Multumirea si doxologia

Limbajul doxologic este tot mai străin de cultura românească.
Limbajul doxologic este tot mai străin de cultura rugăciunii.
Limbajul doxologic este tot mai străin de spiritualitatea evanghelică.
Deși învățăm încă de mici practicarea doxologiei, cei mai mulți nu avem nici cea mai mică idee despre ea. Nu știm nimic despre ea pentru că nu prea ni se explică ce este ea și apoi, chiar dacă am practicat-o, am făcut-o și o facem în mod mecanic.
Doxologia este o practică, o formă de rugăciune, o porțiune din rugăciune (formula doxologică), prin care se aduce slavă lui Dumnezeu, în care se preamărește numele lui Dumnezeu și lucrările Sale glorioase.
Exemplul cel mai la îndemână ne este oferit de către Domnul Isus în rugăciunea „Tatăl nostru”: „Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci.”
Doxologia vine de la grecescul „doxa” care înseamnă glorie, cinste, onoare. Termenul cel mai des folosit de Dumitru Cornilescu pentru traducerea lui în limba română este „slava”.
Limbajul doxologic este un limbaj colorat, divers și a fost modelat de personajele importante din Vechiul Testament.
David a fost un maestru al limbajului doxologic, el plasându-și formulele doxologice fie la începutul, fie la sfârșitul rugăciunilor sale. De exemplu, cu ocazia finalizării strângerii de fonduri și daruri pentru clădirea Templului, el își începe rugăciunea pe ton doxologic:
A Ta este, Doamne, mărirea, puterea şi măreţia, vecinicia şi slava,
căci tot ce este în cer şi pe pămînt este al Tău;
a Ta, Doamne, este domnia,
căci Tu Te înalţi ca un stăpîn mai pesus de orice!
De la Tine vine bogăţia şi slava, Tu stăpîneşti peste tot, în mîna Ta este tăria şi puterea, şi mîna Ta poate să mărească şi să întărească toate lucrurile.
Acum, Dumnezeul nostru, Te lăudăm, şi preamărim Numele Tău cel slăvit
.1Cron 29:11-13

Apostolul Pavel a fost și el un practicant creativ al doxologiei.
El a modelat limbajul doxologic și în scrierile sale către diferite persoane și biserici.
El a folosit formule doxologice în combinație cu salutul introductiv (Galateni 1:5) sau cu cel de la final (Romani 16:25-27). Alteori doxologia a țâșnit în mijlocul scrisorii, cum este cazul în Efeseni 3:20-21.

Iuda are și el o doxologie frumoasă la finalul scrisorii:
„Iar a Aceluia, care poate să vă păzească de orice cădere,
şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale,
singurului Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru,
să fie slavă, măreţie, putere şi stăpînire, mai înainte de toţi vecii, şi acum şi în veci. Amin!”

Ioan, apostolul iubirii, începe cartea Apocalipsa – despre sfârșitului lumii acesteia, pe un ton doxologic!
Har şi pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine,
şi din partea celor şapte duhuri, cari stau înaintea scaunului Său de domnie,
şi din partea lui Isus Hristos,
martorul credincios, cel întîi născut din morţi, Domnul împăraţilor pămîntului!
A Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sîngele Său,
şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său:
a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor!

Autorii biblici, deși au trăit în contexte grele ca și noi au modelat un limbaj doxologic și au cultivat o spiritualitate doxologică.
În ciuda nedreptăților, abuzurilor, persecuției, foametei, a calamităților, dezastrelor și haosului ei au știut, trăit și afirmat că „a Lui este slava şi puterea în vecii vecilor„!

04
apr. 2012
AUTOR Gili
COMENTARII No Comments

Lasă un răspuns