Inimă, nu fii de piatră!

Ne apropiem încet de sărbătoarea Floriilor, intrarea triumfală a Domnului Isus în cetatea regală, Ierusalim. Pentru mine, citind textele evangheliilor, nu este o sărbătoare curată, monocoloră din punct de vedere emoțional. Ziua intrării Sale fastuoase în cetatea ”neprimitoare” a fost una sinuoasă, înălțătoare și tulburătoare deopotrivă.

În general, Isus nu și-a făcut publicitate lucrării, nu a căutat să atragă și să manipuleze masele în direcția propulsării Sale spre scena politico-religioasă. El știa că nu se poate baza pe mulțime, chiar dacă s-ar fi putut folosi de ea. El știa atunci că nu se poate baza pe mulțime, că inima ei este instabilă și înșelătoare. Cu toate acestea noi azi credem că ne putem baza pe mulțimi și muncim ca să avem biserici, adunări mari: om lângă om, sfânt lângă sfânt, piatră lângă piatră.

Isus a mai fost la Ierusalim și înainte, de multe ori. La început cu părinții și frații; mai târziu cu ucenicii și ”frații”. Înainte a fost un vizitator oarecare, un anonim printre anonimi, un călător printre pelerini. Acum voia să fie altfel, cu totul altfel. Și cine să fi avut curajul să-L întrebe ”de ce?” când toate detaliile fuseseră planificate dinainte, în taină și minuțios. ”Papamobilul” era pregătit, iar parola de accesare de nerefuzat, ”Domnul are trebuință de el”. (Luca 19:31)

Palm-sundayIsus a preferat să-și facă lucrarea și să inaugureze împărăția cerului departe de Ierusalim; nu a căutat să atragă reflectoarele puterii asupra Sa. Așa a fost mereu. Nu și de data aceasta. Acum intra cu fastul și onorurile unui împărat, acum intra în Numele Domnului, cu oferta de pace pentru cei care au uitat că sunt în război. Ucenicii au fost cuprinși de o bucurie extatică, o stare de fericire nemaiîntâlnită în care spontaneitatea a luat locul rațiunii sobre. Ceva încântător și unic se petrecea cu ei și cu alții, ceva de o intensitate atât de mare încât i-au făcut să piardă temporar legătura cu lumea exterioară. Magia momentului a descătușat inimile și emoțiile s-au exprimat în voie, fără opreliști și filtre. Totul o luase razna: hainele de pe ucenici erau prea incomode, crengile finicilor stăteau prea cuminți, iar glasurile lor nu aveau nevoie de amplificare. O bucurie și o hărmălaie de nedescris, pregătită minuțios, în taină.

O bucurie și o hărmălaie de nedescris, urmărită minuțios, în taină, de către opoziție – fariseii. Ceea ce se întâmpla acolo a întrecut măsura capacității lor de toleranță și au intervenit rapid pentru încetarea acestui tărăboi ”electoral”. Cum nu-și permiteau să se aplece atât de jos încât să se adreseze ucenicilor și mulțimii dezlănțuite, I-au dat ordin Împăratului Isus: ”Învățătorule, ceartă-ți ucenicii!”. ”Ești singurul care poate opri zarva aceasta, iar ucenicii tăi sunt agitatori responsabili cu întreținerea ei. Intervin-o acum, ca să nu scape lucrurile de sub control”.

Pavaj_piatraDar, El nu și-a propus să țină lucrurile sub control, așa cum îi place unei inimi împietrite. El voia ca înflăcărarea și bucuria, elanul și extazul ucenicilor și mulțimii să continue. Sărbătoarea odată începută nu putea fi oprită atunci când vrea mușchii legaliștilor: ”Dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga” – adică vor continua sărbătoarea! 🙂

Răspunsul Lui a fost unul genial. Isus a adus în prim planul evenimentului o categorie de participanți neglijată de către toată lumea, pietrele. Acești martori tăcuți, neînsuflețiți, care nu au șanse deloc pentru a fi selectați la ”Românii au talent” au totuși capacitatea de a se manifesta și cânta, precum oamenii. În viziunea lui Isus pietrele, de pe drum și de lângă drum, nu sunt doar un decor pasiv la eveniment, ci rezerve apte și pregătite pentru a răspunde cu entuziasm cerințelor Creatorului.

Fariseii nu au știut și nici nu au putut să se bucure la intrarea lui Isus în Ierusalim; dar nu le-ar fi permis nici altora să o facă. Atitudinea lor a fost una de respingere repetată a lucrării și persoanei Sale, până la nivelul împietririi inimilor. Când inima devine de piatră, nereceptivă, piatra de pe drum devine inimă receptivă. Acesta este miracolul trezirii, trecerii inimii de la piatră mută la inimă însuflețită, înflăcărată.

Respingerea fariseilor de a se bucura a fost doar un exemplu dintr-un șir lung de respingeri. Legaliștii nu se pot bucura atunci când nu pot controla, când granițele sunt fluide, când bucuria o ia la vale, fără limite.
Ne apropiem încet de sărbătoarea Floriilor. Ce ar fi dacă ți-ai permite câteva ore de bucurie? Ce ar fi dacă ai renunța la limitările și pedepsele impuse de către tine sau alții? Ce ar fi dacă te-ai răsfăța cu bucurie făcând lucruri care nu le-ai mai făcut de mult? Ce ar fi dacă ai da jos cu jugul obligațiilor care apasă greu asupra sufletului tău și ți-ai permite să te odihnești, să nu faci nimic câteva ore? Ce ar fi dacă ți-ai permite să fi tu însuți și nu acela pe care îl vor alții?
Ce ar fi dacă ți-ai permite să fii bucuros și să zâmbești o zi întreagă, la oricine pe care îl întâlnești? Ce ar fi dacă ai ieși din starea de invizibilitate în care te complaci de câțiva ani sau zeci de ani și ai alege să ieși în evidență – vorbind mai tare, ieșind în față, alegându-ți haine mai frumoase, mergând la teatru sau film, la pescuit sau la coafor? Ce ar fi dacă te-ai răsfăța cu o prăjitură sau o bucurie curată pe care nu ai mai trăit-o de mult?
Ce ar fi dacă ai merge desculț prin iarbă, ai vorbi cu stelele și ai îndrăzni să visezi din nou? Ce ar fi dacă, tu, un introvertit te-ai bucura țopăind și chiuind de bucurie sau chiar fluierând în biserică, pardon, în pădure. Ce ar fi dacă ți-ai permite să mergi la un restaurant, să comanzi ceea ce-ți place și să nu te uiți la preț? Ce ar fi dacă ți-ai permite să fii bucuros chiar dacă: ai zeci de kilograme în plus, păr în minus, datorii la bancă, copii de crescut, casă de construit, eșecuri în dragoste?
Ce ar fi dacă ai vorbi cu tine însuți, cu inima ta și i-ai spune să nu fie de piatră, adică fără viață. Inimă, nu fii de piatră, adică moartă față de bucurie sau tristețe! Lasă-te purtat de valurile și evenimentele suverane ale lui D-zeu și răspunde cu sensibilitate la mișcările cerului. Bucură-te de lucrurile mici: de un soare cald, de norul de ploaie, de o cafea bună, un grătar gustos, un cântec mângâietor, un somn odihnitor, o plimbare liniștitoare, un apus de soare.
bucurie-de-copil-68397x500Permite-ți luxul de a te bucura ca odinioară, ca un copil care descoperă lumea. Permite-ți libertatea de a uita de griji și de a admira florile, care sunt frumoase și nu fac nimic pentru a-și câștiga frumusețea, decât se bucură de soare, ploaie și viață. Permite-ți răsfățul de a te iubi pe tine însuți așa cum te iubește Dumnezeu, fără să fie nevoie să-I câștigi admirația sau dragostea. Permiteți gestul de a te uita dimineața în oglindă și a spune cu convingere și entuziasm, cel puțin de 3 ori: ”ești ales, sfânt și preiubit de Dumnezeu”.
Îngăduie-ți extravaganța de a te ierta pe tine însuți  pentru greșeli sau evenimente din trecut care îți bântuie prezentul. Dă drumul persoanelor și lucrurilor pe care le-ai pierdut, nu te mai agăța de ele. Ia nisip în palmele tale și apoi lasă-l să curgă printre degete, spulberat de vânt – așa să fie și trecutul tău! Dacă nu ți-ai permis să plângi de mult, ai vrut să arați că ești tare, dă drumul zăgazurilor ochilor și lasă ca lacrimile să curățească și să înmoaie pământul roditor al inimii. Isus Cristos a plâns ca să ne arate că plânsul ne dă demnitate și nu ne-o ia, ne oferă valoare și nu ne-o scade, ne înnobilează și nu ne sărăcește, ne însănătoșează și nu ne îmbolnăvește, ne întărește și nu ne slăbește, ne fericește și nu ne nenorocește!
Dacă citind cele de mai sus încă mai ai opoziție interioară la bucurie (sau plâns), atunci confruntă-ți inima și spune-i:
”Inimă nu fii de gheață,
fără zâmbet cald pe față,
fără cântec, fără viață,
doar oftat.
Inimă de piatră seacă,
dorul vine, dorul pleacă
eu te las inimă acră,
și mă duc.”
Inimă nu fii de piatră, bucură-te, pentru că Împăratul stă să intre în ea cu mare sărbătoare și alai mult! Inimă, dacă vei tăcea, pietrele vor prinde viață, vor striga și vor țopăi de atâta bucurie!
Ne apropiem încet de sărbătoarea Floriilor, sărbătoarea inimilor bucuroase, sărbătoarea pietrelor însuflețite!

01
Apr 2015
AUTOR Gili
CATEGORIE

Tematice

COMENTARII 1 Comment

One Response to “Inimă, nu fii de piatră!”

  1. Ovidiu Rusea spune:

    Mi se potrivesc fara una: ,,Ce ar fi dacă ți-ai permite să fii bucuros chiar dacă: ai zeci de kilograme în plus, păr în minus, datorii la bancă, copii de crescut, casă de construit, eșecuri în dragoste?,, :)))))))))
    In dragoste stau bine. Dumnezeu m-a binecuvantat cu o sotie tanara, frumoasa si credincioasa.
    Frumos… Chiar uitasem in practica mea ca Dumnezeu ne vrea fericiti si impliniti desi teoretic stiam. Deci sa ne bucuram de Domnul nostru si de darurile lui. Iar kilogramele in plus o sa le dau jos cu exercitii :)))))))

Lasă un răspuns