Intelepciunea necuvantatoarelor

Înțelepciunea nu vine odată cu vârsta. Ea nu este un cadou sau un bonus cu care se „trezește” omul odată cu înaintarea în vârstă. Unii oameni, cu mulți ani în desaga vieții, sunt doar bătrâni, nu și înțelepți. Dar, sunt și tineri care au înțelepciune, e drept că puțini.
Înțelepciunea nu este direct proporțională nici cu coeficientul de inteligență.
Sunt destui oameni foarte inteligenți, care nu sunt deloc înțelepți.
Autorul cărții Proverbe îi îndeamnă tineri să caute înțelepciunea.
Ea este găsibilă, printr-un efort intențional și constant, pe linie directă la Domnul sau pe căi indirecte: oamenii înțelepți sau lumea creată de Dumnezeu.
În cele ce urmează ne vom focaliza pe înțelepciunea pe care o putem dobândi prin observarea comportamentului a patru categorii de animale obișnuite care își duc traiul pe pământ. Prov. 30:24-28
Accentul pe care îl pune autorul pe numitorul lor comun – pe micimea lor, scoate în evidență că ele nu beneficiază, prin creație, de avantajele mărimilor și impresivității.
Ca urmare un aspect demn de menționat legat de găsirea înțelepciunii, este acela că este găsibilă în locuri obișnuite, care nu atrag sau izbesc privirile, ba chiar le putem trece ușor cu vederea.
Furnicile sunt animale mici, firave, care pot fi strivite și de un bebeluș.
Înțelepciunea lor se descoperă omului prin înțelegerea ciclului și succesiunii anotimpurilor și strategia adoptată pentru a supraviețui în timpul iernii. Ele știu că este o vreme a lucrului din greu, strângerea și pregătirea hranei pe timp de vară, urmată de o perioadă în care lucrul încetează și ele trăiesc cu hrana strânsă în timpul verii.
Furnicile știu că nu există vară continuă, la nesfârșit, că vine și iarna, cu odihna forțată.
Furnica anticipează criza, se pregătește din vară – muncește ca o nebună pentru frigul și lipsurile din iarnă.

Șoarecii de munte – marmotele dovedesc înțelepciune prin a-și face ascunzători, vizuini săpate în stânci.
Și ele sunt niște viețuitoare mici, fragile și vulnerabile care nu au puteri deosebite. Punctul lor forte îl reprezintă adăposturile, locurile din stâncă care le asigură paza și siguranța.
Paralelismul cu învățătura Domnului Isus despre zidirea caselor noastre spirituale pe Stâncă este ușor de văzut și de înțeles. Stabilitatea și siguranța noastră nu stau în cele trecătoare, pe care le putem face cu mâna noastră, ci în Cristos, care este Stânca mântuirii noastre!
Lăcustele n-au prin creație un lider, un comandant care să le organizeze și să le coordoneze și totuși atunci când ele pleacă la atac, se grupează și se organizează eficient ca o armată – însă fără să primească ordine și comenzi de la cineva – comandantul armatei.
Gruparea și coordonarea instinctuală, păstrarea ritmului și a coeziunii grupului, disciplina continuității și determinarea spre finalizarea misiunii fac din lăcuste o armată de invidiat.
Abilitatea lăcustelor de fi și soldat și general, de a primi și de a da direcție, de a schimba rapid direcția și totuși de a păstra conexiunea cu echipa, fac din ele un exemplu de înțelepciune exemplară la nivel comunitar.
Aici bisericile noastre suferă muuuuuuult. Frații și surorile depind prea mult de ordinele altora, adică ale celor din conducere, și nu este bine așa. Aceasta este o pruncie spirituală perpetuă, o dependență nesănătoasă de lideri, care ajung să-și asume roluri pe care Cristos nu le-a dat. Ajutăm la desăvârșirea sfinților atunci când ei au ajuns, în sfârșit, să nu mai aibă nevoie de noi!

Păianjenul este ușor de prins și de distrus cu mâna și totuși de neoprit.
Nu există locuință omenească unde el să nu poată ajunge. Nici palatele împărătești cu gărzile lor înarmate până în dinți și cu armatele de servitori și îngrijitori nu pot opri ca păianjenul să-și facă plasa acolo. Păianjenul este mic și fragil, dar de neoprit.

Ne uităm la creația lui Dumnezeu și vedem și acolo înțelepciunea tainică a Creatorului.
Cine are ochi de văzut să se înțelepțească!

30
Sep 2012
AUTOR Gili
COMENTARII 2 Comments

2 Responses to “Intelepciunea necuvantatoarelor”

  1. 1 Imparati 3:9-14
    „Dă, dar, robului Tău o inimă pricepută, ca să judece pe poporul Tău, să deosebească binele de rău! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta aşa de mare la număr!?” Cererea aceasta a lui Solomon a plăcut Domnului. Şi Dumnezeu a zis: „Fiindcă lucrul acesta îl ceri, fiindcă nu ceri pentru tine nici viaţă lungă, nici bogăţii, nici moartea vrăjmaşilor tăi, ci ceri pricepere, ca să faci dreptate, voi face după cuvântul tău. Îţi voi da o inimă înţeleaptă şi pricepută, aşa cum n-a fost nimeni înaintea ta şi nu se va scula nimeni niciodată ca tine. Mai mult, îţi voi da şi ce n-ai cerut: bogăţii şi slavă, aşa încât în tot timpul vieţii tale nu va fi niciun împărat ca tine. Şi dacă vei umbla în căile Mele, păzind legile şi poruncile Mele, cum a făcut David, tatăl tău, îţi voi lungi zilele.”

    • Gili spune:

      Așa este, exemplul lui Solomon și apostolul Iacov ne îndeamnă să cerem înțelepciune de la Dumnezeu, care o dă cu mână largă – generozitate și fără mustrare – reproșuri. Doamne, toarnă înțelepciune peste fii oamenilor ca să reflecte frumusețea și caracterul Tău în cuvintele, faptele și atitudinile lor!

Lasă un răspuns