Se strecoară în mintea noastră, mai devreme sau mai târziu, ideea că atunci când suntem la (în) biserică ne comportăm întrun fel și când suntem acasă ne putem comporta, și chiar ne comportăm altfel. În anumite locuri , sacre sau nefamiliare, ne permitem o autocenzură, iar în altele, familiare, redevenim noi – așa cum ne știm și așa cum ne știu cei apropiați . Ne obișnuim cu această dihotomie, trăire cu standarde duble, că nici nu o mai conștientizăm; ea ne devine atât de naturală și de normală că nici nu o mai observăm. Dar dihotomia nu se mulțumește să stea doar în acest sertăraș ci se furișează și în altele. Ne urmărește ca o umbră pe drumul aglomerat cu șoferi impertinenți și grăbiți, la cumpărături printre cărucioare aproape goale sau burdușite, la școala cu profesori stresați și elevi silitori sau chiulangii, sau la jobul cu șefi mereu nemulțumiți.
De ce suntem altfel când suntem singuri?
De ce nu mai avem răbdare când suntem cu cei familiari nouă?
Dar, când suntem singuri? Singuri … cu adevărat.
Niciodată!
Domnul Dumnezeu este omniprezent.
Ochiul Lui vede tot, până și gândurile și motivațiile inimilor noastre.
Iar în atmosfera invizibilă (pentru noi) îngerii și demonii sunt martori și implicați activ în viața noastră cea de toate zilele.
Tot ce faceți să faceți ca pentru Domnul Cristos – spune Pavel în Coloseni.
Dincolo de realitatea vizibilă, copii sănătoși sau bolnavi, părinți grijulii sau distanți, copii rebeli sau cuminți, profesori indolenți sau interesați, șefi cumpătați sau indiferenți, angajați delăsători sau conștiincioși există o realitate spirituală invizibilă care interferează și interacționează cu lumea vizibilă.
Dincolo de realitatea vizibilă imediat este realitatea ultimă și incontestabilă a Domnului Înviat a cărui putere lucrează în aleșii, sfinții și preaiubiții Săi.
Trăirea în lumina acestei realități scoate la iveală dihotomia trăirii cu standarde duble (indiferent în ce domeniu s-ar ascunde ea) și convinge creștinul la schimbarea vieții spre o trăire standard, uniformă, indiferent de contextul sacru sau familiar în care se manifestă aceasta. Indiferent de locul în care ne mișcăm, familiar sau străin, bisericos sau păgân, el devine sacru prin subordonarea noastră conștientă lucrării sfințitoare și răscumpărătoare a Celui prin care și pentru care sunt toate lucrurile!
Orice muncă … de pastorat, de rugăciune, de spălat vase, de încasat bani, de măturat străzile, de schimbat scutece, de făcut mâncare, de condus mașina, de predare, de săpat șanțuri este sacră sau sfințită în măsura în care este făcută ca și pentru Domnul! Aceasta înseamnă atitudine de supunere, respect, conștiinciozitate, timp, calitate, eficiență. Adică nu de mântuială, nu cu întârzieri și trageri de timp, nu cu lehamite și sictireală, nu în dezordine și cu indolență.
„Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni …!”
3 răspunsuri la “O dihotomie inselatoare”
Cu acest articol mi-ai confirmat teoria că tot ce gândim şi facem urmează un circuit invizibil dar foarte precis, coordonat şi supervizat de Însuşi Dumnezeu.
Fiindcă, aşa cum spui tu, „orice muncă … de pastorat, de rugăciune, de spălat vase, de încasat bani, de măturat străzile, de schimbat scutece, de făcut mâncare, de condus mașina, de predare, de săpat șanțuri este sacră sau sfințită în măsura în care este făcută ca și pentru Domnul! ” Iar „atitudinea de supunere, respect, conștiinciozitate, timp, calitate, eficiență, adică nu de mântuială, nu cu întârzieri și trageri de timp, nu cu lehamite și sictireală, nu în dezordine și cu indolență” îşi va primi răsplata pe căi nebănuite şi din zone la care nu te aştepţi. În plus, Domnul te recompensează însutit.
Eu sunt la fel de (ne)smerit și-n biserică ca și acasă… asta dacă trec pe la biserică, sau pe-acasă… ma port în jur cu aceeași măsură… de nesimțire, așa că nu mai acuzați oamenii și de păcatele pe care nu le fac. Oare cât de sacră este în ochii Domnului meseria de a critica pe ceilalți la grămadă? Sau meseria aceea în care, sub pretextul unei păstoriri, se sădește sentimentul vinovăției în inimile celor naivi, aceeia care ajung să se creadă vinovați și de faptele pe care nu le fac, sau mai rău, de acele fapte pe care ar fi împotriva firii să nu le facă? Oare nu are Domnul un plan anume pentru cei care se semețesc să-și dojenească semenii așa, luați la gramadă, cu „lehamite si sictireală”, vorbind așa, în general, despre cum sunt ei murdari, si cât de curați ar trebui să fie? Las’ ca ne vedem noi pe lumea cealaltă… Vedem noi ce zice Domnul despre cei care generalizează cu ușurință micile emoții introspective… Tu crezi că dacă te descrii pe tine, îi poți caracteriza și pe cei din jur? Luați aminte, unii dintre cei mai interesanți profesori pe care i-am avut erau și indolenți, întocmai cum băieții răi sunt și cei mai atrăgători pentru femei…dacă învațam asta de la mama, în loc să mă fi dus la biserică, nu era mai bine? Mai bine spuneți aceasta enoriașelor, pentru că este pe placul lui Dumnezeu, fiindcă este ADEVĂRAT și lăsați la o parte prefăcătoria și manipularea, chiar dacă și ea vine tot de la Domnul, așa cum ne vin toate. Ce zici de dihotomia asta?
Rareș, mulțumesc că ai trecut pe la „pom”. Îmi place că știi ce vrei și nu te sfiești să o arăți.
Apreciez că nu îți este frică să faci afirmații îndrăznețe.
Am însă o obiecție: doar afirmația ta despre tine că trăiești o autenticitate de 100%, fără dihotomie, nu este suficientă. Poți să ai o părere despre tine mai mare decât se cuvine. Cum eu nu te cunosc, dacă ești (cum zici că ești) un autentic pur sânge, îți poți supune la test autenticitatea sau lipsa de dihotomie prin persoanele apropiate ție. Întreabă-le dacă au văzut în viața ta o neconcordanță între convingerile, principiile, valorile tale și atitudinile, vorbele și acțiunile tale. Asigură-le că sinceritatea lor cu privire la tine nu va avea consecințe negative.