(Ne)Rabdarea oraseanului

Deși orășenii o duc cu mult mai bine decât cei de la țară, cred că sunt unele aspecte esențiale ale vieții în care ei sunt mai dezavantajați. Viața la oraș are mai mult o dimensiune liniară, în timp ce la țară are o dimeniune ciclică. La țară viața se desfășoară în jurul calendarului agricol. Primăvara sunt activități specifice legate de pământ și semințe care trebuiesc făcute la timpul potrivit pentru ca apoi vara și toamna să continuie întro succesiune regulată și previzibilă în fiecare an. Viața la oraș nu este sensibil modificată de schimbarea anotimpurilor. Munca la birou sau la fabrică este cam aceeași indiferent de anotimp. Vremea rea doar încetinește ritmul vieții, nu-l schimbă cu nimic.
Vrea copilul struguri? Părintele se duce la hipermarchet și-i cumpără. Nu contează în ce lună a anului trăiește …. orășanul își poate satisface (aproape) orice dorință – e drept la prețuri diferite. Găsești struguri de cumpărat în orice anotimp. Nu trebuie să mai aștepți până toamna. Nu mai este nevoie să dezvolți amânarea satisfacerii dorinței pentru că accesibilitatea lor face inutilă exersarea răbdării.
La țară, copilul și adultul știu că primăvara se fac lucrări de întreținere la vița de vie. Primăvara nu mănânci struguri, ci doar investești prin muncă. Mai târziu faci stropirile necesare. Apoi aștepți ca roadele să crească, să se maturizeze și să se coacă. Aceasta înseamnă răbdare: așteptarea roadelor până la vremea potrivită. Copii fiind, unii nu aveam răbdare până la capăt și mâncam din struguri chiar dacă nu erau copți; erau acri, dar ne prefăceam că sunt dulci. Ni se strepezeau dinții de ei.
Cred că mediul de la țară cu ciclicitatea lui este mai favorabil formării răbdării la copii și la adulți. Mediul de la oraș, cu anotimpuri care nu schimbă aproape de loc stilul de viață și activitățile muncii, cu magazinuțe pe fiecare stradă, cu oferte îmbietoare nu favorizează amînarea satisfacerii dorințelor și formarea și consolidarea răbdării. Dimpotrivă, traficul nebun o subminează și accesibilitatea imediată la aproape orice ai avea nevoie face inutilă înscrierea la școala răbdării. Internetul și telefonia mobilă contribuiesc și ele la subminarea răbdării. Dar, suferința nu ține cont de distincția oraș – sat și trece pe la oricine. Pe orășean îl găsește cel mai nepregătit. El va căuta să se scape de ea, cu mare nerăbdare.
Haideți să căutăm să exersăm răbdarea acasă, cu cei dragi când nu fac ce trebui sau când trebuie. Să fim mai îngăduitori și răbdători în trafic, sau când ne așezăm la rând. Să avem mai multă răbdare cu colegii de la lucru. Haideți să ne creștem răbdarea în condițiile normale și de rutină ale vieții! Pentru că, după colț, ne pândesc încercările și suferința.
Nu ne dorim niciunul suferința și încercarea, dar fără ele nu se va forma și întări nici răbdarea noastră și nici nu vom putea gusta din bucuria specială care înflorește doar în testul încercărilor.

07
dec. 2011
AUTOR Gili
COMENTARII No Comments

Lasă un răspuns