Curajul regasirii de sine

Criza actuală are o grămadă de ramificații și consecințe. Permanentizarea schimbării, perspectiva abruptă a șomajului, amenințări de tot felul, coduri galbene și roșii, evenimente avalanșă care vin neanunțate și nedorite peste capul nostru, tulbură sufletele erodând încrederea și nădejdea întrun viitor luminos. Oamenii, mai ales orășenii, trăiesc vieți supraaglomerate și confuze, fiind prinși în nenumărate activități fără sens și scop care le mănâncă timpul și energiile. Ei fac o grămadă de lucruri, multe din ele în regim de urgență, dar foarte puține au – la o evaluare atentă, semnificație dincolo de lumea aceasta. Faptul că sunt ocupați le dă senzația că sunt importanți și valoroși. Faptul că pot călători în locuri exotice cu vase de croazieră luxoase le dă senzația că „L-au prins pe Dumnezeu de picior”. Faptul că sunt ocupați tot timpul (de multe ori cu nimicuri) i-a dus tot mai departe de ei înșiși.
Există o confuzie majoră pe care o trăiesc cei mai mulți în căutarea sensului și semnificației vieții. Îndepărtarea confuziei este imposibilă fără alocarea de timp pentru (re)focalizarea vieții! Ne-am pierdut pe noi înșine undeva, pe drum; trebuie să ne întoarcem spre noi înșine – nu în sens narcisist, ci în sensul identificării potențialului și a chemării din partea lui Dumnezeu.
Puțini se pot opri din freamătul și goana după vânt ca să-și evalueze și să-și focalizeze viața. Puțini au curajul de a se opri și a-L căuta pe Dumnezeu în solitudine.
Puțini au curajul de a se lăsa găsiți de Dumnezeu.
Puțini știu ce este sabatul cu odihna Lui – poate frații adventiști și călugării de la mănăstire știu mai bine.
Ne înstrăinăm de noi, ne înstrăinăm de El.
Ninge din greu peste țara noastră, obosită, muncită, confuză, înstrăinată de sine și de Dumnezeu. Dumnezeu îmbracă țara noastră în alb! Mâine este un sabat alb.
Ni s-a sugerat pe toate căile posibile să stăm acasă și în case. Să nu plecăm nicăieri.
Ni se dă un sabat forțat. Să ne odihnim sufletele hoinare și confuze.
În sabat, în odihnă ne regăsim pe noi și Îl regăsim pe El.
Vom avea curajul să nu mai dăm telefoane, să nu scriem smsuri sau emailuri?
Vom avea curajul să ne înstrăinăm, distanțăm temporar, de oameni ca să ne apropiem de El și de noi?
Vom avea curajul să tăcem, să ne fi suficientă prezența Lui – fără să-i cerem nimic?
Vom avea curajul să lăsăm liniștea să ne înfășoare ca o mantie?
Liniștea cu El nu doare, odihna Lui nu este plictiseală, solitudinea nu este împovărătoare.
În liniște, solitudine și odihnă găsești dragostea irezistibilă a lui Dumnezeu care te iubește așa cum ești. În odihnă, în sabat nu trebuie să performezi ca să-I intri în grație, nu trebuie să dovedești că meriți ceva de la El, nu trebuie să iei note mari, nu trebuie să-ți atingi targetul, nici măcar să porți costum și cravată.
În sabat, curajul de a te opri din caruselul vieții te conduce spre comuniunea dulce cu El, spre locurile unde se întâmplă regăsirea de sine și unde scopul vieții începe să prindă contur și visele … să prindă din nou aripi!.