viața.

Isus însă nu ne lasă în ceață cu privire la planul și agenda lui personală. Ce aflăm de la El este ceva care contravine radical cu dorința noastră de independență și control. Interdependența din Dumnezeire este ceva uluitor pentru mintea omenească: ”Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; și tot ce face Tatăl, face și Fiul întocmai.” (Ioan 5:19). O interpretare mecanicistă a afirmației Sale te-ar putea duce cu gândul că Fiul  a fost pe pământ un ”copy paste” sau o marionetă a Tatălui din cer. Dar, lucrurile au fost departe de așa ceva. Comuniunea deplină a Fiului cu Tatăl nu a șters distinctivitatea dintre Ei. Întâietatea Tatălui nu a diminuat valoarea Fiului, inițiativa Tatălui nu a limitat libertatea Fiului. Acest adevăr paradoxal ni se aplică și nouă, în măsura în care ne mișcăm tot mai liberi în voia Tatălui.

În această stare de comuniune cu Dumnezeirea, inspirația și îndemnurile divine sunt mai importante decât planul și intențiile omenești. În această stare de comuniune, orice activitate umană, oricât de neînsemnată în ochii oamenilor, are semnificație importantă în ochii cerului. În această stare de comuniune, orice ar face un oarecare pe pământ este valoros pentru că el este considerat cineva de către cer.

Oameni buni și inteligenți care citiți aceste rânduri: nu mai permiteți altora să stabilească ce este important sau nu în viața voastră (și prin aceasta vă controlează viața). Orice fapt neînsemnat care are aprobarea cerului este și trebuie să rămână important pentru voi. Trăiți inspirați de sus și nu vă mai lăsați manipulați de jos.

Toți am luat startul vieții plecând de la a fi în categoria oarecare. După ce am devenit un cineva ne putem permite luxul să fim un oarecare. Dar nu mai suntem un oarecare de duzină, ci unul de vitrină.

20
iul. 2015
AUTOR Gili
CATEGORIE

Tematice

COMENTARII 2 Comments

2 Responses to “Cineva sau oarecare?”

  1. Octavian spune:

    Ca de obicei, un stil de descriere si prezentare deosebit. Iar mesajul.. unul oarecare.. de.. vitrina! 🙂

    • Gili spune:

      Octi, ca să vezi cum le potrivește și le confirmă Cel de Sus! La câteva zile după ce am scris această postare am dat peste un mesaj meseriaș la un seminar despre Succes și care s-a intitulat ”Trăind în obscuritate”.

Lasă un răspuns