Categorie: Carti

Îmi dau seama, cu trecerea deceniilor, că un proces important care însoțește maturizarea este cel al dezvățării! Constați că multe informații și convingeri personale au fost acumulate și formate într-un cadru limitativ, îngust, monocolor, ceea ce este oarecum natural și normal. Dar aceste convingeri trebuiesc reconfigurate, remodelate în lumina noilor informații care cer uneori chiar schimbarea totală, renunțarea, dezvățarea de cele vechi și acomodarea la cele noi.
Cartea lui Joel Richardson este o pledoarie biblică pentru un Anticrist islamic. Are argumentele lui și o face destul de bine. Citiți și vedeți și cercetați. Uimirea mare este să descopăr în primul rând la mine, această predispoziție a noastră a europenilor de a ne vedea în centrul istoriei. Cu toate că islamul a pătruns și penetrat adânc continentul european, biserica încă este adormită în ceea ce privește rolul istoric, strategic și biblic pe care îl are și îl va avea Califatul islamic. Și nu neapărat la noi acasă, unde ne-ar putea strica planurile, ci mai ales departe de noi, în Orientul mijlociu, acolo unde Israelul, va trebui să repete, pentru a suta și a mia oară, lupta inegală dintre băiețașul David și super uriașul Goliat. Cartea ne obligă să ne familiarizăm cu istoria și geografia, biblică și antică, dar și cu politica și geografia recentă, cu alianțele și intrigile națiunilor contemporane situațe în creuzetul Orientului mijlociu. Cartea ne obligă să reluăm anumite texte biblice și să le reinterpretăm într-un context istorico-geografic diferit decât am fost obișnuiți. Un punct strategic în argumentarea autorului îl reprezintă poziția Israelo-centrică care permează majoritatea profețiilor biblice și centralitatea Ierusalimului în planul profetic al lui Dumnezeu.

Creștinii din Europa, familiari cu Noul Testament și Faptele Apostolilor, merg inconștienți cu istoria primelor secole pe urmele apostolului Pavel. Direcția cunoscută și prezentată pe larg, în a 2-a jumătate a cărții Faptele Apostolilor, este cea de la Est spre Vest, de la Ierusalim la Roma. Prin faptul că nu mai avem și cartea Faptele Apostolilor care au misionat spre Asia, ni se dă senzația falsă că epicentrul mișcării creștine s-a mutat în Europa. Iar nouă ne convine, că suntem europeni, chiar dacă români fiind, noi suntem în răsăritul europei și trăim la malul oceanului creștinătății ortodoxe.

Cartea lui Philip Jenkins este una surprinzătoare pentru mulți dintre noi, cei care trăim în România, dar care suntem conectați și adăpați majoritar prin sursele publicate în vest. Mărturisesc că în cunoștințele mele generale de istorie, primele secole și misiunea creștină în evul mediu pe continentul asiatic au fost o nebuloasă. Nu am avut idee despre eforturile misionare ale celorlalți apostoli și nici despre modul în care a interacționat creștinismul cu islamul și celelalte religii orientale. Ignorarea istoriei Orientului mijlociu de către noi europenii ne-a adus o miopie spirituală și un egoism mascat al neamurilor care se cred singurele în centrul atenției lui Dumnezeu. Cartea aceasta este ca o ceașcă de apă rece peste fețele noastre adormite, care ne trezește la realitatea că istoria, trecută și cea viitoare, își are epicentrul în Orientul Mijlociu, în Ierusalim și nu la Roma, Vatican.

Deși, ca și creștin – urmaș al lui Isus Cristos, ar fi trebuit să am o conexiune mai bună cu Israelul, nu am avut-o. Contextul evanghelic și cunoștințele mele cele mai multe, nu au avut o îndreptare a inimii spre Israel. Mărturisesc, cu ruține și părere de rău, că deși Cristos a fost un evreu, legătura și interesul meu pentru ei, ca și popor (înafara citirii bibliei, a fost aproape inexistent. Da, cunosc câțiva creștini care sunt ”obsedați” de Israel, dar cu ei, m-am ținut departe de acest subiect; atât cât am putut. Dar, a venit pandemia și accelerarea timpului, tulburarea ordinii mondiale, fricile legate de viitor, întrebările legate de sfârșitul lumii. Așa s-a stârnit interesul meu pentru sfârșit, lucru pe care l-am evitat toată viața mea. În această perioadă de autoizolare mi s-au activat informații și experiențe pe care le-am avut în vizitele mele în Israel, dar ”mi-au venit” cărți și documentare care mi-au deschis ochii spre o realitate indubitabilă: sfârșitul lumii este conectat inseparabil de poporul și pământul lui Israel. A nu fi conectat puternic la Israel înseamnă a nu-ți cunoaște rădăcinile iudaice ale creștinismului și a nu-ți putea vedea viitorul, decât în mod parțial și foarte limitat. În acest context al preocupării pentru viitor și Israel am ajuns la cartea lui Amir Tsarfati – Ziua se apropie. Mi-a captivat imaginația, m-a intrigat secvențialitatea planului, mi-a tulburat ignoranța, mi-a energizat dorința de a fi pregătit pentru că ”ziua se apropie”. Afirmația lui Amir că ”noi suntem generația care a văzut semnul”, adică generația care a văzut ” învierea națiunii reprezentate de smochin” și corelarea cu Psalmul 90:10 au fost iluminatoare pentru mine. Urgența și iminența venirii lui Cristos este atât de evidentă, dar ce puțini sunt cei care știu și fac ceva! Cartea are un mesaj de avertizare, dar și de speranță. Citește-o și pregătește-te mai bine, pentru că ”ziua se apropie”!

Am auzit de cartea ”Făuritorul de cercuri” de Mark Batterson, dar nu am ajuns s-o citesc. Nu mi s-a părut interesantă, la acea vreme. Dar, când am văzut această cărțulie mică, m-a intrigat de la prima vedere. Intuitiv, mi-am dat seama că aici este ”aur curat”, că ceva extrem de valoros este ascuns în carte, ascuns la vederea tuturor cititorilor. Mai presus de toate, mi s-a părut că această carte este accesibilă și prietenoasă cu tăticii, bărbații cu copii, deși cartea este scrisă pentru părinți, mămici și tătici, deopotrivă. Autorul nu numai că este bun, creativ și practic, dar știe să se așeze lângă tine, să simtă empatic cu frustrările și limitările taților. Iar, pe lângă o tonă de alte cărți excelente pe piața suprasaturată de parenting, are calitatea de a te ține ancorat în realitățile biblice. Una din metaforele extrem de puternice pe care le aduce în dreptul părinților este aceea de a fi părinte – profet. ”Rugăciunea îi transformă pe părinții obișnuiți în profeți care modelează destinele copiilor și nepoților lor și ale fiecărei generații următoare.” Da, era să uit, cartea se focalizează în mod creativ și inspirativ pe uitatul , neglijatul, marginalizatul subiect al rugăciunii. ”Dumnezeu onorează rugăciunile îndrăznețe, deoarece rugăciunile îndrăznețe Îl onorează pe Dumnezeu.” Iar unele adevăruri duale împărtășite de autor sunt de-a dreptul năucitor de sincere și directe: ”Binecuvântările lui Dumnezeu nu doar te vor binecuvânta, ci îți vor complica viața”. O carte de citit, studiat și practicat, o carte care te îndeamnă la trăit ”misterul glorios al rugăciunii”.

Așteptam de mulți ani o astfel de carte. S-a scris și încă se mai scrie mult despre copii, adolescenți, tineri și adulți. S-a scris și vorbit prea puțin, s-au deloc, despre adulții cu vârsta de peste 45 de ani. Primul autor care m-a luminat prin scrierile lui, despre problemele și paradigma nouă a celor aflați în a 2-a jumătate a vieții, a fost Richard Rohr. Dar, încă nu s-a tradus nimic în limba română de acest autor (din câte știu eu). M-am bucurat să aflu recent, că avem ceva în limba română despre cele două reprize ale vieții. O doamnă respectabilă a povestit despre efectul iluminator și eliberator pe care l-a avut această carte a lui Bob Buford asupra direcției vieții sale care părea că duce spre nicăieri. Chiar dacă cartea ”Pauza dintre reprize” este scrisă din perspectiva unui antreprenor sau a unui om implicat în afaceri, experiența și concluziile autorului pot fi benefice unui spectru larg de oameni aflați fie în tranziție (pauza), fie în a doua repriză (jumătate) a vieții. Abordarea cărții și a vieții este făcută din perspectiva creștinului practicant, cel care-și pune constant și obsesiv întrebarea ”cum poate să slujească în primul rând Domnului?”. Acest lucru însă nu exclude prezența unor elemente distinctive ale lumii afacerilor, cum ar fi: planuri strategice, achiziționare și fuzionare de companii, strategii de publicitate, planificări de depreciere, bilanțuri, competiție și concurență, faliment, succes, etc. Cu toate acestea, indiferent de locul și modul în care ți-ai gâștigat banii și pâinea cea de toate zilele, în a doua repriză a vieții trebuie să încetinești viteza și să-ți ajustezi jocul, să-ți reinventezi viața și misiunea ei, să-ți realiniezi viața față de noul Centru al vieții. Acest lucru este ușor de scris și de zis, dar mai greu de făcut. Dacă ești înconjurat de o majoritate aflată în prima repriză a vieții, vei fi tentat (interior) și presat (exterior) să continui ca și cum ai juca în prima repriză a vieții. Rezultatul este o frustrare pentru toată lumea, dar mai ales pentru tine. Chiar dacă ai mult peste 50 de ani, nu este niciodată prea târziu să-ți ajustezi prioritățile, declarația de misiune și stilul de viață, conform reprizei în care te afli. Chiar dacă firul roșu al cărții este focalizat pe viața autorului, conceptele ei nu sunt americănisme, ci elemente universale valabile pentru toată lumea, din orice lume. Te poți regăsi ușor, în multe din situațiile descrise aici. Ca de exemplu, ”reînnoirea vieții în pauză reprezintă, mai întâi, o detoxifiere” este un principiu universal valabil oriunde, chiar și în România. Renunțarea la ceea ce a fost în repriza dinainte este percepută ca o pierdere, dar această eliberare a atașamentelor trecutului este necesară pentru a permite apariția unei vieți noi ”cu rădăcini ancorate în semnificație, bucurie și echilibru”. Vă las pe voi să descoperiți cu uimire, cum a jucat în cele două reprize antreprenorul Bob Buford, cel care și-a ales drept epitaf  expresia ” de 100 ori” – o expresie luată din Pilda semănătorului.

Când am văzut pentru prima dată titlul acestei cărți, am zic că nu este pentru mine. Nu mă interesează magia, chiar dacă a fost destul de mult promovată la noi în țară prin emisiunea ”Românii au talent”. Ideea de magie m-a dus cu gândul în direcția lucrurilor întunecate, coruptive și manipulative. Așa că nici nu am deschis cartea, din cauza titlului.
Ulterior am dat din nou de ea și, în ciuda titlului, am fost mai atent la numele autorului. Mi-am zis că nu se poate ca această autoare cunoscută s-o fi luat razna pe drumurile deocheate și întortocheate ale magiei. Mi-am făcut curaj și am început s-o răsfoiesc. Mi s-a luminat fața când am început să-mi dau seama că titlul m-a dus într-o direcție greșită și că era ceva care tocmai îmi prindea bine. Scrisă într-un stil plăcut  și captivant, cu sinceritate și vulnerabilitate, cartea este un manual de încurajare pentru cei care au talente și daruri în domeniul creativității, de tot felul. Elizabeth Gilbert ne deconspiră multe secrete despre misterele și frumusețea inspirației, dar mai ales ne încurajează să îndrăznim în a păși spre minunatul tărâm al creativității. ” Nu aveți nevoie de permisiunea nimănui pentru a trăi o viață creativă” ne îndeamnă ea. Scrisă în doze mici, cu subiecte specifice activităților pe tema creativității, cartea te provoacă să-ți revizuiești multe din gândurile și prejudecățile nerostite față de actul artistic și creativ. Chiar dacă există o focalizare pe arta scrisului, și prin urmare cei care scriu sau au aspirații la scris sunt cei mai dobândiți citind cartea, din bogăția vastă a cărții pot beneficia și celelalte genuri de autori sau cocreatori din domeniul artelor. Sunt câteva sfaturi bune și pentru cei care au slujbă care le aduce un venit și se gândesc la posibilitatea de a trăi din banii care provin din actul de creație.
Câteva din concluziile paradoxale de la finalul cărții sunt demne de luat și frământat, chiar și în alte domenii ale călătoriei noastre spirituale și artistice:
”Creativitatea este sacră și nu este sacră.
Ceea ce creăm contează enorm și nu contează deloc.
Suntem îngroziți și suntem curajoși.
Arta e o zdrobitoare corvoadă și un minunat privilegiu.”

Îmi plac cărțile despre spioni și viața lor, în particular cele care au la bază personaje reale. Acest gen de cărți m-au interesat mai ales prin prisma transformărilor și a evoluției personajelor principale. Titlul m-a atras pentru că era prima carte a cărei acțiune cu spioni promitea o incursiune în lumea Islamului și a temutei rețele Al-Qaeda. Cartea este un fel de trei într-una. În mod clar, acțiunea este una captivantă și antrenantă. Transformările spectaculoase prin care a trecut danezul Morten Storm alias Murad și peripețiile sale prin numeroase țări africane te țin cu sufletul la gură. În plus, accesând surse existente pe Youtube și Google, se pot verifica acuratețea informațiilor și vedea imagini cu multe din personajele menționate în carte.

Un mare plus al cărții, pentru noi europenii și creștinii,  este posibilitatea de a ne imersa în marea lume arabă, care pentru mine părea, până recent, a fi una monolitică și monocoloră. Convertirea unui european creștin la islamism și oportunitatea de a vedea Islamul din interior cu ochii noului venit (el și-a făcut ucenicia în Yemen) ne ajută să vedem islamismul, valurile de emigranți și atentatele teroriste cu alți ochi. ”Nu eram pregătit pentru această agitație în lumea musulmană. În naivitatea mea îmi imaginasem o religie ai cărei adepți erau uniți în obediența față de Allah. Cărțile citite în Danemarca nu spuneau nimic despre schismele și urile ce străbăteau Islamul ca niște linii de fractură. Și nu eram familiarizat cu conceptul care avea să domine următorul deceniu al vieții mele: jihadul”.
Personajul principal a fost martor la rivalitățile violente între musulmanii fundamentaliști suniți și cei șiiți, primii considerându-i pe ceilalți niște ”eretici vinovați de poluarea islamismului”. A asistat la luptele multiple și suprapuse din interior pentru păstrarea purității sufletului Islamului: între salafiști și alții, însă și dintre salafiști în sine.   Convingerea extremiștilor și a militanților radicali este că ”religia originală a fost coruptă de mentalitățile occidentale și că este momentul revenirii la expresia cea mai pură și mai autentică a islamismului”. Când am citit și următoarea frază am avut senzația de deja vu: ”Lucrul cel mai rău este noutatea și fiecare noutate este o inovație și fiecare inovație este o eroare și fiecare eroare duce la focul iadului”.
Asemănarea între sistemul religios islamic și cel creștin este izbitoare: cei care nu împărtășesc valori identice se exclud și se urăsc, cei care se adaptează la contextul vremii sunt considerați compromiși, cei care aduc schimbări și inovații sunt numiți sectanți și eretici, etc. Fiecare partidă crede orbește că are credința cea dreaptă, iar ceilalți sunt considerați ”necredincioși” (aici intră tot restul lumii, inclusiv musulmanii care nu cred ca și ei).
Cartea nu este un tratat de religii comparate, ci o carte de acțiune. Pentru un creștin ignorant cu privire la Islam poate fi însă o lectură antrenantă de familiarizare cu lumea musulmană, atât în aspectele ei cotidiene, dar mai ales în cele legate de răzbunare, violență și teroare. Având în vedere exodul musulman crescând pe continentul nostru, un minim de cunoștințe despre musafiri și religia lor ar prinde bine unor gazde bune, așa cum ne considerăm noi.

Am crezut că m-am săturat de Malcolm Gladwell, că nu voi mai fi impresionat de stilul său de a scrie. Am uitat să vă prezint cartea sa ”Blink”, care a avut un impact deosebit în schimbarea felului meu de a lua decizii. Da, în anul 2015, cartea ”Blink” a fost una din cărțile de referință, deoarece datorită ei m-am deprins să iau decizii mai rapid, cu viteză mai mare decât o face un ardelean obișnuit 🙂 . La insistențele mediului apropiat (iată ce rol major au persoanele din imediata vecinătate) m-am apucat de citit și ”Excepționalii”, care are un rol crucial în a ne schimba ochelarii cu care privim succesul și oamenii cu realizări spectaculoase. Cu exemple interesante, argumentări inteligente și explicații intrigante, autorul ia reflectorul atenției de pe persoanele cu rezultate de excepție și-l pune pe condițiile independente de voința lor, arătând că acestea au avut un rol hotărâtor în devenirea și reușitele lor. După ce citești cartea aceasta, oricât de genial sau supraom ar fi cineva, nu mai poți îmbrăca nici-un personaj uman cu aceeași glorie cu care ai făcut-o până acum, pentru că știi intuitiv că acesta a beneficiat de condiții favorabile, moșteniri culturale și avantaje considerabile ( pe care nu toți le-au avut în egală măsură). Dincolo de această deglorificare a excepționalilor, mi s-a părut fascinantă explicația și argumentația cum tiparul pentru identificarea diferențelor interculturale, creat de psihologul danez Geert Hofstede, a ajutat la depistarea unei cauze majore ce a contribuit la prăbușirea mai multor avioane coreene. Odată cu citirea cărții vă puteți identifica propriul vostru tipar intercultural, prin prisma celor trei dimensiuni: raportul individualism – colectivism, gradul de toleranță la ambiguitate și indexul distanță – putere. Chiar dacă până la urmă, un excepțional nu este deloc excepțional, cartea scoate în evidență rolul major al darurilor nemeritate care propulsează pe unii spre rezultate excepționale.

În lume sunt tot felul de cărți: bune, proaste, excelente sau pentru pierdere de vreme. Aceasta este una care intră într-o categorie aparte, pe care eu o numesc categoria strategică. O caracteristică definitorie a acestei categorii este faptul că trebuie citită, studiată, de mai multe ori în viață.  Aș recomanda citirea cărții lui DeWitt o dată la zece ani, adică de fiecare dată când se schimbă prefixul anilor. Și aceasta nu neapărat pentru că ar avea cartea un conținut spectaculos de deștept, ci mai ales pentru că noi avem darul de a fi uituci.

Cartea ne oferă o radiografie dureros de adevărată a indivizilor de sex masculin și o hartă a maturizării lor. Titlul este unul atractiv și promițător, mai ales pentru femeile care speră ca, bărbații lor, odată trecuți prin această carte vor deveni automat maturi. Ele au cumpărat acest gen de cărți și le-au pus pe noptiera bărbaților cu speranța că, în mod tainic, conținutul cărții se va transfera în timpul somnului în ființa bărbatului. Unele au avut curajul și au citit ele cartea înaintea lor și au constatat că ideea de maturitate din carte nu corespunde cu ceea ce credeau ele. Adevărul este că conceptul de maturitate este unul fluid, ambiguu, greu de definit și prin urmare greu de trăit.

Autorul propune un model al maturizării masculine cu trei etape distincte (băiat, bărbat, patriarh) și două tranziții majore între aceste etape. Ne-ar plăcea ca maturizarea să se producă peste noapte și pe de-antregul, însă ea este mai îndelungată și asimetrică (în anumite domenii bărbații rămân la nivelul de băieți – prietenii știu de ce!).

Cartea este periculoasă, atât pentru femei cât și pentru păstori. Elementul la care mă refer acum este acela că atât femeile cât și păstorii, cât și patronii, au păreri și dorințe contradictorii cu privire la bărbați: pe de-o parte îi vor cu inițiativă, hotărâți, curajoși, bătăioși, iar pe de altă parte slujitori, ascultători, docili, (sub)ordonați. Problema delicată cu bărbatul care înaintează pe calea maturității, a patriarhatului, este că dobândește o mai mare voință proprie și o libertate de mișcare dincolo de limitările sistemelor și interesele structurilor omenești. Or, cei mai mulți își doresc bărbați ordonați și supuși, care susțin până la moarte sistemele și structurile omenești, și nu bărbați care să devină patriarhi, care să gândească în termenii familiei extinse și a conducerii creative, care să dorească o ordine mai înaltă și să pună libertatea mai presus de lege.

Patriarhii sunt greu de găsit. Avem însă, bărbați capabili să devină patriarhi. Bărbații sunt ordonați și darnici, ei dau 10%. Patriarhii sunt liberi și generoși, ei dau peste limita necesară bărbaților. Bărbații adevărați sunt totali, patriarhii sunt paradoxali.