Ospitalitatea ca normalitate

Ieri am fost cu mașina la un mecanic pentru a-i face schimbul de ulei și filtre.
Nu-l știam pe om și nici el nu mă știa.
Eram la prima noastră interacțiune, eram străini unul față de altul.
El a ajuns la 8.00 fix și și-a cerut scuze că a trebuit să treacă înainte pe la medicul veterinar. Are un câine ce a fost operat și a trebuit să-i facă o consultație post operatorie. Până să deschidă ușa de la garaj, își aprinse o țigară subțire și mă anunță că merge să aducă două cafele bune. Nu apuc să trag mașina pe groapă că două cafele Lavaza aburinde s-au și așezat cuminți pe masa din atelier. Când ies din mașină observ o invazie de flori în spațiul mic dintre garaj și magazinul de piese auto. Adi, mecanicul, vede reacția mea și începe să-mi spună despre dragostea lui față de flori și nevoia de a colora viața și de a filtra mediul poluat al orașului.

Din primul minut al interacțiunii noastre, Adi, m-a făcut să mă simt bine primit, a povestit despre sine și meseria lui, a făcut aprecieri despre proiectul „O zi cu tata” – de care i-a spus Alin cu două zile înainte. A zis că vrea și el să participe la astfel de proiecte care aduc tații și copii împreună. Când aducea vorba de politicieni mai scăpa câte o suduială de supărare. Adi vorbea și conversa cu mine de parcă ne știam de o viață.
În timp ce  desfăcea furtune și filtre își deschidea discret viața. Avea o transparență și o libertate naturală care te invita la dialog autentic. Vorbea fără să turuie, asculta cu atenție, punea întrebări. Te simțeai liber să discuți cu el despre frământări și pasiuni, despre acțiuni și proiecte personale și sociale. I-am spus și eu despre o familie cu șapte copii care trăiește într-o casă subdimensionată și pe care ne gândim să-i ajutăm să-și extindă casa cu 2-3 camere. Investiția în construirea a 2 camere este strategică în etapa aceasta de ajutorare a lor. Imediat s-a oferit să ajute și el cu ceva, cu haine și jucării pentru copii.
În timp ce schimba uleiul și vorbea despre experiența lui americană și întoarcerea în țară a mai verificat și uleiul din caseta de direcție – era sub minim! L-a completat.
Când era totul aproape gata, a luat un spray și niște cârpe și a făcut motorul de arăta ca nou. Nu i-am cerut aceasta – nici nu mi-ar fi trecut prin minte! Nu mi-a mai făcut nimeni aceasta până acum. Nici nu a zis nimic despre această operațiune discretă și normală, parcă era parte din pachetul întreg de servicii. Probabil că te gândești că m-a încasat în plus, că mi-a trecut-o la cheltuieli ascunse. Bănuiala ta a picat la testul ospitalității: ospitalitatea nu se măsoară în bani, ci în fani – admiratori! Câți își doresc să fie în prezența ta? Cine se simte liber și bine când interacționează cu tine, mai ales de la prima întâlnire?

Ieri am întâlnit un om ospitalier. Nu știu dacă el știe sau zice despre sine că este ospitalier.
M-a făcut să mă simt bine primit din primul minut, atât cu trupul cât și cu sufletul.
Și motorul a simțit mâinile sale harnice și ospitaliere. Pentru Adi, probabil, a fost o zi ca oricare alta, un client oarecare dintr-o listă de clienți, el se află într-o stare de … normalitate. Și probabil, ca el, mulți alți români pierduți în anonimitate.
Ospitalitatea, anonimitatea și normalitatea – tripleta de aur calificată pentru finala Jocurilor Olimpice Cerești!

06
Iul 2012
AUTOR Gili
COMENTARII No Comments

Lasă un răspuns