Esecul si mania

Eșecul este parte integrantă din viață.
Eșecul este o finalitatea unei acțiuni care s-a încheiat într-un mod nedorit, este înfrângerea  suferită într-o luptă sau competiție în care s-a depus efort susținut, este insuccesul dintr-o discuție în care ai vrut să convingi și nu ai reușit.
Frângerea și înfrângerea sunt inevitabile în viață, eșecul doare.
Oamenii răspund diferit la eșecuri și durerile asociate lor.
Unii se rușinează și se retrag.
Se închid în ei înșiși, se izolează de ceilalți ca să nu mai simtă atât de puternic durerea eșecului; își promit că nu vor mai permite niciodată vieții să-i umilească în felul acesta. În timp ce-și vor linge rănile sufletului, înlăuntrul lor vor aduna resentimente și răutate. Eșecul repetat îi face tot mai amari și acri! Pe unii, eșecul i-a paralizat și nu mai fac nimic, nu mai sunt în stare să o ia de la capăt, le este frică de un nou eșec.

Alții, dimpotrivă, își vor descărca nervii, cu mânie, pe ce le este la îndemână.
Acest tenismen are la îndemână racheta și se descarcă nervos pe ea. Nu va mai juca niciodată cu ea, nici el și nici alții. Jucătorul nu-și mai poate ascunde mânia, ci o aduce în public. Eșecul este atât de dureros încât trebuie ca cineva să plătească pentru el. Acumularea emoțională este atât de mare încât nu mai poate fi controlată și ea erupe în exterior pe rachetă, câine, pisică, soacră, vecini, colegi, subalterni, soție, copii, calculator, preot, pastor, președinte, lume și chiar Dumnezeu. Aceștia mai sunt și mândri, pentru că știu să-și „acopere” obiceiul păcătos cu o zicală: „Ce-i în gușă îi și-n căpușă”. Cei mânioși la vedere se cred mai buni și mai spirituali decât cei mânioși pe ascuns.
Cei care stau prea mult pe ulița eșecului cred ca întotdeauna eșecul are un vinovat și acel vinovat trebuie pedepsit cumva.

Dar, eșecul nu este nici o etichetă, de care nu te mai poți scăpa și nici o finalitate, pe care să nu o mai poți îndrepta. Eșecul este un eveniment care poate și trebuie integrat în ceva mai mare. Eșecul poate fi o nouă oprtunitate de a o lua într-o direcție mai bună.
Îmi place ideea cu scara din imaginea alăturată.
Eșecul este doar un zap (regionalism) sau o treaptă în urcușul spre succes. Fixarea minții pe eșec este dezastruoasă dacă nu apare și integrarea lui în imaginea mai largă a succesului. Da, eșecul este eșec, este o încetinire ba, chiar o cădere pe scara succesului … dar, este o scară pe care se urcă. Eșecul duce undeva, poate duce în sus! Lărgirea imaginii, obținerea unei panorame este strategică în ieșirea din capcana eșecului.

Cu toater că imaginea cu scara este salvatoare, dacă ești pe ulița eșecului, totuși mi se pare cam statică și chiar ideatică.
Imaginea următoare, cea cu schiorul căzut, mi se pare mai realistă și mai dinamică.
Eșecul sau căderea sunt normale în procesul de învățare. Printre primele lucruri care se învață la schi este căderea.
Nimeni nu se așteaptă ca odată ce ți-ai pus schiurile în picioare să nu mai cazi niciodată.
Căderile sunt inerente procesului de învățare. Nu numai începătorii cad, ci și cei avansați. Căderea poate fi umilitoare pentru avansați, dar rămâne o opțiune valabilă pentru orice schior. Este normal să scadă numărul căderilor odată cu perfecționarea tehnicii de schi, dar opțiunea căderii nu va putea fi niciodată eliminată total. Iar căderea nu scade valoarea și abilitățile schiorului, decât în ochii unora. 🙁
Un schior matur și realist știe să râdă și să se bucure de o cădere. Pentru el căderea, eșecul nu este sfârșitul lumii, ci o întrerupere scurtă pe pârtia de schi. 🙂
Un schior imatur și perfecționist se poate enerva la culme, din cauza căderii-eșecului, pentru că ea îi tot arată neputința și imperfecțiunea. Așa că el o să-i arate nervii! 🙁

25
Iun 2012
AUTOR Gili
COMENTARII No Comments

Lasă un răspuns