Categorii
Tematice

Profu` de geografie

La întâlnirile de băieți și bărbați organizate de ABC, avem una în care le cerem participanților să găsească cel puțin 14 asemănări – puncte comune între băiatul de 14 ani, tânărul de 24 de ani, adultul de 44 ani și bătrânul de 64 ani. Foarte rar s-a întâmplat să nu găsim 20 de asemănări. La un moment dat, unul dintre participanți a menționat ”copilăria” ca fiind un punct comun tuturor. Ideea din spatele exercițiului este că deși sunt de vârste diferite și au multe diferențe între ei, totuși acești bărbați au suficiente lucruri în comun pe care se poate clădi o discuție, interacțiune și o relație sănătoasă.

Da, noi toți am fost mici cândva, am avut anii copilăriei și anii de școală. Îndrăgită sau urâtă, școala a fost o parte sau părticică din viața noastră. Deși ”cei 7 ani de acasă” – adică cei de dinaintea școlii, sunt considerați cei mai formativi ani în dezvoltarea copilului, nici anii de școală nu sunt de neglijat. Evocarea figurii învățătorului în viața copiilor a fost foarte frumos făcută de către Mihail Sadoveanu în ”Domnul Trandafir”. Și eu am avut un învățător, pe domnul Matei, dar figura remarcabilă din timpul școlii, pentru mine, a fost domnul profesor de geografie.

S-a întâmplat ca el, profu` de geografie, să-mi fie și diriginte. Era obiceiul, în acea vreme, ca cel mai bun la învățătură din clasă să fie neapărat comandantul grupei de pionieri dar și șeful clasei. Performanțele școlare erau ”cinstite”,  răsplătite cu roluri de conducere. Eu eram, în topul mediilor, al 3-lea în clasă. Aveam ”abonament” la locul 3! 🙂 Unul din primele lucruri care mi le-a zis dirigintele, Leuce Ioan, în clasa a 5-a, a fost: ”tu, Gili, ești bun de șef de clasă”. Mie nici prin cap nu-mi trecea. În clasă aveam ”zmei, tigri, zebre și șopârle” – greu de ținut în frâu, ceea ce era o misiune imposibilă pentru șeful clasei. Clasa a 5-a a fost o teroare pentru Corina, premianta, comandanta și șefa clasei.

”Gili, ești cel mai bun pentru șef de clasă!” auzeam mereu, dar nu voiam să iau aminte! Locul al 3-lea era un loc ”călduț” pentru mine. Eram în plutonul fruntaș, dar ferit de atacuri și responsabilități majore. Nu-mi doream șefie și bătaie de cap. Dirigu` a văzut potențial în mine, eu vedeam  greutățile și problemele. El m-a văzut capabil, eu mă vedeam slab. El nu a ținut cont de autolimitările mele și din a 6-a am avut ”abonament” la șefia clasei.

Orele de geografie erau o plăcere. Atmosfera era, de cele mai multe ori, deschisă și destinsă, presărată cu mult umor. Trebuia să fii ”bâtă” ca să nu te alegi cu nimic de la ore. Lucrul la hartă era la ordinea zilei, iar cultura generală se ”mânca pe pâine”. Era greu să te plictisești cu profu` de geografie și să nu-ți placă materia. Știa să provoace pe elevii buni și să nu-i umilească pe cei codași. Avea ac și de cojocul celor mai nărăvași.

După ore rămânea cu noi și juca fotbal, handbal sau tenis. Era apropiat de elevi și-i cunoștea bine, nu numai în clasă ci și pe terenul de sport. Te lăsa să vii aproape de el, însă nu-ți permitea să ”te tragi de șireturi” cu el. Ca și diriginte avea planul de a face vizite acasă, anual,  fiecărui elev din clasă. Voia să cunoască situația de acasă a elevilor, contextul lor de creștere și de învățare. Ne anunța cu o săptămână înainte și apoi venea acasă. Discuta întâi cu toți ai casei, apoi numai cu părinții și apoi numai cu noi, elevii. Nu era numai un profesor, ci era ca un păstor pentru noi.

Sunt convins că imaginea profului de geografie nu este atât de idilică pentru toți. La unii poate le trezește amintiri dureroase. Îmi pare rău pentru ei. Uitându-mă în urmă, am observat că m-au influiențat foarte mult …
– modul lui creativ de predare și interacțiune la clasă
– stilul său cald de relaționare cu diverse categorii sociale
– naturalețea și deschiderea spre relații informale cu elevii
– disponibilitatea lui înafara orelor de școală
– spiritul activ susținut prin sport și excursii

Această postare este un tribut adus dascălilor, profesorilor care și-au făcut cu pasiune și dăruire meseria, care au stimulat potențialul elevilor și au contribuit la formarea unor tineri de caracter și de omenie.
Dacă ți-ai adus aminte de dascăli care ți-au influiențat în bine viața și mai sunt încă în viață, fă bine și caută-i, dă-le semne de mulțumire și de prețuire! Și ei au nevoie să audă cuvinte de încurajare!
Dacă ești dascăl, obosit și dezamăgit, de  elevi și de sistem, gândește-te la elevii care sunt lângă tine și pe care îi influiențezi, Dumnezeu ți i-a dat în mână pentru o vreme. Continuă să sameni chiar dacă vei culege roadele efortului tău, mulți ani mai încolo!

Dacă ești încă elev, student, fă-ți treaba bine și nu împovăra slujba celor care te învață!

Dacă tot profu` de geografie și-a fost un model sau  mentor dă-mi de știre mie sau altora. Fă ceva: postează anunțuri și poze pe facebook, scrie articole, felicitări, mulțumiri…
Hai să facem o ”gălăgie” bună care să-i deranjeze și să-i îmbucure pe profesori, pe cei care ne-au influiențat în bine viața!

Doamne, întărește și  înviorează duhul dascălilor de la noi din țară! Dă-le bucuria de a vedea, prin credință, roadele slujirii și efortului lor! Răsplătește-le jertfa inimii cu bunăvoință, bucurie și speranță! Pune Doamne, seriozitate și  sârguință în inima celor care sunt pe băncile școlii!

P.S.
Pe domnul Leuce Ioan nu l-am cunoscut doar ca și profesor – diriginte. Tot prin bunăvoința și zbaterea lui, am avut privilegiul să-i fiu și coleg de serviciu! O perioadă de timp am fost profesor suplinitor la școala din Tulca. Cu bunăvoința lui Nelu Fabian, un alt profesor la școala din Tulca, am făcut rost de o poză mai veche, unde pe rândul de jos este domnul Leuce (primul din dreapta), iar eu sunt al 3-lea din dreapta (iarăși al 3-lea!?)

(Visited 1.692 times, 1 visits today)

20 de răspunsuri la “Profu` de geografie”

Super articolul!

Domnul Leuce mi-a fost si mie profesor. Wow ce amintiri frumoase mi-a rascolit citind. E plecat in vesnicie acum. Il tin minte cum venea in ultima vreme la biserica si ii placea. Pentru mine este unul din profesori ca m-au marcat. Il pomenesc mereu si unele din expresiile lui.

Tocmai in ultima luna mi-a trecut prin cap cum as putea lua contact to dirigintele din liceu (Boeru Ioan), si o sa lucrez serios la aceasta, el a fost unul care m-a marcat foarte mult. La fel fratele Bunta Ioan mi-a fost prof de matematica. Mi-a placut matematica dar dupa ce am facut cu el si astazi sunt indragostit de mate. El a facut-o clara, frumoasa, interesanta.

Imi pare rau ca nu te-am prins la Tulca :).

Multumesc.

Din păcate, Ovi, eu mi-am dat seama de mărimea impactului său asupra mea abia anul trecut, când făceam exercițiile din cartea ”Focusing your life” de Bob Biehl.
Nu am mai avut la cine să merg să-i mulțumesc, pentru că plecase deja la cele veșnice.
M-am împăcat cu gândul că tăticul tău a insistat să vin să predic la înmormântarea domnului profesor, acolo unde au fost și foștii mei profesori și colegi, domnii Lucaci Moise, Opreanu Ioan și Nagy Tiberiu.
Tocmai de aceea, cred că merită să provoc cititorii blogului să-și identifice ”oamenii de la balcon” până încă mai sunt în viață și să facă tot ce pot pentru a le arăta, în mod creativ, recunoștință și mulțumire.

Ovi, la Tulca nu m-ai prins … la Timișoara nu ai venit … poate ne prindem, undeva – cândva! 🙂

Ovi… păcat că reacționăm cu întîrziere la astfel de lucruri…Pentru domnul Boieru…îți recomand să te grăbești…probabil că anul viitor se pensionează. Cred că i-ai face o surpriză plăcută.
În primăvară am apucat să-l întîlnesc pe Tiby Naghy, doamna și domnul Matei…și să vorbim puțin. Merită efortul.

Nelu sau alții care aveți informații: știe cineva ceva despre doamna profesoară Tulcan, de la Salonta?

Mă bucur că cineva a mai citit această postare după atâta timp!
Scrieți-mi, vă rog, adresa și un număr de telefon al dânsei. Eventual și câteva informații despre ea, ca să nu nu o iau așa direct, ca din oală. Vă mulțumesc!
Puteți să-mi scrieți pe adresa de email: gili.indrie@gmail.com

Da, cand e vorba de domnii profesorii primul gand ce imi vine in minte este acela ca .. dascalii nostrii nu au fost niciodata tovarasi !! Nu am auzit niciun elev , niciun parinte sa folseasca acest apleativ. Totii dascalii nostrii au fost Doamne si Domni , cu majuscule!
De fiecare in pare imi amintesc cu drag si de domnul de geografie si de cel de chimie si de cel de biologie . Chiar i-am intalnit acum 2 ani la o intalnire a absolventilor.
Ce frumos stii tu sa aduci in prim plan oamenii de la balcon pe care de cele mai multe ori ii ignoram, motivele fiind multe inventate iar cel mai des folosit fiind lipsa de timp ( cea dintai sunt eu!!! ) . Doamne invata-ne sa ne numaram bine zilele, sa pretuim pe cei din jur !
Iti multumesc Gili pentru oaza din jurul Pomului vietii !

Gli,
deși las rar comentarii pe bloguri, nu pot să nu îmi exprim bucuria și emoția față de ceea ce ai scris. Citind despre Domnu’ Leuce, mi-ai pus înaintea ochilor toată copilăria, mai ales partea aceea frumoasă, în care Domnu Leuce împletea minunat geografia cu educația fizică. Eram 2 clase, A și B și obișnuia să ne cupleze la Geografie ca să facem educația fizică împreună. Era mult mai interesant și jucam handbal 30 de minute.
Este uimitor cum acest profesor a reușit să aibă același impact în toate generațiile care i-au trecut prin mână. L-am prins spre finalul carierei și, deși avea o vârstă, alerga cot la cot cu noi la hadmbal, fotbal și ce mai era.
Mulțumim Gili!

Bună observația ta, Cristi, cu privire la modul în care a modelat îmbinarea învățatului cu sportul.
Cred că tot de la el mi se trage și această ”ușoară” dependență de sport pe care o am! 🙂

Nu știu câtă psihologie a studiat Domnu Leuce, câte cărți de pedagogie a citit, cite principii de învățare a avut, dar știu că te făcea să-ți placă ce-ți preda. Cred că orice ar fi predat, ar fi avut succes. Erau profesori la orele cărora înlemneai. Când aveam ore cu el, era bucurie. Când venea perioada ascultării, abia așteptam acele ore.

În sensul acesta de care zici tu, Cristi, că te făcea să-ți placă ceea ce preda, avem și noi cei care pred(ic)ăm, provocarea de a-i face pe ascultători să le placă de ce-L pe care Îl pred(ic)ăm!

Că tot am stârnit apele memoriei și educației, mă gândesc să lansez o postare provocare în care să găsim asemănări (întâi) și deosebiri între cele două munci sau/și vocații de bază, și anume aceea de profesor/dascăl și cea de păstor/preot.

Pentru cei aflați în vacanță, concedii sau la lucru, recomand o carte pe același subiect cu postarea.
Am făcut recomandarea ei la secțiunea ”De citit” și se numește ”Marți cu Morrie”, publicată de editura Humanitas.

Cu scuzele de rigoare ca intru foarte tarziu in discutie (dar am avut ceva probleme atat cu computerul dar mai ales cu Internetul) am cateva informatii pentru voi. In primul rand pentru Ovi Cotrau, cu care am fost coleg in IX-XII, am cateva nu tocmai bune. Romi Boeriu (fiul dirigintelui nostru) a facut infarct cam cu o luna in urma si nu a mai putut fi salvat. Parintii lui sunt distrusi de disparitia lui. Din omul care nu rata ocazia sa spuna o gluma cu chiu cu vai mi-a schitat un zambet. Zici ca-s doi condamnati la moartei cand trec pe strada sotii Boeriu. Cu ceva timp inainte s-a stins si „minunatul si mult-iubitul” Kovari Zoltan (ala de Biologie). La putin timp dupa tineti-va bine (dar in special Ovi) Tulcan Aurel („tortionarul” de la Istorie) si parintii a doi dintre colegii nostri Tatal Adrianei si tatal lui Catalin.

Durerea pierderii unui fiu este imensă. Fie ca durerea să le apropie inima de Dumnezeu!
În acest caz, mângâierea soților Boieriu poate fi făcută cel mai bine de către soții Bunta (Ioan și Elvira) care și-au pierdut și ei pe unicul lor fiu. Sper că cele două familii se mai întâlnesc una cu alta, având multe lucruri în comun.
De doamna Tulcan știi ceva?
Așteptam informații despre ea de la cineva din Arad, dar încă nu le-am primit.
Mulțumesc.

Ma intalnesc foarte des cu un nepot de-al dansei Mircea Tulcan. Daca vrei, cand ma italnesc cu el il intreb si poate da si o adresa (fie postala fie Internet)

Ceea ce voi scrie nu este un comentariu. Este o rugăminte, pornită din dorinta de a afla adresa sau telefonul profesorilor Bunta Ioan si Bunta Elvira, din Salonta.
Eu voi avea, in curand 72 de ani, iar in mica mea copilarie, la sfîrșitul anilor 40 si inceputul anilor 50 aveam vecin si cel mai bun prieten pe Bunta Ioan, din Talpos. Elvira era, pe atunci, mica, nu intra in jocurile noastre. Eu insami am făcut ani de scoala la Salonta, intre 1956-1960 Ultimul an de liceu l-am făcut la Cluj, căci murise tatal meu, protopopul ortodox Iuliu C.
De multă vreme, din 1963, traiesc in Iasi.
Dacă mi-ati putea inlesni legătura cu ei, v-aș rămâne mult indatorată

Doamna Lucia, mă bucur că a-ți trecut pe la Pomul vieții și sper că trecerea dumneavoastră pe aici a fost una plăcută, înviorătoare și inspiratoare. O să fac demersuri și o să vă scriu modul în care veți putea contacta familia Bunta.

Doamnă Lucia, de la cineva din Salonta, am aflat numărul de telefon fix al familiei Bunta: 0259 378 244. Sper să vă fie de folos.

Scuze ca a sarit cursorul la un moment dat. Omul care abia a schitat un zambet era fostul nostru diriginte. Din greseala am sters pasajul.

Dă-i un răspuns lui Gili Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *