Ai mei au … talent!

„Românii au … talent!”
Maghiarii au … talent, chiar dacă unii au avut experiențe negative cu ei.
Țiganii au … talent, chiar dacă acesta este needucat și format „după ureche”.
Azerii au … talent, chiar dacă puțini au auzit de existența lor.
Toate națiile și etniile au talent, chiar dacă acest lucru este mai vizibil pentru unii și mai puțin vizibil pentru alții.

Anul trecut, când căutam pe youtube muzică sau filme documentare, îmi apărea, în partea dreaptă sus, o trimitere la „cel mai motivator clip”. Mă gândeam că este un titlu făcut să te „agațe” și apoi să-ți bage „otravă” pe gât și să-ți arunce „noroi” în ochi .
Ieri am îndrăznit, din ignoranță, să dau click pe acel link și … am dat peste un moment special din ” Britains got talent – 2009″.
Bănuiesc că realizatorii acestui gen de program își propun să scoată la suprafață talentele nedescoperite ale națiunii care, altfel ar rămânea ascunse sau îngropate.
Pentru a identifica aceste talente nevalorificate este nevoie de un juriu talentat și profesionist care să discearnă valorile și să le promoveze. Se așteaptă ca cei din juriu să fie imparțiali, capabili să treacă dincolo de aparențe, să vadă și să evidențieze „perlele” din „scoicile” aparent obișnuite.
Ei bine la „Britanicii au talent”, în anul 2009, a participat o doamnă casnică, de 47 de ani.
Își dorea să ajungă cântăreață profesionistă.
Să vezi expresia de pe fețele juriului și a spectatorilor din sală când au auzit dorința acestei femei obișnuite. Se vedea clar, că nu-i dădeau nici-o șansă ca să-și realizeze visul.
După cum arăta și era îmbrăcată, casnica Susan Boyle, nu părea să fie făcută pentru scenă!
La câteva secunde după ce a început să cânte, să vezi fețele schimbate radical de uimire. Nu puteau să-și creadă ochilor că, într-o femeie cu aparență banală stă ascuns un așa mare talent; nu le venea să creadă că s-au lăsat înșelați așa de ușor de aparențe!
Și britanicii banali, obișnuiți au talent.
Și românii obișnuiți, cei pe care îi vedem zilnic, au talent.
Și timișorenii ordinari, cei pe care îi vedem în mașini, în tramvaie, la școală, la servici, au talent. Și cei bătrâni sau bolnavii care sunt în spitale, au talent.

Colegii de servici sau de școală, chiar dacă ni se par banali, au talent.
Probabil nu au unde să-l arate sau, probabil nu sunt ochi să-i descopere.
Din diferite motive, interioare și exterioare, peste noi se așează „ceața banalității” care acoperă totul și toate persoanele din jurul nostru cu o pânză gri de culoare comună.
Nici cei din familie, cei apropiați nouă, nu scapă ușor de „ceața banalității”; și ei ajung să ni se pară banali, lipsiți de originalitate, fără talente. Mai ales dacă avem de la 10 ani în sus de rutină. Dar, dacă avem 20 de ani împreună sau 30?
Să aducem soarele dreptății peste „ceața banalității”!
Să ne curățim inima și ochii de orbirea banalității, să vedem originalitatea și talentul pus de Dumnezeu în oamenii de lângă noi!
Părinții tăi au ceva deosebit lăsat de Dumnezeu în ei!
Copiii tăi au ceva original pus de Dumnezeu în ei!
Soțul tău are ceva deosebit, pe care nu l-ai mai văzut și apreciat, de muuult!
Soția ta are o frumusețe aparte, pe care n-ai mai apreciat-o de muuuult!
Cine vrei să le descopere?

Ai lor au … talent!
Ai tăi au … talent!
Ai mei au … talent!
Doamne, nu ne mai da liniștea care ne ține în marea banalității,
ci mai bine furtuna care ne aruncă în cascada originalității!
Ai mei nu sunt banali, ci originali!
Ai mei au talent!
Întrebați-mă, dacă l-am descoperit! 🙁
Și eu o sa fac la fel cu voi! 🙂