Pentru că în clasa a 8-a eram bun la matematică și am avut medie de premiant, m-am trezit la liceul ”Arany Janos” din Salonta la secția ”reală”. În primii ani de liceu îmi doream să devin avocat, să apăr oamenii de rigorile sau disfuncțiile legii. Așa că, deși eram la ”reală” inima mea se ducea spre ”umană”. Numai că, la începutul clasei a 12-a a apărut o mică – mare problemă: a intrat Dumnezeu ”pe fir” și mi-a schimbat viața. Prin urmare, s-a schimbat și direcția viitorului meu care, de drept nu mai putea trece pe la facultatea de drept. În vremea aceea pocăiților nu li se permitea să ajungă în poziții din care să influiențeze pe alții spre Dumnezeu. Iată-mă în clasa 12-a cu ușa închisă spre viitorul meu visat, în care mi-aș fi dorit să lucrez cu oamenii și să-i ajut. Nici în domeniul educațional nu erau uși deschise pentru mine, din aceleași motiv menționat anterior. A mai rămas deshisă ușa politehnicii, spre care m-am și dus: nehotărât și împins de la spate.
M-am pregătit pentru admintere cum am putut eu mai bine. În acea perioadă m-am deprins cu disciplina somnului scurt, de 6-10 minute. Când eram obosit și știam că nu mai am randament, în loc să forțez limitele, mă întindeam pe podea; când adormeam și doream să mă întorc pe o parte, mă trezeam datorită contactului dur cu podeaua. Această disciplină dobândită în acele câteva luni de pregătire o mai păstrez și astăzi; dacă după amiză mă simt moleșit și am contextul prielnic, mă întind undeva și nu am nevoie decât de timpul pe care îl au alții pentru o țigară, ca să adorm și să mă trezesc singur după 6-7 minute. Nu am nevoie de ajutorul unui ceas care să mă trezească, corpul știe s-o facă fără ajutor extern. După acest somn scurt sunt gata de lucru, ca și dimineața. Am auzit că și alții au această practică, disciplină.
Pe atunci, în anul 1980, în harta minții mele nu exista orașul Timișoara, ci doar Clujul … deși nu cunoșteam pe nimeni acolo. Într-o zi de iulie, am ajuns duminica dimineața la biserica Iris; la sfârșitulul programului au anunțat că un frate caudă gazdă pentru admitere. Într-o oră eram la un apartament și aveam cheile în mână. Fratele meu, care pe atunci nu avea nici-o treabă cu Dumnezeu, a zis că așa ceva este imposibil: ”cum să-ți arate cineva atâta încredere și să-ți dea cheile apartamentului fără măcar să te cunoască!”
Cu toată străduința mea, rugăciunile și postul celor apropiați, a bunăvoinței și ospitalității extraterestre a fraților din Iris și modului tainic în care Dumnezeu mi-a purtat de grijă, ușa facultății nu s-a deschis pentru mine, în acel an. A fost dureroasă respingerea sau înfrângerea suferită. Miza era și mai mare în acea vreme, deoarece, dacă nu intrai la facultate și erai băiat, te recrutau toamna și te trimiteau în armată, la termen lung (un an și 4 sau 6 luni). Serviciul militar era o etapă mare și importantă în devenirea băieților, pe care unii o considerau absolut necesară, iar alții doar o pierdere de timp. În prima zi de armată arătam toți recruții ca bobocii din imagine!
Dacă n-ai intrat la facultate înseamnă că trebuie să mai aștepți sau că trebuie să te reorientezi. Pentru mine a însemnat că a trebuit să mai aștept, câțiva ani, până urma să se deschidă ușa facultății. Băieții și fetele care n-au intrat din prima încercare la facultate trebuiesc sfătuiți să jelească o săptămână sau două nereușita și apoi să caute să-și prioritizeze timpul și direcțiile pentru etapa de tranziție de până la următoarea încercare. Ei trebuiesc ajutați să înțeleagă că nu numai reușita la examen este importantă, ci și ceea ce fac în perioada dintre două încercări. Societatea în care trăim celebrează doar reușita, realizările și succesul. Am face bine să ținem cont și de procesul care duce spre reușită sau nereușită. Apreciați și celebrați lucrurile bune care s-au întâmplat în timpul de pregătire a celui care a candidat la examenul de admitere. Nu vă lăsați influiențați de spiritul acestei lumi care apreciază doar performanța, ci formați-vă ochii să observați procesul de schimbare care se întâmplă în cel care se pregătește pentru examen.
Dacă n-ai intrat la facultate te doare, te umilește, te lasă în ceață. Durerea, umilința, rușinea și confuzia sunt inerente vieții. Problema nu este dacă ele vor veni spre tine, ci cum le vei aborda când se vor așeza în brațele tale.
Dacă n-ai intrat la facultate, nu este sfârșitul … lumii!
Da, s-a sfârșit etapa de liceist și începe cea de … tranziție spre nu știi unde. Deși este una neplăcută, această tranziție poate fi una dintre cele mai frumoase perioade din viață. Odihnindu-te în purtarea de grijă suverană a lui Dumnezeu, poți face ca această nedorită nereușită la facultate să fie calea spre o etapă unică a vieții în care sufletul este înțărcat de jucăriile lumești și este deprins cu bucurii cerești. Cu Dumnezeu ușa nereușitei este un indicator spre o cale îngustă a transformării, care este inaccesibilă celor care reușesc din prima.
Dacă n-ai intrat la facultate s-a închis o ușă, dar s-a deschis o cale!
Pășeșete cu demnitate și smerenie pe ea, te va durea și te va schimba. Te va duce prin locuri neumblate, pustii dar, în final, caracterul și inima ta vor fi transformate și vei putea spune și tu, ca și alții: ”Dacă ar fi să reiau viața din nou, nu aș ocoli nereușita și calea aceea, pentru că acolo l-am simțit pe Dumnezeu cel mai aproape și acolo El m-a modelat cel mai mult”.
Dacă n-ai intrat la facultate, lasă în urmă ușa – nereușita și concentrează-te pe calea nouă care-ți stă înainte!
Ce ne poți tu scrie tu despre admiterea ta la facultate?
Ai reușit din prima, a doua sau a treia (ca și mine)?
Ce le-ai recomanda celor care trebuie să mai aștepte?
3 răspunsuri la “Dacă n-ai intrat la facultate …”
Nu pot vorbi de facultate, căci am intrat la amândouă, dar pot spune despre experiența admiterii la liceu.
Am picat cu succes la examenul din vară, când am dat la Liceul Energetic din București, pentru că tata mă vedea următorul electrician al familiei. Culmea e că nu mă atrăgea prea tare ideea de a lucra într-un CET (Centrală Electrică de Termoficare), căci eu visam să prezint știri TV. Însă, dat fiind că asta se dorea și că „fără să ai pile nu ai cum să ajungi să lucrezi în televiziune”, am mers pe drumul ăsta.
Mai mult ca sigur, Dumnezeu a văzut cam unde ducea drumul ăla și mi-a pregătit o piedică. În ziua afișării rezultatelor, picasem la Română cu 3,82! Ca să fie de râsul lumii, la Matematică (unde îmi era frică cel mai tare) luasem 5-ul curat! Și, tânăr fiind, june fără experiență în ale eșecurilor de mare importanță, am plâns și am plâns și am plâns…
Mi-era o rușine colosală, căci lucrurile astea se află. Ai mei chiar m-au luat la mișto, că mă trimit la „BADUC” (un depozit de materiale de construcții din spatele blocului”, să fiu „cărător cu cârca”. A fost un moment foarte urât din viața mea și l-am regretat mult timp.
În a doua sesiune, cea de toamnă, am luat admiterea, dar la alt liceu, cu un alt profil, tot tehnic: metrologie. Am ales liceul ăsta tot la recomandarea cuiva. Nu mai țin minte a cui. Cert este că nu mai conta ce liceu făceam, important era să trec admiterea și să-l urmez. Puteam să fac orice facultate ulterior, dacă vroiam.
După absolvire, am fost admis la Jurnalism, iar visul meu s-a împlinit. Am ajuns să prezint știri TV, iar eșecul de atunci s-a dovedit a fi schimbarea de direcție pentru un viitor mai bun, mult mai bun decât ar fi putut fi dacă nu picam primul examen.
Astăzi, după 15 ani, realizez că Dumnezeu ne dă uneori eșecuri doar pentru a ne oferi binecuvântări mai mari, și pentru a ne face pe noi binecuvântări pentru viețile altora.
De la știri, am trecut la reportaje umanitare, am ajuns să studiez Biblia, să răspândesc mesajul Evangheliei și să ajut unde pot și unde e nevoie.
Dacă ai picat un examen, dacă ai avut un eșec, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să Îl întrebi pe Dumnezeu: „Ce fac de acum înainte?” Nu întreba: „De ce mi-ai făcut asta?”, căci vei fi uimit de răspuns. Vei afla că singur ți-ai fi făcut același lucru, dacă ai fi știut unde te va duce schimbarea! 😉
Lucrurile se văd altfel când te uiți înapoi la ele.De aceea mi se pare esențial, ca cei tineri, care se află pe pragurile care marchează tranzițiile vieții, să fie în relații strânse cu prieteni mai mari, lideri sau mentori de la care să primească acest gen de înțelepciune. Interesant că după ce ți-ai văzut împlinit visul ai înțeles că există și altceva de făcut dincolo de visul inițial.Mulțumesc pentru gânduri și sfaturi!
Mă gândesc la Filip Bănărescu și la alții care sunt imediat sub linia admișilor. Le dedic un scurt mesaj ”codificat” din domeniul fotbalului.