Descurajarea ca stil de viata

Se prea poate să fi crescut întro familie numeroasă și să fi fost ultimul născut.
Aceasta înseamnă că ai fost cel mai mic dintre toți:cel lăsat acasă când toți plecau undeva, cel care purta hainele de la cei mari, cel care benficia de jucăriile rămase de la alții, cel nebăgat în seamă când se împărțeau dulciurile. Niciodată îmbrăcat bine, niciodată sătul.
Dacă familia ta nu a avut resurse materiale la pornire – a plecat de la lingură și cuțit, dacă s-a zbătut constant cu supraviețuirea și a rămas tot acolo – la limita sărăciei, e foarte posibil să crești cu un puternic complex de inferioritate și cu o descurajare cronică. Visele nu există pentru că nu sunt speranțe de mai bine, iar Dumnezeu pare a fi pasiv, departe în lumea Lui, lăsând lumea așa cum o știm noi: nedreaptă, neschimbată și nesimțitoare.
Întrun context asemănător a trăit un tânăr în instabila și dramatica perioadă de guvernare a Judecătorilor. El era cel mai mic din casa tatălui său, iar familia lui era cea mai săracă din tot tribul/seminția lui Manase. C.V.-ul lui Ghedeon nu avea nimic impresionant. Dacă și-ar fi depus CV- ul undeva ar fi fost respins ca fiind „underqualified” – fără pregătirea/calificarea necesară. Nu numai că alții nu-l băgau în seamă, dar părerea lui despre sine era că nu este capabil de ceva măreț în viață. Vremea actelor mărețe a apus, Dumnezeu s-a distanțat, dușmanii – obstacolele sunt mari, resursele personale sunt mărunte și insuficiente.
Ghedeon treiera grâul pe ascuns fără speranța unui viitor diferit sau mai bun.
Ghedeon trăia la limita supraviețuirii.
Ghedeon trăia descurajarea ca stil de viață.
Un om descurajat este un om orb față de potențialul și resursele existente.
Un om descurajat vede doar limitările, pericolele și obstacolele.
Un om descurajat nu este incompetent, impotent sau incapabil, dar el se vede așa!
Un bărbat de 40 de ani descurajat, fără slujbă, respins la mai multe interviuri ajunge să se vadă incapabil, incompetent și inutil deși este inteligent, competitiv, știe să lucreze pe calculator, are diplomă de inginer, știe 3 limbi străine.
Dumnezeu este însă un Dumnezeu al speranței!
Dumnezeu are o strategie uluitoare de lua din cei ce sunt ultimii pe scara socială – aceia care erau descurajați cronici și de a-i propulsa spre culmi și fapte inimaginabile pentru ei și pentru alții.
Descurajarea și scepticismul se țin de mână. Omul descurajat nu numai că nu-și mai vede potențialul său, dar nu mai crede nici în capacitatea și abilitatea lui Dumnezeu de a mai schimba sau îndrepta situația dezastruos de descurajantă.
„Domnul este cu tine, viteazule!” Cuvinte surprintoare din cerul de sus către Ghedeon.
Acesta obiectează la ambele afirmații. De jos, din valea descurajării, lucrurile se văd altfel. Dumnezeu nu este cu el, iar el nici pe departe nu arată a viteaz și curajos!
Doamne, trimite îngeri de ocazie spre descurajații noștri.
Lasă Cuvintele Tale, de sus, să străpungă crusta groasă a descurajării ca să se poată vedea pe ei prin ochelarii si limbajul cerului! Iluminează-le mintea să vadă potențialul expansiv al Împărătiei Tale și măreția planurilor Tale! Fă-i să creadă că Tu iei pe ultimii și-i bagi înaintea celor din față și pe primii îi duci spre locurile din spate. Deschide-le ochii să Te vadă ca și un Dumnezeu al speranței, care merită toată încrederea, care este bun, drept și imprevizibil!

11
Feb 2012
AUTOR Gili
COMENTARII 4 Comments

4 Responses to “Descurajarea ca stil de viata”

  1. BOGDAN GAINA spune:

    Da Doamne, te rog sa ne deschizi ochii pentru a putea vedea ca mai mult sunt cu noi, decat cu ei.

  2. mircea cel batran spune:

    Uneori nu vedem realitatea divina din cauza celor de langa noi, poate anturajul sau cei „prea” mari, nevoiti fiind atunci sa dam dovada de si mai mult curaj si detrminare, urcand in dud ca si Zacheu.

Lasă un răspuns