Categorii
Tematice

Cui (nu) îi este frică de criză?

Cei mai mulți am văzut, în copilărie, celebrele desene animate cu cei trei purceluși care se distrau și cântau gândindu-se la iminenta lor întâlnire cu lupul cel rău. Fiecare și-a construit casa în stilul lui pentru a face față agresivității, perfidiei lupului și toți aveau o bună dispoziție, considerându-se pregătiți și invincibili. Cântecul lor voios ”Cui e frică de lupul cel rău?” avea în spatele lui mai multă naivitate și ignoranță decât realism și curaj, pentru că atunci când a venit lupul cel rău, casele din paie sau bețe de chibrit s-au dovedit a fi doar niște iluzii.

Da, în copilărie, naivitatea cu privire la pericole ne face să avem tendința de a subevalua forța și puterea răului. Mulți am fost găsiți total nepregătiți, loviți și răniți în lupta noastră cu ”lupul cel rău”.
Prin urmare, ajunși la tinerețe sau vârsta adultă, am trecut în partea cealaltă a tragismului în care ne este prea frică de lupul cel rău și cântăm speriați ”Cui nu-i este frică de lupul cel rău?” Dacă pentru adulți schimbăm subiectul lupului cu cel al crizei, ajungem cam la aceleași sentimente. Adică de … frică, nesiguranță, confuzie, dezorientare.

Ce ”auzi” atunci când auzi sau citești cuvântul ”criză”?

Cu experiențele de rigoare, unii identifică acest cuvânt cu ideea de catastrofă sau cu ceea ce scrie în DEX, adică dificultate, tensiune, violență, primejdie, pericol. Alții, aducând emoțiile în prispa inimii lor, asociază cuvântul cu o încărcătură emoțională negativă deoarece criza implică ideea de slăbiciune, eșec personal, incapacitate de a rămâne pe val. Tot aici se mai strecoară forțat un pitic sau uriaș de vinovăție și un spin dureros de rușine. Riscând totuși o generalizare, în contextul românesc, cuvântul criză are conotație majoritar negativă.

Ca să ieșim din această conotație negativă, aș propune (în demersul nostru) schimbarea lui cu un altul, care să schimbe nota dominantă negativă cu una mai pozitivă. Cred că cel mai potrivit este termenul ”tranziție” și nu numai pentru latura lui pozitivă, ci mai ales pentru dinamismul lui. Criza indică mai mult spre o înțepenire, un blocaj nelimitat pe când tranziția indică spre o perioadă de timp limitată, cu un final care duce spre altceva, adică o nouă etapă – un nou început.

S-ar putea ca unii să aveți obiecții față de acestă cosmetizare pozitivă a crizei și vă înțeleg, dar interesul meu major are de a face cu prinderea ideii de dinamism, mișcare și direcție (chiar și viziune) pe care o aduce termenul de tranziție. În plus, acest termen nu mă lasă să stau focalizat doar pe trecut (cu greșelile, neajunsurile și limitările lui), ci mă forțează oarecum să privesc spre viitor – înainte, să sper, să lupt și să cred într-o următoare etapă, într-un mai bine decât a fost cel de dinainte.

Cum unele crize ale vieții sunt inevitabile și previzibile, cred că dacă folosim cuvântul tranziție reușim să mai dăm jos din apăsarea unei vinovății și rușini nenecesare asumate de către cei aflați, fără voia lor, în criza sau tranziția respectivă sau impuse de către cei aflați înafara lor.

S-ar putea ca unii să nu fiți de acord cu mine și să nu doriți SCHIMBAREA aceasta de termeni sau cuvinte propusă de mine. Înțeleg că nu vă place schimbarea și nu vă forțez s-o acceptați. Totuși, faceți-mi o favoare și atunci când folosiți cuvântul criză, adăugați cât de repede lângă el și pe cel de tranziție . 🙂

Te afli în prezent, fără voia ta, într-o criză?
Sunt condițiile tale externe atât de  radical schimbate încât te-au lăsat fără replică sau un răspuns adecvat și coerent? S-au închis brusc anumite izvoare și s-au destrămat relații? S-a stins lumina și nu știi încotro să te îndrepți? Simți că nu mai poți controla nimic din ceea ce controlai înainte? Simți că ți s-a dus pământul de sub picioare? Crezi că nu te poate înțelege nimeni prin ceea ce treci? Ai tendința de a te izola și a-ți plânge de milă? Îți vine să dai vina pe alții, pe tine sau chiar pe Dumnezeu, pentru ceea ce ți se întâmplă? Aștepți sau cauți pe cineva care să-ți spună clar ce să faci ca să ieși cât mai repede din situația aceasta infernală și insuportabilă?

Dacă la cele mai multe dintre întrebările anterioare poți răspunde cu ”da” atunci ești candidatul ideal pentru criză, pardon … tranziție.

Vestea bună este că nici cei mai isteți și bogați oameni de pe pământ nu pot evita crizele și tranzițiile, pentru că majoritatea lor sunt inevitabile. Da, sunt unele care se datorează ignoranței, nevhegherii, neatenției, păcatului, lenei sau prostiei noastre, dar acestea nu sunt chiar atât de numeroase (în raport cu celelalte). Iar dacă nu putem face prea multe ca să reușim să scăpăm de ele, înseamnă că destul de multe crize și tranziții sunt previzibile, le putem anticipa apariția.

Unele evenimente deosebite și plăcute din viața noastră pot veni în pachetul lor ”all inclusiv” cu crize și tranziții. De exemplu: plecările de acasă pe termen lung (studii, muncă, etc.), mutarea într-o altă țară, căsătoria și mutarea din oraș/țară, moartea soacrei (L). Ele pot fi dorite și așteptate cu entuziasm dar, după ce evenimentele încep să se deruleze, schimbările neanticipate și prețul mare de plătit pentru ajustarea la noile contexte pot arunca pe fericitul protagonist în groapa crizei și desnădejdii.

Cum crizele sunt cum sunt, adică inevitabile și previzibile, ne putem aduna ființa să facem ceva coerent atunci când suntem în mijlocul lor. Nu vin aici cu metode clare și pași concreți – aceștia se dau la copii, ci cu strategii care trebuiesc adoptate și verificate prin tatonare (adulții suportă mai bine nesiguranța).

Prima strategie trebuie să rezolve problemele legate de vinovăție:
1. Identifică-ți greșelile tale, recunoaște-le și pocăiește-te de ele. Dacă te ajută, plângi pentru ele!
Dacă nu reușești să ți le vezi, întreabă pe cineva care te cunoaște. Nu te apăra cu scuze și atacuri.
Vinovăția reală se rezolvă prin pocăință și cerere de iertare, nu prin negare.

2. Anumite persoane și-au adus contribuția la a te aduce în criză. Fie că ele recunosc sau nu,  fie că fac ceva să te ajute sau nu … dă-le drumul de lângă tine – nu te ținea cu mâinile de gâtul lor! Ele și acțiunile lor negative sau rele nu sunt atât de importante în viața ta pe cât o crezi tu. Tu, dă-le drumul (acordă-le iertare pentru vinovăția lor) și încearcă să-ți croiești drum spre Dumnezeu printre ele. În faza aceasta (și nu numai) a crizei nu ele joacă rolul principal în viața ta, ci Dumnezeu – chiar dacă El pare că este secundar, pierdut undeva prin decorul vieții.

A doua strategie are de a face cu focalizarea. Nu te lăsa distras prea mult de febra căutărilor de soluții pentru ieșirea imediată și urgentă din criză, pentru că acestea nu există. Ți-am spus-o și mai înainte, dar este bine s-o auzi (citești) din nou. Căutarea asiduă a lui Dumnezeu și discernerea vocii și voii Sale sunt mai importante decât a ieși cât mai repede din presiunea și tensiunea tranziției. Și aceasta cere timp.

Asaf a trecut și el printr-o criză majoră, pe care ne-a mărturisit-o, în Psalmul 73. A avut probleme mari cu modul în care Dumnezeu face și împarte dreptatea. Era invidios pe cei răi la care le mergea bine și supărat pe Dumnezeu că nu vede că celor buni le merge rău. Cât timp crezi că a trecut între acțiunea lui din 73:16 și revelația din 73:17? Când citești psalmul nu durează nici măcar o secundă, dar în realitate poate fi vorba de câteva luni sau chiar ani.
Caută-L pe Domnul, voia Lui, fața Lui, inima Lui, până prezența și vorbirea Lui te eliberează de trecut și de oameni și-ți dă direcție, perspectivă pentru noua etapă a vieții.

A treia strategie are de a face cu asocierea intențională, adică evitarea cu orice preț a izolării.
Da, un anume grad de izolare pentru solitudine este necesară și sănătoasă, însă caută să te vezi regulat că câteva persoane de încredere. Povestește, descarcă-te și rugați-vă. Nu trebuie ca acea persoană să simtă presiunea că trebuie să te scoată din criză, ci doar să fie acolo pentru tine. Nu-ți fie rușine că ești în criză, că nu vezi nici-o soluție. Dacă-ți este totuși rușine, treci peste ea! Comunică persoanelor de încredere prin ceea ce treci, fă-te vulnerabil(ă) chiar dacă nu-ți vine să vorbești. Dacă te întrebi la ce-ți folosește … vei afla mai încolo, după ce faci exercițiul acesta!

A patra strategie are de a face cu aprinderea sau găsirea pasiunii sau pasiunilor vieții tale. Aceasta poate suna foarte ciudat pentru unii. Tranziția este un proces insuportabil de dureros pentru majoritatea. Dar, durerile tranziției sunt ca și durerile nașterii – numai femeile știu de ce! Criza și tranziția nu marchează doar moartea, finalul unei etape, ci și începutul, nașterea alteia! Prin urmare, tranziția aduce moarte întâi și viață după, disperare întâi și speranță după, tristețe întâi și bucurie după.

Omul este ca și câinele sătul la care i-a mai rămas un os. Ce face câinele cu osul în plus? Se duce și-l ascunde undeva în pământ. Se gândește la vremurile mai grele.
hopeOrice om, bărbat sau femeie, are prin creație potențial (talanți – talente, competențe, pasiuni) mult mai mare decât îl folosește pe parcursul vieții. De unele omul este conștient, de altele nu – ele fiind și rămânînd în stare latentă. Chiar dacă este conștient de ele, unele se vor ”îngropa”, vor fi abandonate, deoarece atunci când se iau decizii în ce privește educația și cariera sau căsătoria, nu se poate merge cu toate în paralel și la unele trebuie să renunțe.

De exemplu, știu pe cineva care, în tinerețe a cântat la chitară. Din diferite motive, această pasiune a fost îngropată sau înghețată două decenii, pentru ca ea să renască după 40 și ceva de ani. Sau, altcineva, tot la vârstă mai mare (dup 50 de ani) s-a apucat să ia cursuri de consiliere spirituală ca să ajute pe alții. Acea persoană spune că, în tinerețe a ales un traseu al vieții care nu i-a permis acest lucru, deși și-ar fi dorit.

Întrebări ca cele următoare pot fi indicatoare spre acele pasiuni latente: ”Ce făceam oare în trecut și făcea să-mi tresalte inima de bucurie? Ce spuneau alții că fac eu foarte bine și lor le face bucurie? Ce puteam face cu orele și nu mă obosea sau plictisea? Ce mi-am dorit dintotdeauna să fac și nu am făcut, dar aș putea încerca acum? Ce spun persoanele de încredere despre lucrurile care mă fac bucuros?”

Identificarea unei pasiuni noi care să răsară în pământul uscat al inimii sau dezgroparea uneia mai vechi este un element esențial pentru energia și bucuria necesare noii etape care tocmai s-a născut. Fără descoperirea acestei pasiuni va fi foarte greu să crezi că Dumnezeu poate face ca toate lucrurile să lucreze spre binele celor ce-L iubesc pe El.

Am încercat să aștern câteva strategii pentru vremuri de criză. Crizele și tranzițiile sunt inevitabile. Nu suntem niciodată 100% pregătiți pentru ele, dar ne putem duce spre ele cu credința că Dumnezeu este cu noi și în valea umbrei morții. Nu ne mai temem de ele așa ca în trecut. Ele pot fi devastatoare  Cu toate acestea, ele sunt născătoare de viață, culoare, speranță și bucurie. ”Pustia și țara fără apă se vor bucura; pustietatea se va veseli și va înflori ca și trandafirul.” Isaia 35:1

Ce ne poți scrie tu despre trecerile sau temerile tale sau ale altora prin transformările tranzițiilor?

 

(Visited 151 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *