Mania si hidrocentrala

Ne-am dori să clarificăm, odată pentru totdeauna, problema cu mânia.
Unii, ne-am dori să nu ne mai enervăm, să nu mai ridicăm tonul, să nu mai spunem cuvinte aspre, să nu mai putem fi iritați … NICIODATĂ! Adică să fim calmi și liniștiți, păstrând lumea noastră interioară sub un control total și o liniște celestă, indiferent de circumstanțe.
Alții, știu că lucrul acesta este IMPOSIBIL de realizat – de partea aceasta a eternității, și își doresc să aibă discernământul de a putea distinge clar, când mânia este legitimă (sfântă) și poate contribui la  avansarea împărăției Lui – nu a noastră!
Dacă ne uităm la un eveniment din viața Domnului Isus putem observa și înțelege mai bine că există o legătură dinamică  între mânie și compasiune. Marcu 3:1-6
Tensiunea între Isus și farisei era în creștere. Era una neexprimată public, dar suficient de la vedere pentru ca cei prezenți să o poată simți plutind în aer.
De fapt tensiunea era între farisei și Isus. Ei îl spionau peste tot și căutau motive pentru a-i găsi nod în papură. Din punct de vedere uman, când există o perioadă considerabilă de timp în care ești urmărit peste tot pentru a ți se contabiliza greșelile, aceasta te aduce într-o stare de iritabilitate care te face vulnerabil la mânie.
Fariseii spionau toate mișcările lui Isus și căutau să sancționeze infracțiunile sau posibilele infracțiuni, călcări de lege ale Lui sau ale ucenicilor Săi.

Subiectul sabatului era deja unul care inflama starea de tensiune. În această stare de conflict mocnit Cristos nu mai așteaptă să-i fie vânată sau interpretată greșit vre-o acțiune și ia inițiativa de a călca tradiția sabatului. Acțiunea, evenimentul se întâmpla în sinagogă, în ziua de sabat. Printre participanții la serviciul din sinagogă se afla și un bărbat cu handicap, invalid, cu mâna uscată. Un bărbat cu o mare nevoie de vindecare și niște farisei orbiți de tradiție, păzitori ai sistemului religios, oameni ai regulilor și insensibili la nevoile oamenilor.
Isus era mânios și mâhnit, întristat de împietrirea inimii lor. (v.4)
Agresivitatea lor față de El și opacitatea lor față de om venea din împietrirea inimii.
Nu este o scuză, ci doar un diagnostic.
Opacitatea și opoziția unora față de un bine care poate fi făcut cuiva în mare nevoie te poate mâhni și enerva la culme, mai ales dacă rezistența lor este îndreptată chiar spre cei ca vor să facă binele- adică spre tine. Problema cea mai mare, în acest caz nu este dacă te vei mânia sau nu, ci ce vei face cu mânia ta?

Cristos era într-un context foarte tensionat, i se vânau greșelile.
Cristos s-a mâhnit și s-a mâniat.
Cristos i-a confruntat, dar nu s-a oprit aici.
Cristos, din compasiune față de bărbatul invalid, și-a canalizat durerea mîniei spre vindecarea, binele celui aflat în nevoie.

Și noi suntem, în situații asemănătoare.
Avem motive de mâhnire, întristare, supărare și mânie.
Ne putem transfera mânia, în mod neconstructiv sau distructiv, spre alții  sau o putem transforma, în mod creativ, în acte de compasiune și bunătate față de cei aflați în nevoie.
Problema cea mare nu este dacă ne vom mânia, ci ce vom face cu mânia noastră, cu acea energie emoțională interioară mistuitoare? O vom lăsa să erupă spre distrugerea altora sau o vom canaliza spre edificarea și vindecarea altora?

Mânia, ca și furtuna, va mai veni în viața noastră.
Ce vom face cu ea?
O vom lăsa să-și facă de capul ei, așa cum a făcut-o și până acuma?
Vom lăsa această energie interioară să se reverse înafară producând pagube în jurul nostru așa cum se întâmplă cu râurile a căror ape învolburate ies din albia lor măturând totul în cale? Vom mai permite ca aceste tensiuni interioare să aducă sentimente de neputință și lipsă de speranță celor apropiați nouă?

Uneori fii întunericului sunt mai înțelepți decât fii luminii. Mulți din fii luminii nu știu ce să mai facă mâniei lor. I-au pus stăvilare, baraje de tot felul și tot degeaba, mânia lor iese afară ca rîurile în timpul inundațiilor.
Așa cum oamenii au găsit mijloace pentru a se folosi de energia mecanică a apei pentru a o transforma în energie electrică, barajul de acumulare și centrala hidroelectrică, tot așa cred că Duhul Sfânt este strategic și esențial în viața noastră pentru a regulariza și converti direcția și sensul mâniei noastre spre acte de bunătate, compasiune folositoare semenilor noștri care reflectă caracterul lui Dumnezeu.

27
Iun 2012
AUTOR Gili
COMENTARII No Comments

Lasă un răspuns