Îmi este dor de …

Sunt unele lucruri, persoane sau contexte pe care le-am avut în trecut și, din diferite motive, nu le mai avem în prezent. Unele nu le mai putem avea deloc iar altele doar temporar și limitat, cu măsură. Celor plecați peste hotare, le este dor de persoane și locuri lăsate în țară. Celor cu piciorul în ghips le este dor să meargă sau să alerge cu picioarele goale prin iarbă. Celor în vârstă le este dor de anii fără durere ai tinereții îndepărtate. Celor triști le este dor de vremea când râdeau pe săturate. Cei care au rămas fără dinți le este dor să mai poată mușca dintr-un măr. Celor care sunt singuri le este dor să mai poată sta de vorbă cu cineva care să-l asculte. Celor superocupați le lipsește statul liniștit pe o bancă în parc și cântecul păsărilor. Celor părăsiți le este dor de clipele când erau cu cineva drag.

Într-un grup de discuție s-a pus întrebarea: ”Ce-ți lipsește cel mai mult în prezent?”
Iată câteva răspunsuri:
-”Nu-mi lipsește nimic. Sunt mulțumit cu tot ceea ce mi se întâmplă și am în prezent.”
-”Îmi lipsește o prietenă cu care să mă căsătoresc.”
-”Aș avea mare nevoie de o mărire de salariu.”
-”Am nevoie de o mașină.”
-”Nu am o direcție clară, un scop bine definit în viață.”
-”Un concediu pe o insulă exotică.”
-”Un loc de muncă în care să fiu apreciat.”
-”Îmi lipsește cel mai mult mama; mi-e tare dor de mama.” Tânăra își pierduse mama pe când avea 15 ani!

Pocăiții de dinainte de 1989, care au migrat ulterior spre biserici  în care muzica creștină contemporană este la putere, au putut constata că acestui gen de muzică îi lipsesc câteva ”e”- uri. Când spun ”e”, mă refer la un anume domeniu al vieții creștine al cărui nume începe în teologia sistematică cu litera ”e”.
Ca să mă fac înțeles, o să încep cu muzica de laudă și închinare – care este un filon important în muzica creștină contemporană. Tematica acestui gen de muzică se axează predominant pe relația creștinului cu Dumnezeu. Această orientare preponderent verticală a liniei tematice are ca rezultat o sărăcie a cântecelor cu tematică eclesiologică (orizontală). Relațiile interumane din trupul lui Cristos, nevoia de iertare și reconciliere, confruntarea și dezamăgirea, mânia și speranța, nu apar decât foarte rar, prioritară fiind relația individului cu Dumnezeu. Ca urmare a criticilor constructive, în ultima perioadă s-au mai scris unele cântece cu tematică eclesiologică, dar ele continuă să rămână o minoritate neglijabilă.

Un alt ”e” care lipsește din tematica teologică a muzicii creștine contemporane, îl reprezintă cântecele cu tematica escatologică. Escatologia se ocupă cu sistematizarea  cunoștințelor despre viitorul îndepărtat, a evenimentelor care se vor desfășura în vremurile din urmă. Textele biblice escatologice (gen Apocalipsa) au apărut în contextul marilor persecuții și necazuri.  Înțeleg de ce nu se scrie, în vest sau la noi în țară, pe această temă: puțini poeți și compozitori contemporani au trecut prin suferințe și persecuții. Puțini văd nevoia de a privi spre viitor cu speranță, cei mai mulți se uită cu speranță la aici și acum, nu la atunci și acolo. Cu toate acestea, nu sunt promovate aproape deloc cântecele care au fost scrise mai demult, cântece care cultivă încrederea și inspiră speranța într-un viitor mai bun.

Îmi este dor de un cântec profund și înălțător, ca cel scris de Traian Dorz:
”De dorul Tău, Isus iubit,
În dragostea Ta arse
Şi inima spre Răsărit
Şi faţa ni-s întoarse.
Isus, Isus şi Te-aşteptăm
Cum crinii-aşteaptă rouă
Privind spre ceruri Te chemăm
Cu mâinile-amândouă.

Treci peste anii viitori,
Isuse drag şi vină
Ne du mai sus, mai sus de zori
Spre ţara de lumină.
Şi-n clipa când ni-i cununa
Cu-a slavei Tale taine
Schimbaţi, ca Tine vom purta
A păcii albe haine.”

Nu este de mirare că tocmai în cartea Apocalipsa (22:17) găsim expresia acestei tânjiri sau dor de nestâmpărat după revenirea și comuniunea totală cu Cristos: ”Duhul și Mireasa zic: Vino!” Se pare că în această lume nimic nu accentuează acest dor după Dumnezeu ca suferințele, necazurile și persecuțiile. Ele, fie ne împing cu disperare spre Dumnezeu, fie ne îndepărtează de El.
Când eram student, spre sfârșitul sesiunii, când nu mai puteam învăța și mă simțeam copleșit de atâta materie care trebuia devorată, îmi doream să revină Domnul și să se încheie odată acel chin. Vă dați seama prin ce suferință treceam!

Când le aud cântate, versurile lui Costache Ioanid îmi dau fiori :
1.Sunt un bulgăr de nimic,
Sunt un strop de rouă-n soare,
//: Dar cu cât mă văd mai mic,
Cu-atât Tu, cu-atât Tu, Te vezi mai mare. ://

2.Doamne, dacă m-ai facut
O fereastră către tine,
//: Cu cât sunt mai nevăzut,
Cu-atât Tu, cu-atât Tu, Te vezi mai bine. ://
………………………………………………….
4.Și din toate câte-n rai
Le găsești Tu pentru mine,
//: Nu mi-e dor de tot ce-mi dai,
Nu mi-e dor, Doamne, cat mi-e dor de Tine! ://

Poetului nu-i mai este dor de nimic ce i-ar fi putut oferi Domnul, ele nu puteau înlocui pe Dădătorul lor; poetului îi este dor de Domnul Isus. Și mie îmi lipsește ceva în prezent: îmi lipsește mult … dorul după Isus!
Nu este un răspuns sau o afirmație spirituală reflexă, luată din gura copiilor de la școala duminicală (acolo unde  toate răspunsurile cu Isus sunt bune). Mă îngrijorează că îmi lipsește acest dor. Ce aș putea face oare ca să-l dobândesc?

În anumite momente și etape ale vieții ne poate lipsi ceva și dorul de acel ceva poate fi foarte puternic. Nu este neapărat nespiritual să-ți fie dor de ceva sau cineva. Printre altele, îmi este dor de plăcintele cu varză și tăiețeii cu nucă pe care îi făcea mama.Cu toate acestea, ajungi în anumite momente ale vieții, când dorul sau tânjirea merge dincolo de legăturile pământești, spre cele cerești.

Ție de ce îți este dor?
Ce exprimă cel mai bine dorul tău în momentul acesta?
Cunoști oameni care-și doresc să plece cât mai repede acasă la Domnul?