Ieri a avut loc binecuvântarea lui Thomas Negrulescu; s-a dorit a fi un eveniment de familie cu deschidere spre prietenii din comunitatea locală din Racovița – un sat neînsemnat din Banat. A fost o biserică plină și o atmosferă caldă, prietenească, deschisă într-o duminică de iarnă friguroasă. Printre altele, i-am întrebat pe părinți, Dana și Dani Negrulescu, ce-și doresc pentru copilul lor. Au zis că nu doresc să-și proiecteze visele și planurile lor de părinți asupra copiiilor ci, doresc să creeze un mediu propice care să-l ajute pe Thomas să găsească care este planul lui Dumnezeu pentru viața lui. Ce scop nobil pentru părinți înțelepți! Prea mulți copii au învățat și muncit, lăcrimând și murmurând, înhămați la planurile părinților lor!
Aseară am revăzut filmul „Fără onoare”. Un film despre curaj și dragoste, despre război și lașitate. …Un film despre prietenie și sacrificiu, despre copii care împlinesc voia și planurile taților. Imediat ce se vestește plecarea la război, Harry Feversham, un tânăr ofițer din armata britanică anunță că nu vrea să plece la război și își dă demisia din armată. Era un comandant bun și proaspăt logodit. Lumea crede că nu vrea să plece la război din cauza iubitei, dar el era în armată din cauza tatălui. A fost planul și dorința tatălui său ca Harry să fie ofițer.
Începutul războiului a provocat criza de identitate și manifestarea pregnantă a fricii. Nu-i mai păsa ce gândesc alții, prietenii sau dușmanii, despre el și onoarea lui. Nu-i mai păsa că și-a pierdut respectul câștigat cu trudă și sacrificiu. Aceasta până când primește un plic. Era de la trei prieteni de ai săi și de la … logodnica sa. În plic erau patru pene albe: penele lașității. Este un moment pivotant în care frica și curajul își dau încleștarea de moarte în sufletul său. Frica va pleca, la fel și Harry; Harry va pleca, în secret, la război să-și răscumpere respectul și onoarea și să-și recâștige dragostea logodnicei. Va reuși oare?
Ca picat din cer, mi se pare a fi, un alt personaj din film: Abou Fatma. Un personaj enigmatic care se manifestă ca un protector al lui Harry și a cărei dorință exprimată este să împlinească planul Domnului pentru viața lui!
Vom avea și noi curajul de a nu mai lucra murmurând, împlinind planurile altora cu privire la viața noastră și de a căuta, anul acesta, să aflăm și să împlinim planul Lui cu privire la viața noastră? Ce criză ar trebui să apară în viața noastră pentru a scoate la iveală adevăratul plan pe care îl împlinim? Ce ai face dacă ai primi în plic niște pene albe – penele lașității? Vei avea curajul să mergi la un război de care acum îți este frică?
2 răspunsuri la “Binecuvantarea lui Thomas și penele albe”
Cand am citit titlul articolului m-am simtit magulita ca ai scris despre binecuvantarea lui Thomas. Citind apoi mai departe, mi-am dat seama ca e un lucru atat de important si responsabil sa-i ajutam pe copiii nostri sa descopere planul lui Dumnezeu pentru viata lor.M-am panicat putin pentru ca mi-au trecut prin minte mai multe ganduri…… oare vom reusi sa facem asta?… oare nu va interveni pana la urma dorinta noastra de a le face bine si bagajul pe care il avem in spate? M-am gandit apoi la parintii mei, carora le multumesc ca nu au incercat sa ne faca pe mine si pe sora mea, sa facem ce aveau ei impresia ca e cel mai bun pt noi si ne-au dat ocazia sa alegem ce vrem noi sa facem. Tentatia de a dori ca si copilul tau sa fie ca al vecinului e mare in zilele noastre. Aud frecvent printre mamici: copilul meu stie sa faca asta, sa zica asta, sa se poarta asa, mananca asa si imi dau seama ca parca vreau ca si ai mei sa faca la fel. Dar ma rog ca ce am spus la binecuvantarea lui Thomas sa fie o realitate la care ne intoarcem mereu: copiii nostri sunt niste carti in care Dumnezeu a scris deja viitorul, nu sunt niste caiete cu file albe care asteapta sa fie umplute de asteptarile, dorintele si visele noastre. De aceea, rugaciunea mea si a lui Dani este sa-i incurajam sa fie ce au fost destinati sa fie si sa ma lupt cu presiunea societatii de a avea copiii cei mai grozavi, care vorbesc fluent limbi straine, care canta la pian, care stiu sa skieze din fasa:), care merg la tot felul de cursuri si sa aiba dragoste de Dumnezeu in primul rand, care au libertatea de a alerga la tara, de a iubi natura, de a face ce le place sa faca si de a-i incuraja sa dea ce au mai bun acolo unde sunt buni. Anii vor trece repede, iar atunci cand baietii mei vor primi provocarea de a merge la „razboi”, sa aiba curajul sa o faca.
Am vazut un termen postmodern folosit pentru etichetarea copiilor de azi: copii centrifugati. Termenul surprinde nu numai ponderea foarte mare a activitatilor extrascolare a copiilor dar si capacitatea acestor activitati de a disipa energiile si a defocaliza atentia de la lucrurile importante. Cu intentiile lor bune si cu visele de a avea copii mai destepti decat ei, multi parinti contribuie, din pacate, la ingrosarea numarului de copii centrifugati. Sa ne ajute Dumnezeu sa-i invatam pe copii mai putine lucruri, dar importante pentru viata de acum si cea viitoare, adica sa avem copii centripetati!