Confesiune de bloger

Oamenii s-au apucat să-și facă blog din diferite motive. Unii și-au dat seama că este ceva la modă și așa pot să se țină în ton cu lumea. Alții s-au gândit că acesta este un mijloc bun de a fi prezenți în lumea virtuală și de a se face cunoscuți unui public mai larg. Nu puțini sunt aceia care au început blogul din curiozitate devenind apoi o formă de a-și prezenta cunoștințele și abilitățile într-un mod creativ și constant. Câțiva au înțeles că pot influiența lumea prin intermediul blogului, folosindu-l ca pe un instrument de informare, convingere și influiențare.
Unii au început cu blogul și au ”sfârșit” prin a începe o afacere cu ideile care s-au ”cristalizat” pe blog. De aici un principiu important despre vocație și muncă:

Unele hoby-uri pot deveni în timp un mijloc de a face bani, de a te întreține financiar!

Sunt multe și variate motivele din spatele ”nașterii și întreținerii” unui blog.

Cum de m-am apucat eu de blogerit?
penita_pe_hartieÎn primul rând, într-o duminică de decembrie, când eram la John Newton, în Anglia, mi-am pus în scris experiențele și trăirile mele interioare legate de participarea reală și virtuală la 4 slujbe religioase. Atunci m-am gândit că dacă nu le scriu, o să le uit și nu vor mai avea putere de a-mi susține anumite decizii pe care le-am luat. Am observat că pot să descriu destul de ușor, că îmi vine o anumită curgere a cuvintelor atunci când mă pun pe scris și că mi se cristalizează, conturează mai bine ideea atunci când scriu despre ea.

În al doilea rând, am simțit imboldul interior – eu cred că nu era de la mine, ci de la El – de a începe un blog, de a scrie mai regulat despre anumite subiecte. Majoritatea blogurilor pe care le vizitam abordau subiecte aleatorii, care veneau din cotidian și teme de interes specific blogherului. Unii blogheri sunt meseriași în a scrie imediat și provocativ pe orice subiect care apare în viața socială. Sunt de admirat!

Înainte de a începe sau a da naștere unui blog trebuie să-i dai un nume.
Găsirea numelui a venit corelat cu ideea de a nu fi un blog obișnuit în care voi scrie tot ce-mi trece prin cap sau din cele ce se întâmplă prin lume.
”Am știut” la început că, nescriind ”la întâmplare”, trebuie să-mi aleg teme care să mă oblige să rămân în ele, chiar dacă m-ar mânca ”penița” să scriu despre evenimentul săptămânii sau zilei.
În acel decembrie gândurile mele mergeau constant în direcția virtuților creștine.
Cum sunt 12 luni în an în care trebuie să scrii, scanam Biblia să văd dacă este vre-o referință care să mă ducă în acea direcție. Așa am ajuns la ”Pomul vieții”, care dă rod în fiecare lună și care a devenit și numele acestui blog.

Prin urmare, la început, mi-am autoimpus câteva limitări, granițe:
1. Scriu numai pe anumite subiecte: aceasta mă limitează, dar mă disciplinează!
2. Scrisul este o formă de jurnal: călătoria, transformarea interioară este prioritară!
3. Nu doresc să știu numărul de accesări: cine sunt nu depinde de câți mă caută!

S-ar putea să te surprindă ce ai citit, mai ales a 3-a limitare.
De unde a avenit ea?
De ce să nu găsești monitorizarea numerică când intri pe un blog?
Această monitorizare automată (”numărul magic”) îți arată vizibilitatea și căutarea blogului, îți dă indicații clare despre capacitatea de atracție și numele gazdei. Când vezi un număr mare ”știi” că ești într-un loc ”sfânt”! Când vezi un număr mare ”știi” că acolo este un loc de pelerinaj. Când vezi un număr mare ”știi” că ești la un ”pom lăudat”. Când vezi un număr mare, vezi automat pe acel cineva ”mare”.

Am decis, la început, că nu doresc să scriu ca să fiu plăcut și apreciat.
Cum pot verifica aceasta dacă văd zilnic ”numărul magic”?
”Numărul magic” nu te lasă indiferent!
Dacă este mic sau în scădere, te afectează într-un fel.
Dacă este mare sau în creștere, te afectează într-altfel.
”Numărul magic” este lunecos și periculos atât la blog cât și la facebook!

Am vrut ca plăcerea, bucuria și truda de a scrie să nu-mi fie influiențată primar de către audiență, de numărul de vizitatori – ”trafic”. Am vrut ca părerea mea despre mine, mai bună sau mai rea, să nu fie moderată de mulțimea de admiratori sau critici, nici de ierarhia care se stabilește automat pe Wordpress sau pe alte site-uri sau rețele.

Nu spun că  ”numărul magic” este rău, nici nu judec ceilalți blogeri care-l lasă la vedere! Nu vă cer să nu țineți cont de el atunci când îl vedeți. Ce doresc să afirm este că, în cazul meu, am dorit ca acest număr să nu fie la vedere,
ca să nu mă îngâmf, dacă este mare și să nu mă dărâme, dacă este prea mic.

Abia după un an și apoi cam o dată la 3 luni i-am cerut lui Emanuel Vlăduțoiu (mulțumesc Manu pentru tot sprijinul tău competent și binevoitor – care nu se vede pentru că este în spatele blogului) să-mi trimită statistica blogului (număr de vizitatori, timp petrecut pe blog, vizitatori unici, localitățile și țara de unde provin, etc.).
În acel ritm informațiile erau relevante și m-au lăsat să-mi văd de treabă. Nu eram prea mulțumit de faptul că vizitatorii nu-și aduc aportul, adică nu prea comentează … dar, aceasta nu m-a afectat prea mult.

Luna trecută, însă, zgândărit de anumite informații și de ratingul altor bloguri, m-am hotărât să renunț la autolimitarea mea și am dorit să dau ochi zilnic cu ”numărul magic”. Rezultatul a fost: agonie și extaz și … retur.
Gândurile și sentimentele se duceau teleghidate spre blog. Blogul era centrul universului meu interior. Atunci nu eram în stare să recunosc aceasta. Da, am scris, dar eram urmărit prin ungherele sufletului de  ”numărul magic”.
Din acest punct de vedere a fost cea mai groaznică lună pentru mine.

Am făcut o greșeală, am călcat o autolimitare sănătoasă!
”Numărul magic” nu era la vederea vostră, dar era la vederea mea. Un anume fel de curiozitate este nesănătoasă, ba chiar dăunătoare! Unele lucruri este mai bine să nu le știu sau să le aflu la intervale mari de timp. Am îndepărtat  ”numărul magic” din fața ochilor mei!
Sunt din nou liber!
Liber pentru El, liber față de mine și liber față de voi.

Inima se leagă de numere.
Identitatea se atașează de numere.
Imaginea de sine este îndrăgostită de numere.
Renumele se clădește pe numere.
Măreția moare fără numere.
Modestia și simplitatea nu ține cont de numere.
Viață există și fără numere.

29
Mai 2013
AUTOR Gili
CATEGORIE

Tematice

COMENTARII 2 Comments

2 Responses to “Confesiune de bloger”

  1. Corneliu Gog spune:

    …. vesnicia e fara numere ….
    spunea un filozof ca 1 + 1 nu este egal cu 2 …. depinde cum definim 0 ( zero )

    PS gasesc foarte inspirat titlul ales ” POMUL VIETII ”
    Scriptura e scrisa in aceasta cheie a pomului vietii , Geneza incepe cu acest pom si Apocalipsa finalizeaza cu el
    Pentru mine personal acesti ” doi ” pomi strajuiesc CUVANTUL VIETII !

    ca pana unui scriitor iscusit sa iti fie inima

    • Gili spune:

      Mulțumesc pentru bucuria trecerii tale pe la ”Pom”.
      Bună să-ți fie inima și viața roditoare, prin vorbe de Duh și fapte nobile!

Lasă un răspuns