Ioan, maretie fara mandrie

Ioan a fost unul dintre acei copii născuți la bătrânețe. Nu știu ce înseamnă aceasta, părinții mei nu erau așa de în vârstă când am venit eu pe lume. Știu însă că mamei lui, Elisaveta, i-a cam fost rușine să se arate în public după ce i-a crescut burtica. Mai știu că tatăl său, Zaharia, nu a putut comunica verbal cu soția lui în tot timpul perioadei de sarcină.
Dacă este să ne luăm după studiile recente și să facem o radiografie a atmosferei de familie în perioada premergătoare nașterii lui Ioan, aceasta nu ar fi prea pozitivă: slăbiciunile îmbătrânirii, rușine și izolare socială la soție, comunicare limitată între soți, etc.
Să ai un tată de vârsta unui bunic!?
Ți-l poți imagina pe Ioan mergând la grădiniță cu tata și ceilalți copii să-l înțepe regulat, întrebându-l când vine și tata cu el, că ei l-au văzut tot timpul numai cu bunicul?
Poate ieși ceva bun de aici?
Da, la Dumnezeu lucrurile sunt posibile. Acolo unde sunt condiții minime pentru  ceva măreț, acolo Dumnezeu poate face ca imposibilul să devină posibil!
Ioan, copilul venit la bătrânețe, crescut în condiții austere va sparge tiparele vremii, va tăvălugi drumul înaintea Altuia și mai mare decât el.
Întotdeauna m-a fascinat relația dintre doi oameni mari, contemporani, care interacționează unul cu altul, direct sau indirect.
Scena de la botezul Domnului este una magnifică.
Imagineazăți-l pe Ioan ocupat până peste cap cu mărturisirea și botezarea oamenilor.
Ioan era un cineva cunoscut și apreciat în popor.
Deodată, vede pe Cineva așezat în rând, ca să fie botezat de către el.  Botezul este un act de pocăință, de smerenie. Cum să-L boteze el pe Cel ce este mai mare ca el?
Se încurcă lucrurile. În mintea lui Ioan,  cel mare botează pe cel mic.
Ioan obiectează ineficient și inutil la această inversare de roluri.
Ioan însă trebuie să joace rolul celui mare, iar Isus rolul celui mic.
Așa este scenariul de sus.
Să fii mic și să joci rolul celui mare și să fii mare și să joci rolul celui mic.
Acesta este jocul subtil și dinamic al smereniei care se manifestă fie prin urcare sau fie prin coborâre. Măreția ei este dată de supunerea, subordonarea față de scenariul de sus! Scenariul de sus este măreț. Interpretarea lui dă măreție vieților noastre.
S-ar putea ca în anumite domenii ale vieții să trebuiescă să  urci, să ocupi o poziție, să joci rolul celui mare. Rolul acesta este un dar de sus, interpretează-l cu lepădare de sine știind că va veni și vremea coborârii, ocupării unei poziții mai joase.
S-ar putea ca în anumite domenii ale vieții să trebuiască să cobori, să te supui altora, să joci rolul celui mic. Fă-o cu demnitate și cu noblețe, știind că identitatea ta de copil al lui Dumnezeu nu depinde de rolul temporar pe care-l joci.
Smerenia știe că urcarea și coborârea este legată de rolurile pe care le interpretăm, de aceea nu se leagă de ele și-și păstrează conexiunea cu identitatea. Smerenia nu-și pierde capul chiar dacă trebuie să urce mult, ea știe să fie și măreață!
Mândria se leagă și se îndrăgostește de rolul celui mare și nu mai vrea să schimbe nimic, nici să coboare. Când te-ai îndrăgostit de înălțimi, te-a virusat mândria!
Smerenia este dinamică: ea este pregătită atât pentru coborâre cât și pentru urcare!
În apele Iordanului, unul a urcat iar Altul a coborât.
Cerurile s-au deschis! Duhul Sfânt a coborât!
Cel din cer s-a identificat cu Cel de pe pământ.
Smerenia este măreție, este cerul în acord cu pământul.

06
ian. 2012
AUTOR Gili
COMENTARII No Comments

Lasă un răspuns