Dar eu cu cine votez, daca votez? (1)

Vin alegerile spre noi, dar cei mai mulți fug speriați sau enervați de ele. Înafara celor strict interesați, direct sau indirect, problema alegerilor îi lasă pe mulți cetățeni ai țării indiferenți și reci. Pozele candidaților tronează la locuri vizibile și înalte. Unii candidați sunt și fotogenici, alții au bani. Majoritatea au interese. Toți au promisiuni.
Trecătorii zgribuliți și grăbiți se întreabă dacă mai are rost să meargă la vot. Iar, dacă reușeșc să se convingă că trebuie, urmează o întrebare și mai grea: Pe cine să votez?
Electoratul român, și nu numai, este în confuzie datorită imaginii, realității și publicității negative de care se bucură clasa politică: interes personal, manipulare, lăcomie, traseism politic, compromis, orgoliu, corupție.
Electoratul evanghelic este și mai debusolat.
Pe de o parte, există voci puternice de la amvoane interesate să promoveze anumiți candidați care argumentează foarte subiectiv și manipulativ necesitatea votului.
Pe de altă parte, există voci frustrate și supărate, cinice care vor condamna pe oricine este implicat în politică și prin urmare vor descuraja participarea la vot.
Prezența unor candidați evanghelici, în același oraș, pe listele unor partide politice diferite, poate contribui și mai mult la confuzie.
Pentru a mai alunga un pic din ceața aceasta, cred că avem nevoie de câteva cunoștințe elementare de educație civică, științe politice și istorie biblică.
Majoritatea românilor, născuți după al doilea război mondial, care au trăit și muncit în țara noastră, au fost cetățeni ai unei țări care funcționa după modelul de organizare de tip „republică”.
Republica este o formă de organizare statală în care suveranitatea aparține poporului iar putetea executivă este exercitată de cetățeni aleși prin vot pentru o perioadă determinată de timp. Când toate forțele guvernamentale ale unei republici ajung să fie concentrate și conduse de o singură mână – persoană se ajunge la o dictatură, o formă de guvernare similară cu monarhia absolutistă.(vezi perioada de dinainte de 1989)
Monarhia este forma de organizare statală în care puterea executivă este deținută de o singură persoană, monarhul. Monarhia a fost forma de guvernământ obișnuită în lumea antică și medievală.
Ca urmare, când citim textele biblice, este bine de reținut că personajele biblice trăiau în forme de guvernare de tip monarhic, în timp ce noi trăim și respirăm o cultură influiențată și impregnată de forme de guvernare de tip republică.
În prezent România este un stat de tip republică semiprezidențială: președintele ales de cetățeni este șeful statului, dar nu este și șeful guvernului-executivului (ca și în republicile prezidențiale), acest rol fiind asumat de primul ministru. Acest tip de organizare a permis breșa prin care s-a scurs războiul dintre Traian Băsescu și Victor Ponta.
Statele Unite ale Americii sunt o republică de tip prezidențial: președintele (ales direct de către cetățeni) este și șeful statului și al executivului având întreaga putere executivă. Cu toate acestea, acțiunile sale sunt controlate de către parlament pentru a preveni abuzurile.
Votul universal este unul dintre principiile de bază ale democrației, care constă în acordarea fiecărui cetățean adult dreptul de a-și alege, prin vot, reprezentanții în forumul legislativ. Primul stat din lume care a introdus votul universal a fost Franța, în anul 1792.
Separarea puterilor în stat este un alt concept de care trebuie să ținem cont și un model care a promovat separarea diferitelor funcții ale statului (executiv, legislativ, judiciar) astfel încât ele să nu ajungă în aceeași mână, împiedicând apariția tiraniei, dictaturii.
În timp ce separarea puterilor protejează democrația de tiranie, încetinește și îngreunează procesul de guvernare, amplifică apartul birocratic și administrativ, face aproape imposibilă tragerea la răspundere a legislativului (senatori și deputați).
Parlamentul României este organul reprezentativ suprem al poporului, și este unul de tip bicameral: Camera deputaților (332 deputați)și Camera senatului (137 senatori). Parlamentul este organismul de bază al unui regim democratic pluripartit.
Candidații pe care urmează să-i votăm se vor „pierde” în aceste camere, se vor grupa în jurul culorilor politice sau a unor interese sau convingeri, se vor alia cu unii și se vor lupta cu alții. Vor fi departe de casă, familie, vor călători săptămânal la capitală. Vor intra în colimatorul presei, vor da de bani și informații strategice, vor de de putere, dar vor da și de blocaje și piedici nebănuite. Pentru ei, ca și pentru noi, trădarea și prietenia sunt la distanță de un ac.

De ce această informare plină de termeni tehnici?
Pentru o minimă familiarizare cu realitățile socio-politice ale țării în care trăim.
Pentru o minimă înțelegere a rolurilor pe care le au în stat cei pe care îi votăm.
Pentru înlăturarea unor așteptări nerealiste din partea votanților, a noastră.
Pentru acceptarea faptului că votul implică și folosirea discernământului, nu numai a minții.
Pentru a vedea cât de bine seamănă uneori statul cu biserica!
Pentru a vorbi mai puțin de rău și a vorbi mai mult de bine.
Pentru a vorbi mai puțin despre candidați cu oamenii și a vorbi mai mult despre ei cu Dumnezeu. ( 1 Timotei 2:2)
Pentru a ne scoate întâi bârna din ochii noștri!

19
nov. 2012
AUTOR Gili
COMENTARII No Comments

Lasă un răspuns