Mi-e dor de ape tulburi

Te trezeşti în acelaşi pat şi-ţi aduci aminte de aceleaşi vise, care le-ai mai visat cândva; te duci în baie şi faci acelaşi lucru, pe care l-ai făcut şi ieri; te uiţi în aceeaşi oglindă, sperând să vezi ceva din ceea ce ai visat, dar vezi aceeaşi faţă, pe care ai mai văzut-o cândva; te speli pe aceleaşi mâini şi pe aceeaşi faţă, cu aceeaşi apă, apă rece, apă curată, apă sterilă; te îmbraci cu aceleaşi haine, de ieri şi de azi, şi te duci spre acelaşi servici de ieri şi de mâine; înainte de a ieşi din aceeaşi casă, îţi bei cafeaua de veci, din aceeaşi ceaşcă alintată care, va sfârşi murdară în aceeaşi chiuvetă, veşnic  aglomerată; afară te aşteaptă aceiaşi cai putere, fără potcoave noi, fără vlagă, fără jar, care te vor duce pe la acelaşi semafor, unde vei aştepta în faţa aceloraşi culori ca şi ieri, ca şi azi, ca şi mâine; la radio asculţi aceleaşi ştiri, mereu noi, pentru aceiaşi oameni vechi;  la acelaşi serviciu de ieri te aşteaptă şeful de veci cu sarcini de azi, pentru ziua de ieri; la sfârşit, adică la acelaşi sfârşit nesfârşit de program te duci spre casă; spre aceeaşi casă, unde te aşteaptă acelaşi munte în chiuvetă, aceiaşi copii neastâmpăraţi, aceiaşi părinţi obosiţi, aceleaşi filme de doi bani şi o punguţă (de popcorn) şi acelaşi pat tăcut şi nefăcut; te culci şi visezi…

Te trezeşti în acelaşi pat şi-ţi aduci aminte de un vis; se făcea că te scoli şi te duci la baie, te uiţi în aceeaşi oglindă ca să vezi aceeaşi faţă … însă picioarele nu te ascultă, sunt aceleaşi picioare slabe care-ţi fac zilele cenuşii şi grele, de plumb; lângă tine stau aceiaşi vecini bolnavi, pe aceleaşi covoare, pături sau rogojini; incurabili, mizerabili, fără speranţă; se ajută unii pe alţii în neputinţele şi scăzămintele lor, dar fiecare nutreşte speranţa că, atunci când se vor tulbura apele, va fi pe fază, va fi mai iute decât toţi ceilalţi; toţi se uită ofiliţi, apatici şi nostalgici spre aceeaşi apă: curată, sterilă, nemişcată.

O, de s-ar tulbura apele în dreptul meu, să pot sări, pardon, să mă pot rostogoli primul în apă! De ce nu mai vine îngerul? Mi-e dor de ape tulburi. Chiar dacă nu ajung eu primul în apă şi mă pişcă un pic invidia, măcar cineva pleacă fericit, se externează din spaţiul cenuşiu şi aglomerat de anost al neputinţelor. Mi-e dor de ape tulburi, de fericirea unuia care se întoarce acasă vindecat.

Te trezeşti în acelaşi pat, acelaşi pat al neputinţei; ,, vrei să te faci sănătos?’’  – ,,n-am pe nimeni’’… mi-e dor de îngeri şi ape tulburate; ,,ridicăţi patul şi umblă’’- mi-e dor de Cineva!

De cineva, care mă întreabă, a cărui vorbire discretă mă trezeşte, mă deranjează, mă tulbură, mă vindecă; mă vindecă  fără să tulbure apele, cu excepţia celor în care se scaldă fariseii. Mi-e dor de oglindă, de casă, de semaforul la care am stat şi ieri şi azi şi mâine, de copii rebeli, de părinţi osteniţi. Cineva mă tulbură şi mă vindecă. Mi-e dor.

 

25
Apr 2017
AUTOR Gili
CATEGORIE

Tematice

COMENTARII 1 Comment
TEME

, ,

One Response to “Mi-e dor de ape tulburi”

  1. NELU spune:

    Da , Eu vin curind . Vino , Doamne Isuse !

Lasă un răspuns