Sarbatoarea, invățătorul și Impăratul

Dacă aș fi fost prezent la intrarea triumfală a Domnului Isus în Ierusalim nu știu care mi-ar fi fost reacția, nu știu în care grup de participanți m-aș fi încadrat. Să mă explic.
Pentru mine ar fi fost o  mișcare surprinzătoare această intrare călare, în cetate, pe fondul unei mulțimi entuziaste cu manifestări ciudate și gălăgioase. Eu nu așa L-am știut pe Isus din Nazaret.
Eu L-am știut că voia discreție, era mai rezervat și nu dorea ca să i se facă publicitate.
Unora, pe care i-a vindecat, le-a spus clar să meargă acasă și să nu spună la alții despre vindecarea lor.
Când se strângeau mulțimi mari de oameni ca să-L asculte, uneori, El se ducea în altă parte să vestească Evanghelia, lăsând mulțimea cu „buzele umflate” de dezamăgire.
Apoi, când trebuiau să călătorească dintrun sat în altul, de obicei nu luau mijloacele de transport disponibile, ci făceau deplasările pe jos.
Puțini știau traseul pe care Îl va urma, așa că rareori erau ucenicii trimiși înainte ca să-i pregătească condițiile pentru o primire adecvată.
Iată-L , în ceea ce noi numim Ziua de Florii, că toate obiciurile Sale cu care eram eu obișnuit sunt „aruncate în aer”. Nu mai era acel Isus pe care-L cunoșteam.
După ce a călătorit mai mult pe jos ca un om smerit, iată-L că acum nu se sfiește să ceară ca intrarea Lui în capitală să fie pe un măgăruș – întro „limuzină decapotabilă”!
M-ar fi tulburat și dezamăgit această cerere, un privilegiu care era acordat monarhilor.
Până acum s-a mulțumit cu puțin, acum vrea ceva special, ceva luxos, ceva scump, ceva imperial. A devenit pretențios peste noapte! Nu așa L-am știut până acum.
Dar, am să-l urmez mai departe chiar dacă nu înțeleg de ce face așa.
Suprizele continuă însă și văd că, de bucuria acestei imagini – Isus călare, unii încep să se bucure și să exalte de bucurie, speranțele lor mesianice fiind aprinse la maxim.
Unii își scot hainele de pe ei și le pun pe drum, înaintea Lui, așa cum se întinde covorul roșu înaintea personalităților. Alții văd că se „termină” hainele necesare „țeserii” spontane a covorului și rup, taie ramuri din copaci pe care le așează pe drumul pe care urma să treacă „Împăratul”.
Ca întrun film bine regizat, mulțimi de oameni apar ca din pământ (de parcă erau pregătite de când lumea pentru această filmare) și încep să laude cu glas tare și cu bucurie pe Dumnezeu. Cu câteva minute înainte era liniște, iar acum toată cetatea s-a trezit la viață și la bucurie. Deși nimeni nu a pregătit și regizat intrarea aceasta în cetate, toată lumea își juca rolul de parcă ar fi repetat scena aceasta de câțiva ani. Era o bucurie de nedescris, ceva ireal, ca întrun vis. Nebunia aceasta ținea minute în șir. Isus din Nazaret se comporta ca și un împărat. Nu așa L-am știut până acum.

Se pare că nu sunt singurul.
Prin mulțime încep să văd și pe alții, întrebători și consternați ca și mine.
Sunt farisei, șocați și nemulțumiți ca și mine.
Dar, ei sunt oameni de acțiune (nu ca mine) se grupează rapid și încearcă să oprească această acțiune prostească. Așa că devin vocali și trec la atac:
„Învățătorule, ceartă-ți ucenici!”
„Hei, ești doar un învățător, nu ești împărat!
Oprește mascarada aceasta, stăpânește peste ucenici și mulțime și comandă-le să se oprească, spune-le să tacă. O să ai probleme dacă se află că întreții această manifestare de simpatie față de Tine. Oprește-i până nu este prea târziu.”
Mai că le dau dreptate.
M-aș bucura mai departe cu mulțimea dar, trăgând cu urechea la cererea fariseilor înclin să le dau și lor dreptate. Poate că Isus a „întins prea tare coarda”, „se joacă cu focul”.
Poate că ar fi bine să se oprească această paradă electorală spontană și neaprobată până nu se (a)prind autoritățile.
Corul mulțimii este însă tot mai puternic:
„Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului!”
Mulțimea nu tace pentru că ea Îl vede pe Împăratul.
Fariseii cârcotesc pentru că ei Îl văd doar pe Învățătorul.
Acum văd și eu diferența!
Ucenicii și mulțimea L-au văzut și tratat pe Isus ca pe un împărat.
Pentru farisei Isus era doar un învățător, unul ca și ei, unul de-al lor.
Răspunsul lui Isus lovește ca un trăsnet în ceata nemulțumiților:
„Dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga!”