În această serie de postări pe tema sistemelor de guvernare încercăm să înțelegem textele biblice în lumina sistemelor de guvernare antice, ca apoi să integrăm ceea ce aflăm despre situația de atunci cu realitatea și condițiile electorale din vremea de acum.
Normal că ne interesează ceea ce a spus Domnul Isus despre împărat, clasa politică, taxe, alegeri. Și la acest subiect controversat apar două situații posibile:
1.Deși nu avem informații, texte explicite și clare care să răspundă la întrebările mai grele despre politică, unii vor „vedea” claritate și acolo unde este ambiguitate, contradicție sau paradox. Adică, vor citi în text și ceea ce nu este în text!
2. Deși există informație suficientă pentru a ne oferi categorii de răspunsuri, unii nu au capacitatea de a le vedea și înțelege. Adică, nu vor citi în text ceea ce este în text!
Nu este nimic nou sub soare. Și Domnul Isus spune că unele categorii de oameni deși văd și aud – fizic nu pot pricepe, procesa, decodifica mesajul adresat lor.
Având în vedere cele scrise mai sus și altele asemănătoare lor, în cele ce urmează mă aventurez într-un teren alunecos, controversat, minat cu explozibili raționali și emoționali.
În vremea întrupării lui Cristos, Imperiul Roman domina lumea din jurul Mării Mediterane, inclusiv Palestina. Împăratul sau Cezarul avea reședința în capitală, Roma, în timp ce imperiul era controlat și administrat prin intermediul magistraților obișnuiți sau extraordinari, procuratori, guvernatori. Statul roman a cunoscut 3 forme de organizare: regalitatea (754 – 509 î.C.), republica (509 – 27î.C.) și imperiul (27 î.C. – 565 d.C).
În încercarea de a-l prinde cu o întrebare capcană, niște farisei L-au întrebat pe Isus dacă este drept sau nu să plătească bir/taxă Cezarului (Matei 22:15-22)
Observați că întrebările capcană au această nuanță radicală, „ori așa – ori așa”, „da sau nu”, „albă sau neagră „.
Întrebările capcană mai au și o natură puerilă pentru că cer un răspuns simplist (nu simplu).
O strategie de răspuns pe care o aplică Domnul Isus aici este strategia paradoxului, a lui „și – și”, ceea ce este prea complicat pentru cei imaturi, care pot „primi” doar răspunsuri simpliste. Isus nu a instigat poporul nemulțumit la luptă împotriva ocupației romane și nici nu s-a lăsat ademenit în jocurile politice ale vremii.
Isus ne-a lăsat să înțelegem că autoritățile trebuiesc respectate, și o formă evidentă de respect și supunere o constituie plătirea taxelor.
Isus nu numai că ne-a lăsat să înțelegem că supunerea față de autorități este norma de conduită, ci a și demonstrat-o prin moartea la care a ajuns printr-un proces nedrept, orchestrat de autoritățile corupte.
Să mai observăm un detaliu din text: Isus nu spune că Dumnezeu este în spatele Cezarului!
Că dacă plătești taxă Cezarului este ca și cum ai plăti taxa lui Dumnezeu. Aici El face o demarcație clară între cei doi, nu pentru că nu ar avea nici-o legătură unul cu altul, ci pentru ca să sublinieze că în acest caz cei doi nu se află în competiție sau în contradicție, ci sunt complementari; iar cei care trebuie să ia o decizie nu sunt în fața unei dileme sau incompatibilități și nici a unui compromis, cum au pus fariseii problema.
Fariseii au creat o dilemă falsă și au încercat să-L facă pe Domnul s-o rezolve.
El nu a intrat în jocul lor, ci a ieșit înafara lui!
Cred că una din problemele majore ale noastre în ințelegerea și integrarea polititicului în viața creștină o reprezintă întrebările capcană și dilemele false. Ele ne pun pe o pistă îngustă și de cele mai multe ori greșită, ne duc pe drumuri înfundate care nu duc nicăieri și ne țin într-o stare de pruncie mentală și spirituală perpetuă.
Dilemele false și utilizatorii lor văd competiție acolo unde poate fi complementaritate și compromis acolo unde poate fi compatibilitate.