În primii ani de liceu am participat la concursuri de orientare turistică. Acolo am învățat să folosesc, repede și cu precizie, busola și harta. Cum cele mai multe trasee erau prin păduri și munți, orientarea și condiția fizică erau esențiale pentru concurenți. În cazul în care ți se strica busola, mai erau la îndemână și elemente naturale de orientare, cum ar fi soarele și mușchii de copac.
Cu toate că aveam experiență competițională și am fost vicecampion județean la orientare turistică, la unul dintre concursuri m-am pierdut de tot: nu mai știam unde sunt. Aveam hartă, busolă, dar nu recunoșteam locul – nu se potrivea cu ceea ce era pe hartă. Soarele nu mă putea ajuta, pentru că era ascuns după nori; mușchii copacilor dansau în jurul copacilor și nu puteam distinge unde este nordul. Eram pierdut și nici nu știam unde am greșit. Mai bine de două ore am alergat încolo și încoace ca să ajung în același loc, adică m-am tot învârtit în cerc.
Mi s-a mai întâmplat să mă pierd la sfârșitul unei zile, pe când eram în Florida și conduceam spre casă. Telefon nu aveam, GPS-ul nu era bun și era noapte. Deși în State șoselele sunt orientate simplu pe direcția nord-sud și est-vest, m-am pierdut și m-am tot învârtit prin aceleași locuri mai bine de o oră. La început nu-ți dai seama că ești pierdut, dar când vezi că nu ajungi unde trebuie, te precipiți ca să ieși din încurcătură. Din păcate, de cele mai multe ori nu ieși din încurcătură cu pripeala, ci te afunzi și mai mult. Dar, înainte de a recunoaște că ești pierdut trebuie să-ți demonstrezi ție însuți că ai încercat tot ce știi și poți ca să ieși singur din criză, din starea neplăcută de fi pierdut.
Bărbații recunosc foarte greu că sunt pierduți. Sentimentul eșecului și al rușinii este atât de intens încât ai da orice ca să te scapi de el. În ambele situații am avut ocazia să întreb pe cineva, dar am fost prea mândru ca să accept că nu mă pot descurca. La orientare turistică eram vicecampion: cum să recunosc eu că eram atât de confuz că nu mai știam unde sunt și să întreb pe un alt concurent? Cum?? Nu m-am pierdut cu mașina prin aglomeratul și complicatul oraș Chicago și… să mă pierd prin mijlocul statului Florida, unde nu sunt intersecții atât de complicate?
Uneori avem impresia că nouă nu ni se poate întâmpla să ne pierdem sau să greșim pentru că experiența, palmaresul și toate condițiile sunt de partea noastră. Cu toate acestea, chiar și cei mai buni ajung să se piardă sau să se învârtă în cerc. Oricât de umilitoare și frustrantă este experiența trudei în zadar, soluțiile sunt la îndemână și presupun acceptarea faptului că ai nevoie de ajutor din afară, extern. Noaptea, după ce m-am învârtit prin Florida mai bine de o oră, am ieșit de pe autostradă și am găsit o parcare lângă o farmacie. De acolo au ieșit doi tineri, care folosindu-se de iPhone și Google Maps mi-au arătat cât de departe eram de unde vroiam să ajung. Pentru mine a fost eliberator. În sfârșit, știam unde sunt. Cineva, binevoitor, m-a ajutat.
Cu învârtitul în cerc este mai ușor când ești pierdut geografic. Dar, când acest lucru se întâmplă într-o relație, este mult mai greu. Dacă auzi pe cineva că spune: ”M-am străduit să fac lucrurile să meargă bine, dar după o vreme am ajuns în același loc: parcă ne învârtim în cerc. Am încercat amândoi să ne schimbăm. A mers bine o vreme dar… am ajuns de unde am plecat. Nu cred că mai are rost.” Această persoană se simte ca și Samson în închisoare, învârtind la râșniță. Așa se simte persoana aceasta și așa crede că stau lucrurile. Dar, oare aceasta este realitatea sau numai o parte a ei?
Când îți vine să renunți la o relație pentru că deși vă dați silința să iasă bine ajungeți tot în același loc, atunci aveți nevoie de ajutor extern, de o nouă perspectivă asupra situației. Eu cred că dacă v-ați dat silințele, ați făcut progrese în comunicare și în ajustare și totuși, dacă după o vreme ați ”ajuns în același loc”… nu mai sunteți în același loc! Sau… chiar dacă sunteți în același loc, nu mai sunteți la aceeași înălțime.
Imaginea cu scara în spirală poate fi iluminatoare! 
Vederea de sus a unei scări în spirală este un cerc. Tot așa este și cu relația aparent blocată: de sus se vede ca și când te învârți în cerc. Dar, atunci când te uiți din lateral, vezi că deși ești ”în același loc” nu mai ești la același etaj, ai urcat, ați progresat!
Prin urmare, în situațiile de blocaj aparent – de învârtit în cerc, o soluție ar putea fi înlocuirea perspectivei limitate a cercului, cu cea [mai largă] a spiralei. Un element esențial în acest caz este să monitorizezi și să celebrezi progresul (ce se face bine – chiar dacă nu ține cât ați vrea) și să nu te lași dus în eroare de faptul că, după o vreme, se ajunge în același loc. Nu mai vorbi descurajat/ă și descurajant despre învârtirea în cerc, ci continuă hotărât/ă să urci pe scara spirală până când veți ajunge la un palier stabil. Nu te mai lamenta spunând ca ai soarta lui Samson, ci încurajați-vă unul pe altul până ajungeți la capătul scării în spirală! Acolo, la capătul spiralei, este acel palier de bine în care vei zice că s-a meritat efortul de a lupta pentru relație, deși ai vrut de multe ori să renunți la ea.
Un răspuns la “Cercul și spirala”
Efotul de a te invarti in cerc este mai mic decat efortul de a urca in spirala. Doar ca este efort risipit, nu duce nicaieri. Un alt avantaj al spiralei este ca nu te lasa sa zabovesti prea mult intr-un loc, trebuie sa continui sa urci (sa progresezi) altfel sunt sanse mari sa o iei la vale.
Multumesc pentru ca m-ai facut sa inteleg ca sunt intr-o spirala. Ma ridic de jos si urc!