Categorii
Tematice

Despre îmbuibare, așa cum n-ai știut

Am fost provocat recent să-mi amintesc de momente sublime ale copilăriei. N-a fost o sarcină prea ușoară, pentru mine. Ca să găsesc câteva amintiri plăcute, a trebuit să fac săpături adânci. Nu trebuie să fi avut o copilărie traumatică pentru a te chinui să-ți amintești de momentele frumoase. Este suficient doar să fii bărbat și să nu ai nici-un interes ca să-ți dezgropi trecutul. Scormonirea inconștientului nu este o acțiune prea plăcută, chiar și în căutarea momentelor mărețe – cele în care, în ființa ta, cerul s-a unit cu pământul .

Nu știu alții cum sunt, dar la mine, unele momente frumoase, plăcute și sublime ale copilăriei sunt strâns legate de mâncare. Gândește-te numai și verifică de câte ori te trezești că vorbești cu cineva sau într-un grup despre … mâncare! Când privesc spre copilărie, bunica Raveica este îngerul binevoitor și mastercheful răsfățului culinar. Clătitele făcute de ea erau cele mai bune din lume, spre ciuda mamei. Iar cartofii țărănești (croampele roșii – Tulcanii știu de ce) erau mai buni decât orice alte bunătățuri și cărnuri. Momentul de maxim sublim însă era acela în care făceam două lucruri odată, ba chiar trei: ploua afară (deci nu puteam primi de lucru de la mami), mâncam pâine unsă cu untură de porc (pe care puneam felii de ardei și presăram boia de ardei roșu) și citeam o carte bună, tolănit în pat.

Această hrănire simultană a trupului și a minții a reprezentat un tipar al sublimului în viața mea, pe care am căutat să-l (re)trăiesc cât de des am putut. În aceste retrăiri nesfârșite nu mi-am mai dat seama că s-a format o asociere directă și inconștientă între hrănirea fizică și cea intelectuală. Când le puteam face pe amândouă simultan eram și fericit și mândru de folosirea eficientă a timpului. Așa am devenit, fără să-mi propun, un mâncău – devorator de mâncare și cărți.

Se spune că pe măsură ce ne maturizăm ar trebui să semănăm tot mai mult cu Isus Cristos. Spre uimirea și consternarea mea, nu am găsit că aș avea prea multe în comun cu El. Înafară de faptul că amândoi suntem bărbați, am găsit că singura asemănare între noi ar putea fi faptul că și Lui și mie ne place mâncarea. Aici sunt sigur că mulți cititori rezonează și jubilează. Isus a fost monitorizat atent de către farisei. Ei au observat un tipar al prezenței Sale la mese și ospețe și l-au catalogat drept ”un mâncăcios și băutor de vin” – Luca 7:34. Dacă ești atent la citirea evangheliilor, poți observa că multe din învățăturile Sale au fost împărtășite în timpul meselor și că acuzația lor avea acoperire în realitate, chiar dacă nu pe deplin. De fapt, Isus nici nu s-a obosit să retracteze această acuzație.

Dacă sunt unii care se gândesc rar la mâncare, alții se gândesc aproape tot timpul ea. Ultimii nici nu-și finalizează bine prânzul copios că mintea le și zboară, cu avânt, spre bucuria cinei care stă să vină. Plăcerea și bucuria mâncatului aduce, la începuturi, o satisfacție și împlinire măreață. O împlinire din ce în ce mai măreață, care se lasă cu găuri în plus la curea și cu nevoia de haine noi, evident de mărime mai mare. Plăcerea mâncatului fără frâne duce la o măreție insesizabilă și nedorită a trupului.

În spatele mâncatului nu stă un demon sau un ispititor, cum cred unii. Plăcerea de a mânca este un dat al creației, al purtării chipului lui Dumnezeu. În spatele plăcerii este o energie, care scăpată de sub control se duce în direcția excesului, a viciului numit îmbuibare. Iar cel mai simplist mod de abordare a ei este s-o asociem cu kilogramele în plus, cu obezitatea și cântarul. Îmbuibarea nu este în primul rând un mod de a mânca și a bea, ci mai degrabă un mod de a te gândi excesiv la mâncare, de a acorda atenție exagerată hrănirii.

Dacă definim îmbuibarea ca fiind o preocupare excesivă pentru mâncare, atunci printre cei care-i suspectăm că sunt mânați de aceeași energie a plăcerii sunt și gurmanzii. Spre deosebire de abonații  de la fast food, unde mâncarea este accesibilă imediat și convenabilă la preț, gurmanzii se consideră superiorii primilor. Pentru ei plăcerea de a mânca este asociată cu rafinamentul, respectul și demnitatea. Îi privesc cu dispreț pe cei ce se îndoapă cu mâncare ”junky” de la fast food; ei nu înfulecă, ci gustă mâncarea, se delectează cu ea. Gurmanzii nu se grăbesc să mănânce, își fac timp să o pregătească, o mănâncă întâi din priviri, o adulmecă apoi olfactiv și abia apoi vine răsfățul papilelor gustative.

Este uimitor să vezi ce categorie de oameni mai intră în rândul celor îmboldiți de energia plăcerii. Cei obsedați de mâncarea sănătoasă! Cei care știu pe de rost câte calorii are (aproape) fiecare ingredient și nu-și pot permite să depășească numărul de calorii admis la o masă. Viața lor are în centrul ei tot mâncarea, fie ea chiar și cea sănătoasă. Totul se învârte în jurul sănătății trupului. Nu se pot abține să nu-i judece pe ceilalți, care n-au grijă de sănătatea lor și mănâncă neglijent și haotic. Kilogramele în plus nu reprezintă dovezile indubitabile care indică spre dezechilibrul măreț al îmbuibării. Printre cei mânați de energia plăcerii sunt și multe persoane care au doar piele și os.

Identificarea cauzei majore care a dus la deraierea energiei plăcerii în îmbuibare necesită introspecție. Ea implică și găsirea răspunsului la întrebarea ”De ce sunt atât de procupat de mâncare?”. Ca și în alte ocazii, la o întrebare bună se poate răspunde cu alte întrebări, și mai bune: ”Este mâncarea pentru mine un mijloc de compensare pentru ceva ce-mi lipsește?”. ”Nu cumva mâncarea este un anestezic, calmant fizic pentru o problemă emoțională?”.”Încerc prin mâncare să-mi umplu un gol lăuntric?”. ”Nu cumva am ajuns să slujesc mai degrabă pântecelui și nu lui Cristos?” – Romani 16:18.

Recunosc că pentru mine, de multe ori, mâncarea a fost un mijloc de compensare. Filozofia subtilă a mamei (care a favorizat îmbuibarea) am preluat-o din fragedă tinerețe: ”Dacă nu stricăm banii pe țigări și băutură, măcar să mâncăm bine”. Viitorul meu suna bine. Poate și al tău. Filozofia ”dacă nu … atunci măcar …” are forme variate de exprimare și manifestare. Vezi care dintre ele ți-au justificat creșterea măreției.

În vremea când am fost expus la filozofia lui mami mergeam rar la oraș, dar atunci când mergeam drumul nostru trecea inevitabil pe la rotiserie, unde puii rumeniți ne îndemnau să uităm de cumpătare. Și așa și făceam: fără vină și fără frâne. Când reveneam la sat, adică acasă, cumpătarea era, de cele mai multe ori, stăpână. Numai că pe la 24 de ani am plecat spre oraș. Și acolo am rămas, până în ziua de azi.

”Care-i problema cu îmbuibarea?” – începi să obiectezi tu. ”Că nu dau la nimeni în cap, nu fur pe nimeni, nu iau nevasta sau bărbatul nimănui”. ”De ce este considerat mâncatul excesiv un păcat, și încă unul capital?”. E drept că era considerat capital în vechime. În zilele noastre nu mai este condamnabil, ci chiar respectabil. Care să fie oare elementele comune ale îmbuibării, furtului, uciderii sau curviei? Identificarea lor nu necesită un efort intelectual uriaș. Numitorul lor comun este focalizarea exclusivă pe împlinirea imediată a nevoilor egoiste. Mâncarea nu mai este doar un mijloc de satisfacere a plăcerii, ci dumnezeul care conduce viața. Îmbuibarea atentează la și sfidează versetul în care scrie că ”omul nu va trăi doar pâine” (Matei 4:4) și încearcă să demonstreze că se poate trăi numai cu pâine, înlocuind chiar și Cuvântul necesar sufletului tot cu pâine.

Îmbuibarea este energia plăcerii ieșită din matcă, necanalizată, necontrolată, lăsată de izbeliște. Cu toate străduințele de reorientare a ei în direcția cumpătării, cu toate eforturile de a bătători drumul spre sălile de aerobic, forță sau orice sport, există ceva structural la nivel social care sabotează majoritatea bunelor intenții.

N-o să-ți vină să crezi. Majoritatea celor care declară că-ți vor binele și confortul (sfântul tău confort) tău, de fapt îți subminează intențiile îndreptate în direcția cumpătării. Marketingul, publicitatea și hipermarketurile investesc sute de milioane de euro ca să ai totul ”mai aproape, mai ieftin, mai bun, mai …” . ”Diferența este în buzunarul tău” zic ei, iar ”măreția este în fizicul tău”, adaug eu. Faptul că ai totul aproape, imediat, ieftin pentru împlinirea plăcerii, care nu mai are de așteptat și răbdat, desfrânează energia plăcerii și o satisface imediat și ieftin, ducând-o pe derdelușul dependenței de ”mai mult” pentru o plăcere tot mai puțină. Când îmbuibarea și lăcomia este susținută și răsplătită prin reduceri de către imperiul industrial – agrar  păcatul capătă o natură structurală fiind impregnat în textura socială, dar invizibil pentru ochii neavizați. Nici bisericile nu au rămas indiferente la cântecul sirenei care atrage obezii spirituali făcându-i consumatori și dependenți de programe.

De ce crezi că coșurile mici de cumpărături au devenit în timp cărucioare?  De ce intri cu o listă la cumpărat și ieși cu două (plătite)?  De ce sunt atâtea produse într-un loc? De ce stau 1001 de lucruri în fața ta, în ultimii 2 metri de casa de plătit? De ce se fac mereu reduceri și noi oferte? Sigur că de dragul tău, marele împărat câștigător – consumatorul! Te face să te crezi în centrul atenției, când te fapt ești fraierit ca să revii, ca să (re)trăiești iluzia că ai luat multă mâncare cu bani puțini. Te face să crezi că ești clientul stăpân, cel puțin la început, ca apoi să devii sclavul, dependentul de oferte și reduceri, experiențe similare căutării harului ieftin.

Conexiunea dintre mâncare și plăcere o avem prin creație. Imperiul industrial – agrar o exploatează la maxim producând bani din slăbiciunile sau viciile omului. Nimic nou sub soare. Viciul unora este beneficiul altora. Poți pune aceasta pe twitter – eu oricum nu o să-l văd acolo. Alții însă, s-au dus în direcția cealaltă, pe calea reprimării bucuriei de a mânca, ei nu găsesc plăcere în a te hrăni. Lor li se pare o ciudățenie bucuria mâncatului și le este greu să-i înțeleagă pe iubitorii de mâncare.

Plăcerea și bucuria de a mânca este dată de sus pentru cei de jos. Excesul duce la îmbuibare, suprimarea duce la înfometare. Dumnezeu nu are nimic împotriva plăcerii de a mânca, ci împotriva excesului. ”Totul îmi este îngăduit, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine” scrie Pavel. Problema majoră a excesului este schimbarea de stăpâni. Iar soluția la îndemână pentru combaterea îmbuibării este veche, de mii de ani: alternarea ritmică a sărbătorilor cu posturile. În calendarul și practica ortodoxă marile sărbători sunt precedate de posturi mari. În calendarul și practica supermarketurilor și a mallurilor avem numai sărbători și reduceri. Cine are cap gândește; cine are bani, plătește!

frugalityOmul este o ființă a obiceiurilor, a rutinei, a tradiției. Chiar și postmoderniști sunt tradiționaliști. Chiar și ei își formează obiceiuri la care nu vor renunța niciodată. Cu toate acestea, ne putem schimba obiceiurile, cu ajutor de sus și de jos. Dacă credem că nu putem trăi fără carne, este doar o iluzie. Poza din postare este martoră că am ajuns să cumpăr ceea ce nici nu ”vedeam” înainte în magazin. Pentru mine raionul de legume fructe era ca și inexistent. Pentru mine erau importante dulciurile, sucurile și carnea (în cele mai variate forme). Restul erau ”invizibile”.

Dumnezeu este pentru sărbătoare și bucurie, dar și pentru restricție și abstinență. El nu a gândit viața în varianta liniară, adică în mâncare, mâncare și iar mâncare (unii citesc carne, carne și iar carne – iar alții vegy, vegy și iar vegy), ci în cicluri, în care postul alternează cu sărbătoarea, satisfacția cu înfrânarea. Daniel a fost învățat de mic aceste practici. Când a fost recrutat în academia din Babilon, el a cerut dispensă ca să-și continue ritmul de viață de acasă, cel în care avea perioade de timp de dietă vegetariană. Unii susțin că Daniel a fost vegetarian toată viața lui (se bazează doar pe capitolul 1), dar neglijează că ulterior, în cap 10:3, el scrie clar că stilul său normal de viață includea carnea. Iată cum unii, prin identificarea persoanei cu dieta – ”sunt un vegetarian” ne comunică faptul că mâncarea este în centrul vieții lor!?

Postul, de orice fel, este cel care sfințește plăcerea, sabotează excesul și cultivă echilibrul. Aceasta nu înseamnă cu nu mai sunt și sfinți obezi sau draci uscățivi și cumpătați, în ale mâncatului. Nu te grăbi să judeci după înfățișare. Chiar și Isus, comparativ cu ascetul Ioan Botezătorul, a părut unora a fi un mâncău, un îmbuibat. Grăbește-te însă să fii creativ în a crea alternanțe și ritmuri în domeniile din viața ta în care ești conștient (sau ți-au spus alții) că ai trecut la excese. O variantă intermediară și accesibilă între post și festin este frugalitatea. Prietenii știu de ce.

Până și avertizările publice de la radio și Tv ne conștientizează că suntem pe drumul îmbuibării: ”Consumul excesiv de sare, zahăr și grăsimi dăunează grav sănătății”. Ironia este că înainte de această avertizare de final se dau 5-7 reclame la tot felul de mâncăruri și băuturi. Are oare efect avertizarea? Nu știu dacă are, dar eu zic: bine că este acolo, în văzul și auzul tuturor. Lucrurile importante și valoroase sunt ascunse la vedere! 🙂

PS. Postarea de față are la bază o idee preluată de la Christian Schwarz.

(Visited 1.307 times, 1 visits today)

Un răspuns la “Despre îmbuibare, așa cum n-ai știut”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *