Pelerin în Țara Sfântă

Nu știu cum se face, dar nu am avut niciodată visul de a vizita Țara Sfântă. Dar am avut dorința arzătoare de a vizita Anglia și aceasta mi-a fost provocată intens de doamna Body, profesoara de engleză din clasa a 7-a și a 8-a. Cum pe atunci nu vedeam filme decât din acelea făcute în România, China sau URSS, nu puteam decât să-mi imaginez în mintea mea cum trăiau englezii pe insula lor și beau ceai, în fiecare zi la ora cinci, fix. Ani mai târziu, aveam să beau ceai cu englezii și … nu numai la ora cinci!

Am dat însă în viață de oameni care au Țara Sfântă ”în sânge”!
Mie, astfel de oameni, mi se păreau un pic atipici, excentrici chiar. După ce i-am cunoscut, mi-am dat seama că sunt normali, ca și mine, numai că aveau sau au alte pasiuni. Unul dintre ei este Mihail Manole.
În cele ce urmează aveți un interviu cu Mihail, omul care a făcut dintr-o pasiune un business (sau bișniț – cum ziceau unii mai în vârstă).

Ce ne poți spune, pe scurt, despre copilăria ta?

Mihail ManoleM-am născut și am crescut într-un sat mic cu 2.000 de locuitori din Basarabia, situat în apropierea râului Nistru. Am fost primul dintre cei cinci copii ai unei familii de religie ortodoxă și am beneficiat de o educație cu caracter creștin. N-am avut un nivel de trai ridicat, ci unul modest, dar ne-am bucurat de o atmosferă familială dominată de liniște, dragoste și pace.

Ai cumva o întâmplare memorabilă din copilărie …?

Despre mersul cu băieții la scăldat a scris și Ion Creangă. Eram aproximativ pe la vârsta de zece ani când băieților din sat le-a venit ideea cu scăldatul. Afară era cald și soare, dar eu nu eram neapărat atras de bălăcitul în apa Nistrului. De dragul lor, m-am dus cu ei. Ajunși acolo ei au sărit imediat în apa rece și strigau către mine să mă arunc și eu. Nu eram prea încântat să mă arunc în apa adâncă a Nistrului, dar sub presiunea lor am făcut-o. Contactul cu apa rece m-a făcut să mă strâng ghem și să mă duc tot mai mult spre fundul apei. Am amețit și gândul că voi muri m-a speriat ”de moarte”. Nu știu cum de mi-am revenit, dar am început să dau din mâini și din picioare, până am ajuns la suprafața apei: eram salvat de la un înec sigur!

Când ai auzit prima dată de Israel?

Despre Israel am auzit pe când copilăream în Basarabia, dar am auzit lucruri urâte, care ulterior am înțeles că nu sunt adevărate. De exemplu, circula zvonul că poporul evreu mănâncă bucatele de Paște cu sânge de om. Când coceau ceva făcut din aluat, puneau în el bucăți de sticlă, după care chemau pe cineva (neevreu) să le frământe aluatul. Evident că cel care frământa aluatul se înțepa și curgea sânge prin aluat. Și așa, auzeam noi copiii că mănâncă evreii bucate cu sânge. Deci, imaginea copilăriei despre poporul evreu nu a fost una atrăgătoare. Mai târziu, mi-am dat seama că aceste zvonuri au fost propagate de către oameni care nu iubeau evreii.

În ce împrejurări s-a aprins pasiunea ta pentru Țara Sfântă?

Am început să-mi apropundez cunoștințele despre Țara Sfântă începând cu anul 2010 iar flacăra pasiunii s-a aprins atunci când am participat la o expoziție de turism, ce s-a desfășurat în orașul Cluj Napoca. După aceea, citind Scriptura, am prins a înțelege ce înseamnă Israel, ce înseamnă Țara Sfântă și de ce este numită Țara Sfântă.

Care au fost impresiile tale cu ocazia primei vizite în Israel?

Ca și pelerin în Țara Sfântă, am avut emoții intense si am emoții de fiecare dată. Am înțeles cât de simpli erau oamenii de atunci, dar ce har le-a făcut Dumnezeu și ne-a făcut și nouă prin ei, trimițându-L pe Fiul Său, Mantuitorul Isus Hristos. Este greu să descrii în cuvinte frumusețea, dragostea și pacea pe care o simți pășind ca și pelerin în Țara Sfântă. Am ramas îndrăgostit de Israel, poporul ales de Dumnezeu. Mărturisesc că de atunci, de la prima vizită, citesc Scriptura cu alți ochi!

Cum ți-a venit gândul de a face dintr-un vis pentru unii, o realitate și o afacere? Ce piedici ai întâmpinat?

Piedici au fost și sunt multe, să enumăr câteva: teama de aventură a creștinilor, zvonuri de război, conflictele actuale din oriental mijlociu, perceptarea negativă a poporului evreu de către mulți creștini, veniturile mici ale multor români.

Fiind pelerin în Israel, am început să gândesc cât de important este ca fiecare creștin să devină pelerin în Israel, țara în care s-a născut credința creștină, să vadă poporul căruia i-a fost dăruită Cartea Legii, Cele 10 porunci și Țara Promisă – Canaan, cu capitala sfântă – Ierusalim, numit și orașul păcii – Salem. Am observat cum creștinii sunt schimbați în timpul pelerinajului, cum se îndrăgostesc de Israel, cum plâng, cum se roagă, cum citesc cu alți ochi și înțeleg cu o minte schimbată Scriptura.

Cum îi convingi pe români să facă eforturi financiare pentru a trăi astfel de experiențe unice?

Dumnezeu este cel care ne aduce pelerinii. Tot El ne învață cum să aplicăm și să ajustăm programul pelerinajului Evanghelic. Evident că ne facem reclamă, dar cea mai bună reclama sunt mărturiile pelerinilor care au vizitat Țara Sfântă, împreună cu noi și îndrumați de către noi.

Ne poți împărtăși mărturia unui pelerin care a fost acolo?

Din multele mărturii pe care le avem, o să aleg una.
”A trecut o săptămână de la întoarcerea noastră din Israel, suficient timp pentru a analiza si procesa imagini, trăiri, evenimente. Multumim lui Dumnezeu pentru o experiență extraordinară. Multumim si lui Mihail Manole, Owner/Operator al OXENTIA TOURISM pentru serviciile impecabile oferite. Totul a fost organizat cu atenție la detalii, dovedind profesionalism și dedicare. De la camerele de hotel, autocar, obiective, totul a fost pe măsura așteptărilor și chiar deasupra lor. Farmecul locurilor vizitate a fost amplificat de explicațiile pertinente ale ghidului nostru Daniel Stanger, ceea ce a făcut ca locurile văzute să ne „vorbească” peste veacuri și să ne trasporte în timp către trăiri noi și intense. A fost o călătorie pentru suflet și ne declarăm îmbogățiți prin experiența avută. Putem afirma că Biblia este acum citită cu alți ochi și nădăjduim că amintirile clădite în aceasta vor avea un ecou cât mai prelungit! Sperăm că vom mai avea astfel de experiențe.” – Pastor, Sorin Covaci, Detroit, USA

Mihai, există locuri favorite în Israel, care au o semnificație aparte pentru tine?

zidul plângeriiSunt 3 locuri speciale în inima mea: Zidul Plângerii, Grădina Mormântului și Marea Galileii. Chiar dacă le-am vizitat de mai multe ori, când ajung la ele mă emoționez și plâng, de fiecare dată!

Ce are unic pelerinajul oferit de Oxenia Tourism față de alte firme concurente din România?

La această întrebare vă va răspunde o altă mărturie:

Gradina Mormantului. cina”Am avut Harul să vizitez Israelul de 3 ori. De fiecare dată dorința mea a fost aceea de a călca pe Urmele pașilor Mântuitorului, dar și de a vedea locurile biblice și istorice care au marcat istoria umanității. Când pășești în Grădina Mormântului trăiești experiențe unice, ce nu pot fi explicate în cuvinte! Personal, în aceste locuri, credința mea s-a întărit, iar sufletul s-a umplut de bucurie. Dacă in timpul pelerinajului ai ocazia să vizitezi și locuri ca Masada, Muzeul Holocastului sau Nazareth Village înțelegi mult mai bine cultura, obiceiurile și istoria fascinantă a poporului evreu. Sunt mulțumitor Domnului că în această călătorie am fost însoțiți de 2 oameni speciali: Mihail Manole, un excelent manager și Daniel Stanger, un excelent ghid.
Recomand tuturor slujitorilor Domnului și creștinilor interesați să cunoască istoria Țării Sfinte cu pelerinajul evanghelic alături de Oxentia Tourism.” — Dr. Ionel Tuțac, secretar general – Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din Romania.

Dacă ai ajuns până aici, îți amintesc că ai citit un interviu cu Mihail Manole

Oxentia Tourism – ca să te bucuri de viață !
Erou Dobrila Eugen nr. 2 | 720134 Suceava | Romania
Mob:  + 40 742 684 415   |   Fax:  + 40 330 813 157
E:  office@oxentiatourism.com
www.oxentiatourism.ro

logo-oxentia

 

 

07
Noi 2013
AUTOR Gili
CATEGORIE

Interviuri

COMENTARII 1 Comment

One Response to “Pelerin în Țara Sfântă”

  1. Mihail spune:

    Shalom Gili !

    Multumim mult pentru timpul acordat, multumim pentru interviu.
    Pentru tot suntem multumitori Domnului si Bunului Dumnezeu !

    Da, doresc sa reafirm, fiind pelerin in Tara Sfanta, in Israel este total diferit si greu de explicat in cuvinte.
    Va salut pe toti care ati citit acest articol, sau il veti citi si doresc sa va indemn sa ne rugam pentru Pacea Ierusalimului.
    Ps. 122 „Rugati-va pentru pacea Ierusalimului ”

    Shalom si va asteptam la Oxentia Tourism!
    Echipa Oxentia Tourism
    http://www.oxentiatourism.ro

Lasă un răspuns