Încă din copilărie am auzit despre munci imposibile pentru majoritatea oamenilor, dar totuși posibile pentru Făt Frumos, Prâslea cel voinic sau Harap Alb. Astfel de munci herculeene au fost cerute pentru ca acești oameni ca noi și ca voi să-și arate vrednicia de a fi răsplătiți împărătește, de a fi pomeniți peste timpuri și de a ne face copilăria mai fericită. Nu numai personajelor din poveste li s-a cerut să scoată apă din piatră seacă (de parcă mai era nevoie de un pleonasm), ci și unui personaj biblic; și nu o dată, ci de două ori!(vezi Moise în cartea Exod și Numeri)
Stânca și apa sunt elemente într-o tensiune și frământare continuă, într-o relație marcată constant de „excluziune” și mai rar de incluziune.
A scoate apă din stâncă a fost, este și va fi o misiune aproape imposibilă.
Glandele lacrimale sunt așezate în cavitatea orbitală și au rolul de a secreta lichidul necesar pentru umezirea ochilor. Lacrimile sunt un lichid ușor alcalin, care conține săruri, proteine, enzime și hormoni. Mișcarea genelor, clipirea întinde lacrimile în mod uniform pe cornee. Tulburarea glandelor poate duce la lăcrimarea excesivă sau la uscarea ochilor.
Pe lângă lacrimile de bază, necesare pentru umezirea și întreținerea funcționalității ochilor și cele reflexe, care se declanșează ca reacție la iritări (ceapa, de exemplu), mai sunt și lacrimile emoționale. Ele sunt declanșate de către nervii cranieni (prin neurotransmițători spre glanda lacrimală) ca răspuns emoțional al corpului la anumiți stimuli externi. Majoritatea oamenilor au observat că plânsul îi calmează, această relaxare datorându-se în mare parte substanțelor chimice și hormonilor eliberate de către corp prin intermediul lacrimilor. Plânsul (și râsul) este sănătos, atât bărbați cât și pentru femei.
Există o categorie de oameni care emană bucurie și optimism.
În jurul lor, parcă totul este mai frumos și mai bine; ei trăiesc ca să facă viața altora mai ușoară.
Au oricând planuri pentru viitor, care este numai de culoare roz și sunt entuziasmați.
Dacă sunt copii prin preajma lor, aceștia vor veni la ei ca „muștele la miere”.
Sunt și par relaxați, au simțul umorului dezvoltat (sec sau demisec), știu să râdă de ei înșiși, sunt jucăuși și pare că soarele nu apune niciodată pe strada lor.
Petrecerile sunt sărace fără ei. Ei văd, aproape oriunde – chiar și la înmormântări, partea comică a vieții. Nu par a fi niște persoane „cerebrale”.
Dar, ca toți oamenii, în copilărie au trecut prin evenimente dureroase, mai mult sau mai puțin traumatice. Încă de mici, pentru a scăpa de repetarea durerii în viitor, au găsit o strategie de evitare a durerii viitoare.
În primul rând, au apelat la negarea durerii suferite, căutând să-și arate întâi lor și apoi și altora, că evenimentele trecute nu au fost atât de rele precum s-ar crede. În al 2-lea rând, și-au concentrat și baricadat toate forțele în minte pentru a face planuri, astfel încât fiecare zi pe care o mai trăiesc să fie cât mai bună și mai distractivă și să aibă cât mai puțină durere. Acesta este modul lor de autoprotecție, de ținere la distanță a durerii și dificultăților.
Au mereu zâmbetul pe buze, dar este unul superficial.
Pot face mai multe sarcini odată, dar nu se pot dedica doar uneia.
Sunt buni la multe lucruri și se fac utili și plăcuți celorlalți. Muncesc mult și vorbesc muuult!
Copilul din ei este gata oricând de năzbâtii și aventuri iresponsabile.
Sunt peste tot și nicăieri.
Nu le place întunericul, dar nici culorile prea tari sau lumina prea tare.
Ei nu trăiesc pe baza simțurilor, ci trăiesc majoritatea vieții în minte.
De aceea, raționalizarea este mecanismul lor de apărare principal: toate evenimentele, durerile și emoțiile sunt despicate în patru și explicate logic astfel încât să conducă spre partea pozitivă a vieții.
Ei „simt” cu alții, sărindu-le în ajutor, scoțându-i din belele sau datorii, sacrificându-se de dragul altora, dar nu pot … plânge cu ei. Glandele lor lacrimale s-au atrofiat atât de mult din cauza minții care s-a expandat la nesfârșit. Corpul lor nu mai răspunde la stimulii externi așa cum răspundea odată, iar lacrimile emoționale au dispărut de mult.
Dacă în timpul conversației, aceasta se duce în direcția unui subiect profund, ei vor căuta prilej să schimbe direcția conversației spre altele mai ușoare.
Ei au o minte mare și o inimă mare, dar și tare, ca piatra.
Ei nu se plâng și nu plâng,
Din inima lor, tare ca piatra, nu curg decât planuri pentru optimizarea vieții.
Aceasta este o foarte scurtă descriere a tipologiei 7, după împărțirea pe care ne-o dă instrumentul numit Eneagrama.
Aceasta este o scurtă descriere a tipologiei 7 – nerăscumpărată, netransformată, nedesăvârșită.
Pentru răscumpărarea tipului 7 din „turnul de fildeș al minții lor” se recomandă citirea și meditarea Psalmilor și a scrierilor profeților, coborârea (din balonul idealismului superficial) pe pământ și experimentarea profundă a emoțiilor asociate diferitelor evenimente ale vieții (plăcute și neplăcute). Un 7 nerăscumpărat evită emoțiile profunde, îl fac să se simtă mic și neputincios, uneori caraghios. Chiar și citirea bibliei o face (inconștient) doar la nivelul minții. De aceea, o disciplină spirituală recomandată acestuia pentru descătușarea din propriul sistem de apărare este citirea spirituala, citirea cu inima.
Când un 7 nu mai evită durerea, nu o mai raționalizează, ci o îmbrățișează – ca să lupte cu ea (la fel cum făcea și Făt frumos cu zmeul), din inima lui seacă începe să picure sânge și … apă. Aceasta luptă aprigă cu durerea emoțională este absolut necesară pentru ca inima să se înmoaie în propriile lacrimi. Înfruntarea directă a durerii și ”moartea” împreună cu ea îl duce pe 7-le curajos prin valea umbrei morții, prin moarte și până dincolo de ea, spre tărâmul învierii … la o viață nouă în care inima este liberă și sensibilă, la frumusețe și urât, la bucurie și la tristețe, eliberată din matricea și colivia construită cu migală și precizie de către minte.
În felul acesta, a scoate apă din stâncă, devine o misiune posibilă!