De la teocratie la monarhie (4)

Suișurile și coborâșurile conducerii politice din vremea Judecătorilor și umilirea repetată prin asupririle popoarelor străine au scos încet sistemul teocratic din opțiunile poporului Israel care a început a cocheta cu ideea sistemului monarhic. Răbdarea poporului a ajuns la capăt când judecătorul Samuel, după o perioadă lungă și bună de guvernare, a încercat să-și pună și să-și impună fii săi ca și judecători în Israel.
Atunci bătrânii lui Israel au stabilit o întâlnire cu Samuel în care l-au informat că sunt hotărâți să renunțe la sistemul prezent și că vor un împărat, cum au toate neamurile. (1 Samuel cap. 8)
Samuel înțelege ce stă în spatele cererii lor ferme și tinde să li se opună, însă Dumnezeu îl îndeamnă să le accepte cererea, decodând motivația inimii din spatele acțiunii:
Nu pe tine te leapădă (resping), ci pe Mine mă leapădă (resping) ca să nu mai domnesc peste ei!”(8:7)
Samuel era om, reprezenta autoritatea lui Dumnezeu în popor și a simțit personal și subiectiv respingerea poporului când acesta a cerut un alt tip de conducere, guvernare, care … tot printr-un om urma să se facă!!!
Dumnezeu îl luminează pe omul Samuel aratându-i că respingerea lui directă este de fapt respingerea indirectă a lui Dumnezeu – care este în spatele omului!

Această acțiune a dublei respingeri sau a respingerii combinate (umane și divine) derivă din conceptul  guvernării autorității divine prin reprezentanță umană. În sensul acesta omul imperfect este trimisul, reprezentantul lui Dumnezeu – Perfectul pe pământ.
Cum în istorie s-au făcut nenumărate abuzuri din cauza imperfecțiunii și păcătoșeniei „trimișilor” Săi, tendința naturală a fost fie de respingere al unui astfel de sistem, fie de acceptare resemnată și servilă.
Domnul Isus a căutat să clarifice acest concept ucenicilor Săi, evanghelistul Ioan prezentând pe larg dialogul lor în capitolele 14-17. Și ucenicilor le era greu să accepte că El este trimisul Celui de sus, multe lucruri nu se potriveau gândirii lor limitate și distorsionate.
„Cine M-a văzut pe Mine, a avăzut pe Tatăl.” (Ioan 14:9)
„Cine Mă urăște pe Mine, urăște și pe Tatăl Meu.” (Ioan 15:23)
„Căci Tatăl Însuși vă iubește, pentru că M-ați iubit și ați crezut că am ieșit de la Dumnezeu.” (Ioan 16:27)
După Cristos au venit și alții care și-au asumat prerogative divine, au abuzat de ele și au creat o reacție generală de neîncredere și de respingere față de astfel de „pretenții și autointitulări”.

Trecerea de la teocratie spre monarhie s-a făcut cu prețul mare al suprataxării poporului – conducerea de tip monarhic cerând susținerea și finanțarea unui aparat administrativ, politic și militar mult mai pretențios și mai numeros decât în teocrație.
Când citești textul din 1 Samuel 8:11-22 și vezi lista cu pretențiile monarhului pe care s-au angajat de bunăvoie să le îndeplinească, îți vine să zici că poporul s-a băgat orbește în „jugul” monarhiei. Totuși, gândiți-vă ce sătui erau cei din popor de instabilitatea politică și economică preungită, de au ajuns să-și dorească  cu orice preț un împărat, adică un alt tip de guvernare. Este adevărat că Dumnezeu nu a „plecat la plimbare”, că El se va implica și în lansarea noului tip de guvernare, numai că avertizează poporul că nu-l va mai scoate din criză atunci când relația împăratului cu poporul va ajunge în impas.
Dumnezeu nu a căutat să-i convingă că teocrația este mai bună ca și monarhia, ci a căutat să-i descurajeze arâtându-le prețul mare de plătit și riscurile pe care le aduce monarhia.
Orice formă de guvernare pământească are disfuncțiile, limitările și riscurile ei!
Teocrația și-a avut minusurile și plusurile ei.
Monarhia și-a avut plusurile și minusurile ei.
Disfuncțiile, limitările și riscurile unui sistem pot fi amplificate sau diminuate de caracterul, competența și evlavia celor aflați în conducere!
Un judecător slab și corupt, un pastor, un preot , un politician interesat doar de binele personal nu fac sistemul care-l reprezintă atractiv și credibil pentru cei din popor.
Cu toate că susținerea unui aparat monarhic a fost costisitoare pentru poporul Israel, perioada de glorie a fost atinsă pe vremea împăraților David și Solomon.
Și în cazul celor doi împărați proeminenți avem de a face cu oameni supuși slăbiciunilor, oameni imperfecți, care au făcut greșeli mari, impardonabile – din perspectiva unora.
În orice perioadă istorică sunt conducători imperfecți – nedesăvârșiți dar perfectibili care guvernează în sisteme imperfecte, dar perfecționabile!


Realitatea vieții după cădere este departe de ideal și perfecțiune.
Suntem nevoiți să conviețuim cu oameni imperfecți (ca noi) în sisteme sociale temporare, imperfecte și coruptibile (ca la noi sau ca la alții).
Dumnezeu se folosește și de unele și de altele.

23
Noi 2012
AUTOR Gili
COMENTARII No Comments

Lasă un răspuns