Părăsirea cabanei sau Criza de la ”20 și”

Postarea de față este una ”băgăreață”. În mod normal, acest subiect ar fi trebuit să aștepte cuminte la rând, după altele care au vechime mai mare și prioritate în inima autorului. Cu toate acestea, datorită mai multor băieți și fete cu care am interacționat recent (aflați la decada 20 – vârstă care începe cu cifra 2) care își caută direcția și sensul vieții, subiectul acesta a luat fața celorlalte.

Până mai recent, în literatura de specialitate se vehicula ideea că viața omului este o succesiune de etape între care ar exista două crize majore. În ordine cronologică, prima criză ar fi criza adolescentină, iar a doua cea de la mijlocul vieții (midlife crisis). Fiind pasionat de dezvoltarea personală și maturizarea oamenilor & fiind direct interesat de decada anilor 50, am descoperit că aici se află cea mai dificilă tranziție și criză a vieții. Cum de îndrăznesc să fac această afirmație… veți afla într-o postare ulterioară. Acum, să facem pași înapoi în timp, spre decada anilor 20.

Când fac referire la criza de la ”20 și”, mă gândesc că această criză și tranziție poate începe chiar înainte de vârsta de 20 de ani – la unii, și poate trece dincolo de 30 –  la alții. În general, această criză existențială se petrece undeva între 20 și 30 de ani. După mine, ea este una universală, adică valabilă pentru toată lumea, indiferent de sex, etnie sau educație. La mulți tineri ea nu este declanșată de evenimente traumatice care să catalizeze procesul de trecere spre maturitatea timpurie. De aceea, ea și trece neobservată, nefiind monitorizată cu atenția cuvenită. Ignorată sau tratată superficial, ea afectează negativ și puternic tinerii, împingându-i spre experiențe nefaste și căutări interzise.

Pe la 18 ani, adolescenții își dau bac-ul și se îndreaptă cu speranțe spre facultate. Ei privesc cu anticipație spre perioada studenției, care încă din primul an se dovedește a nu fi ceea ce promitea pe când erau în liceu. Unii ajung la diploma de absolvire și își găsesc de lucru, alții mai fac o facultate: prelungirea statutului de student poate fi o opțiune atrăgătoare. În această perioadă efervescentă a tinereții se furișează subtil spre sufletele lor o criză existențială manifestată prin grade diferite de neîmplinire, pe care unii o vor alunga sau vor fugi de ea prin căutarea plăcerilor de tot felul.

Dacă ești un tânăr sau o tânără care ai crescut în biserică, încep să te hărțuiască gânduri de îndoială cu privire la existența și bunătatea lui Dumnezeu; dragostea dintâi s-a pierdut pe undeva pe drum și, deși faci tot ce făceai înainte, parcă nu mai ai acel grad de bucurie și împlinire. Dacă te lasă prietenul sau prietena, problema se acutizează și mai mult. Ai vrea să spui despre aceste lucruri cuiva, dar majoritatea pozează că o duc bine și că nu au astfel de probleme – atunci te abții s-o faci. Îți dai seama clar că ceva nu mai este ca și înainte și că trebuie să vorbești cu cineva, mai matur, despre această criză sâcâitoare și neînțeleasă. Dacă îți iei inima în dinți și o faci, ai toate șansele să primești un răspuns și sfaturi bazate pe vinovăție: ai păcat nemărturisit, nu mai citești Biblia, nu te mai rogi destul, nu ești implicat destul în biserică. Și s-ar putea ca la toate să bifezi ca fiind vinovat, ba chiar să mai ai în plus la acestea!

De ce se accentuează acest grad de neîmplinire, de ce nu mai găsești bucurie așa cum o aveai în liceu sau în primii ani de facultate? De ce, acum când poate ai un salar bun și o poziție socială bună, parcă nu te poți bucura de ele? Ce bine și frumos era în trecut! Ce se întâmplă cu tine acum?

băiat, cabanăÎn perioada adolescenței ne clădim o identitate adolescentină, modelată de cercurile noastre de influență, de prieteni, de mediul social. Construirea acestei identități este ca și construirea unei cabane de vacanță: cu entuziasm, costuri, așteptări, efort, durere, satisfacție. O faci cu gândul că vei sta în ea până la sfârșitul vieții. Numai că, undeva în decada anilor 20, începi să-ți dai seama că această identitate nu mai face față cerințelor vieții, că frumoasa cabană nu are toate ”utilitățile” unei șederi pe termen lung. Înțelept fiind, te prinzi că sosește vremea să te apuci de o altă construcție, de o casă, dar momentan nu se vede nimic la orizont. Cu toate acestea însă, va trebui să renunți la cabană, până nici nu ai început să-ți faci casă! Criza de la ”20 și” înseamnă să lași cabana identității adolescentine și să pleci spre un alt loc, nedefinit încă. Numai bine te-ai acomodat cu cabana, că și trebuie să pleci spre necunoscut.

Sperând că pot rămâne totuși în cabană și să iasă din criză, unii tineri mai fac o facultate, alții se căsătoresc, alții pleacă spre țări străine. Unii, renunță la Dumnezeu și la credința în El, în timp ce alții se gândesc să meargă la un institut teologic – sperând că acolo vor întâlni cadrul ideal pentru ieșirea din această criză, tăcută și enervantă. Știindu-se vulnerabili și imaturi, unii își vor prelungi șederea în cabană evitând la nesfârșit ”legatul la cap” prin căsătorie.  Rămânerea cu orice preț în cabană înseamnă trăirea într-un ”întuneric dulce”, neîmplinitor, dar suportabil, mai bun decât plecarea spre nicăieri. Rămânerea în adolescență este ca și o hoinăreală perpetuă după un trecut care nu mai vine.

În cazul în care tânărul(a) este convins(ă) că trebuie să lase în urmă cabana și să se întâlnească cu inevitabilul, atunci plecarea din cabană înseamnă începutul unei căutări spirituale, găsirea unei lumi de care nu știa înainte, mult mai mare decât cea adolescentină. Plecarea presupune o coborâre spre o lume invizibilă până atunci, ca în adâncimile pământului. Singurătatea și frica îl urmează ca umbrele prin această călătorie nedorită și riscantă. Măcar dacă ar fi știut ce-l așteaptă!

pesteraCei mai în vârstă, cei care au făcut această călătorie și au găsit drumul spre maturitate, pot distinge semnele care indică faptul că este vremea ca adolescentul de ”20 și” să lase cabana pentru a coborî de unul singur în peșteră. Coborârea înseamnă o moarte față de trecut și o deschidere față de viitor. Adâncimile și negurile propriului suflet pot fi insuportabile, tânărul căutând salvarea la singurul care-l poate mântui acolo, și anume Dumnezeu. De data aceasta, Dumnezeul pe care îl găsește are o altă ”față și statură”, nemaifiind Dumnezeul părinților sau bunicilor, și nici al copilăriei sau adolescenței. Coborârea și ieșirea din adâncuri este ca și o convertire, o naștere din nou la realitatea maturității timpurii. Un nou început cu Dumnezeu, o altă credință, o altă nădejde!

 

Ce ar putea face tinerii care înțeleg că sunt în criză sau ce nu ar trebui să facă în timpul crizei?

Nu te izola de ceilalți, deși aceasta este tendința inițială. Mai degrabă conectează-te în mod regulat cu alte persoane de încredere – păstrează-ți prietenii! În această fază de înstrăinare de tine însuți ai nevoie de un suport relațional și emoțional consistent și constant. Nu ai resursele interioare să faci față la această tranziție dureroasă cu schimbări majore! Vorbește despre ceea ce ți se întâmplă! Lucrul acesta este important, mai ales pentru băieți, ”prietenii știu de ce”.

Renunță la unele activități care-ți epuizează resursele interioare. Cu riscul ca unii să se supere, anunță-i că temporar, pe o perioadă nedefinită, nu vei mai participa activ la acele activități. Chiar dacă vor încerca să te manipuleze în a continua, fii ferm și stai pe poziție. Capacitatea de a lua decizii radicale este importantă pentru menținerea perseverentă pe o direcție sănătoasă.

Caută prezența lui Dumnezeu pe deosebite căi decât cele obișnuite ție. Experimentează cunoașterea lui Dumnezeu și pe alte căi, căi complementare stilului tău de până acum. De exemplu, dacă ești un tip rațional și totul se învârte la tine în jurul rațiunii, cititului și cărților, se recomandă ieșirea frecventă în natură, meditarea la Cuvânt – adoptarea unor discipline spirituale noi, care să faciliteze o cunoaștere diferită a lui Dumnezeu și a propriului sine. Cărțile lui Richard Foster și ale lui Dallas Willard oferă sugestii excelente pentru lărgirea bazei disciplinelor spirituale personale.

Investește în tine, mai mult decât în alții. Acest îndemn pare nespiritual sau chiar firesc. Atunci când te afli în criză și rezervoarele tale sunt aproape goale, nu-ți poți permite să nu mai ai grijă și de tine și să tot dai la alții (de aceea, trebuie să renunți la unele activități). Permite-ți o perioadă de sabat, în care să te odihnești mai mult (chiar dacă te vei simți vinovat) și în care să (re)găsești activități recreative și energizante pentru trupul și sufletul tău. Mergi la un seminar, conferință sau concert care știi că va face bine sufletului tău.

Desprinde-te de părinți – figurile autoritare și protectoare! Plecarea de acasă sau desprinderea de părinți poate fi un element strategic în părăsirea identității adolescentine. Știu că poate fi dificil ceea ce citești, dar autoritățile din viața tinerilor pot fi ele însele piedici în calea maturizării. Desigur că, desprinderea trebuie făcută cu tact și înțelepciune, dar și cu fermitate. Desprinderea de părinți duce la o dependență mai mare de Dumnezeu.

Ai răbdare! Criza vine pe neanunțate, stă cât vrea și pleacă atunci când ”vor mușchii ei”. Faptul că nu ai un ”buton” pe care să apeși ca să arați că deții controlul, poate fi ceva enervant și foarte frustrant, atât la tinerețe cât și la bătrânețe. La unii, criza vine pe furiș și va pleca tot pe furiș – adică nu se poate stabili clar data venirii și nici a plecării. Criza poate să dureze de la câteva luni la câțiva ani. Și nu poți identifica cu siguranță și precizie care este acel lucru pe care trebuie să-l faci ca s-o scurtezi. Cu toate acestea, undeva – cândva, poți avea parte de un ”aha”, o iluminare a sufletului, o descoperire dumnezeiască care marchează clar punctul de la care criza începe să bată în retragere. Acest lucru se poate întâmpla printr-un pasaj biblic, un mesaj pe care îl asculți, ascultând un cântec nou, vizionând un clip sau un film, făcând curățenie în curte sau prin casă, în timpul unei drumeții.

Fii deschis pentru o REdirecționare a vieții! Una este să fi încercat redirecționarea vieții cu mintea de adolescent, ca să eviți trecerea prin criză (astfel, doar ai fi prelungit-o), alta este să faci redirecționarea, cu orizontul mai larg și mintea mai matură.

Odată părăsita cabana adolescenței și ieșit din criza de la ”20 și” ai pășit în etapa maturității timpurii, când începi să lucrezi la casa identității adulte. Oricât de greu a fost, ești convins că a meritat să plătești prețul. Cu mintea de acum, încercările altora de prelungire a șederii în cabană ți se par copilării.

Orizontul maturității este mult mai larg decât cel al adolescenței, iar Dumnezeul adultului este mai profund decât cel al adolescentului.

31
Oct 2013
AUTOR Gili
CATEGORIE

Tematice

COMENTARII 4 Comments

4 Responses to “Părăsirea cabanei sau Criza de la ”20 și””

  1. luci spune:

    sunt de acord cu ce ai scris si m-ar interesa mai multe despre partea cu „investeste mai mult in tine” In incheiere despre cateva moduri prin care as putea incerca redirectiona pe cineva in perioada crizei

    • Gili spune:

      Luci, legat de investirea în tine, aș remarca distincția între distracție și recreere – pe care mulți nu reușesc s-o facă. Cum răspunsul la întrebările tale ar fi prea lung pentru un comentariu/ofrandă, o să-ți răspund la această întrebare într-o postare viitoare. 🙂

  2. Dani spune:

    Fiind ,,inculpat” in procesul ,,criza de la 20 si …” , trebuie sa recunosc ca discutiile avute cu mai multe persoane ,,mature” mi-au adus claritate in tumultul framantarilor existentiale. Am inteles cauze si efecte, am primit sfaturi si recomandari (unele mi-au placut altele nu), dar in ansamblu stiu ca mi-a facut bine sa pot sa vorbesc deschis cu cineva care a trecut pe aici. Totodata am inteles ca o ,,credinta mare” are la baza intotdeauna ,,incercari mari”, asa ca acum sunt incredintat ca EL stie cand si ce trebuie facut, dincolo de ceea ce pot face eu.
    Daca treci sau vei trece pe la ,,tribunalul constiintei” framantat fiind de vreo criza, si te declari la fel ca mine ,,nevinovat si nestiutor”, iti recomand sa discuti despre asta cu oameni in care ai incredere.
    Interesanta tema de abordat ar fii – ,,Tata si fiul la tribunal” – cand in sala de judecata alaturata se afla tatal tau, inculpat in procesul ,,criza de la 50 si …”

    • Gili spune:

      Ei, Dani, ideea cu tatăl (în criza lui de 50 și) și fiul (în criza lui de 20 și) este una care merită toată atenția!
      Am o imagine, caricatură făcută de Radu Clețiu, cu mulți ani în urmă, care îi arată pe cei doi izolați – fiecare pe vârful unui munte, fiecare cu durerea lui, dar cu spatele unul la altul. Dumnezeu ne provoacă la acțiune prin textul din Maleahi 4:6 tocmai în contextul acestor crize simultane/paralele prin care trec tații și băieții. Voi reveni la ideea aceasta a crizelor paralele.

Lasă un răspuns