Rugăciuni, decibeli și lacrimi?

În vremea copilăriei mele spirituale eram uimit de modul în care se rugau unele surori în credință, care erau mai în vârstă.
Una dintre ele, când începea să se roage, folosea cuvinte, expresii și versete din psalmi.
Nu reușeam să-mi dau seama când făcea trecerea de la cuvintele ei la cuvintele din biblie, și invers.
Acea soră în credință, sora Creț, când vorbea cu Domnul vorbea cu ”psalmi și cu cântări de laudă”.
O altă soră, era atât de pasionată când se ruga pentru anumite persoane că îi curgeau lacrimi pe obraz.
Am învățat mai multe despre rugăciune urmărind modelul surorilor evlavioase decât cel al fraților.

Isus Cristos, în timpul vieții pământești, a trasat un model care se pierde în timp din vederea bărbaților (mai ales) .
Evangheliile ne prezintă frânturi și unghiuri interesante despre viața de rugăciune a Domnului, care ne pot oferi linii călăuzitoare pentru crearea unei vieți și relații dinamice de rugăciune cu Tatăl ceresc.
Rugăciunea model ”Tatăl nostru” este ilustrativă, în acest sens, pentru subiectele și atitudinea cu care ar trebui să abordăm dialogul nostru cu cerul.

Autorul scrisorii către Evrei ne aduce însă un alt unghi din care putem privi viața de rugăciune, tensiunea și dinamica ei, pasiunea cu care Mântuitorul era angajat în mijlocirea Lui pentru Sine și pentru cei păcătoși.

”El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-l izbăvească de la moarte şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui, măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.” Evrei 5:7-8
Versetele de mai sus ne arată o viață de rugăciune destul de diferită decât cea pe care o vedem noi sau ne-o putem imagina.
Unele rugăciuni ale Lui au fost ornate, colorate cu strigăte și udate cu lacrimi.
Unele strigăte au fost  tari, de o mare intensitate emoțională.
Urechea noastră, mai ales a celor tineri, este obișnuită cu zgomotele mari, cu muzica cu mulți decibeli.
Îți poți închipui rugăciuni zgomotoase cu mulți decibeli?
Ai văzut cum se roagă evreii?

Pentru cei liniștiți și contemplativi sau pentru baptiști, li se pare normal ca rugăciunile să fie mai liniare, previzibile și pașnice.
Probabil că așa și-L închipuie și pe Mântuitorul rugându-se, atunci când era pe pământ.
Nu este nici o noutate și nici ceva neobișnuit ca noi să proiectăm asupra lui Cristos propriile noastre preferințe și practici.
Autorul scrisorii către Evrei ne zugrăvește un alt mod de rugăciune al lui Isus, neconfortabil pentru noi cei mai contemplativi și liniștiți: rugăciuni cu strigăte și nu unele obișnuite, ci unele mari!

Eu, unul, sunt depășit în înțelegerea unei astfel de rugăciuni, pentru că nu am prea văzut-o practicată sau, dacă am întâlnit-o, mi s-a părut necomfortabilă, agresivă, atipică.
În mintea mea asociez strigătele mari cu agonia, cu lupta interioară manifestată la intensitate maximă în exterior, cu emoții scăpate de sub control – necenzurate. Dacă mai adaug în această ecuație și lacrimile, scena are un caracter dramatic.
Trăirile și zbaterile interioare ale celui care se roagă astfel sunt manifestate la un nivel emoțional maxim!

Portretul lui Isus care se roagă în scrierile evangheliștilor este schimbat semnificativ de către textul din Evrei.
Deși cred că face o referință la rugăciunile din grădina Ghețimani, la cele din ultimele săptămâni, autorul ne zugrăvește un Isus agonizând în rugăciune, în luarea deciziei care să fie în armonie cu planul stabilit înainte de întemeierea lumii.
Nu mă miră faptul că uneori dorea să fie singur, să-și ducă luptele în rugăciune doar cu Tatăl de sus.
Bătălia pentru luarea crucii și mântuirea sufletelor noastre s-a dat în rugăciuni agonizante, cu țipete sfâșietoare, scăldate în lacrimi.

Așa se iau unele decizii pivotale în viață!
Nu în liniște, ci cu tulburare emoțională intensă; nu în tăcere, ci în strigăte și gălăgie; nu cu fața uscată, ci brăzdată de lacrimi.
Ne-ar place ca lucrurile în viață să fie clare și previzibile. Și uneori, Dumnezeu le face să fie așa.
Însă, alteori, furtunile emoționale produse în viața noastră vor remodela stilul și norma rugăciunilor noastre.
Fiul lui Dumnezeu a plâns și a strigat în rugăciunile sale!
Cine sunt eu ca să Îl judec pe Cel venit din cer și să-i disprețuiesc pe cei ce Îi urmează modelul aici pe pământ?

Doamne, iartă-mă, că de multe ori i-am judecat pe unii pentru că se rugau atât de tare de parcă ar fi fost singuri în locul acela.
Doamne, iartă-mă, că văzându-i pe unii că plâng în timp ce se roagă, i-am disprețuit ca fiind sentimentali, naivi sau chiar manipulativi.
Doamne, iartă-mă, că nu-mi mai pasă atât de tare pentru alții încât să mă doară până la lacrimi pentru ei!

 

04
mai 2013
AUTOR Gili
CATEGORIE

Tematice

COMENTARII No Comments

Lasă un răspuns