Categorii
Tematice

Eu nu știu, dar știu!

”Dar, Isus ne iubeșteeeee. Nu se poateeeee să ni se întâmple nouă aceasta!” Acestea au fost cuvintele unei fetițe când a auzit că mamica ei are cancer. ”Am umblat cu Dumnezeu, am avut experiențe minunate, mi-a ascultat multe rugăciuni, m-a binecuvântat nespus de mult, am dat zeciuială, am dat bani pentru construcții de biserici, l-am slujit cu bucurie și eram cel mai fericit om de pe pământ. Aceasta până când Dumnezeu m-a lovit pe la spate, mi-a luat de lângă mine băiatul.”

”Isus știu mă iubește, Biblia-mi spune mie” spun versurile unui cântec pentru copii.
”Zâmbește, Dumnezeu te iubește!” a fost o expresie importată din America și des folosită în evanghelizările din țara noastră după anul 1989.
”Dumnezeu te iubește și are un plan minunat pentru viața ta” este prima lege – afirmație din broșura evanghelistică larg răspândită în lume și la noi în țară, numită ”Cele patru legi spirituale”.
”Isus, Iubitul sufletului meu” este versul unui cântec contemporan răspândit.

Observ  în mediul evanghelic, un curent în care se proiectează și se propovăduiește un Dumnezeu și un Cristos ”romantic”. El este atât de îndrăgostit de noi, că nu mai poate sta singur în cer fără noi. Relația Creatorului cu creatura a ajuns atât de intimă încât îi cerem socoteală imediat de întârzierile și întreruperile din viața noastră. Când nu apare la întâlnire ne îmbufnăm și facem pe supărații, încercând să-I manipulăm apariția. Comuniunea cu Dumnezeu este văzută și abordată, de către unii, în termeni romantici, bazată pe câteva versete biblice alese selectiv și mai puțin în termeni realiști. Iar atunci când dispare romantismul, dispare și credința celor care s-au îndrăgostit de un Dumnezeu extrem de sensibil și ”romantic”.

Un alt curent care străbate mediul evanghelic este cel care propovăduiește și proiectează un Dumnezeu părtinitor, favorizant cu unii. Chiar dacă nu se recunoaște lucrul acesta, premiza pe care se clădește viața de credință este aceasta: eu mă împac cu Dumnezeu, mă oblig să-L ascult, iar El se obligă să mă protejeze și să mă binecuvânteze. Nu mă interesează ce face cu alții, dar eu trebuie să mă bucur de un culoar favorabil în viață. Această abordare merge o vreme, două vremi și încă o jumătate de vreme. Apoi, când apare un cutremur și totul se clatină, când favorurile sunt luate, credința imatură se crapă sau se face praf!

cutremurCând
vine
ceasul încercării
și
ziua cea rea,

romantismul și favorurile

sunt duse
pe
aripile vântului!

Ce fel de Dumnezeu proiectăm și predicăm?
Cu ce presupoziții ne-am clădit fundamentele credinței în Dumnezeu?
Câte mai rămân în picioare când vin vânturile și șuvoaiele?
Câtă îndoială și câtă credință mai avem în ceasul încercării?

Ce poți spune despre iubirea lui Dumnezeu când boala terminală este la tine în familie?
Ce crezi despre bunătatea lui Dumnezeu când cineva drag este în sicriu?
Ce simți despre dreptatea lui Dumnezeu când ești trădat și înșelat de cineva apropiat și se pare că o duce bine?
Ce spui când agoniseala de o viață este luată de ape sau foc  în câteva minute sau distrusă de un cutremur în câteva secunde?
Ce gândești despre Dumnezeu când situația ta rămâne neschimbată, deși bați la porțile cerului de ani de zile?
Întrebările fără un răspuns satisfăcător provoacă îndoială și confuzie.

Eu nu știu ce-aș spune, crede, simți sau gândi despre Dumnezeu în astfel de situații.
Eu nu știu cum să împac dreptatea lui Dumnezeu cu genocidul din Ruanda sau cu cele care s-au întâmplat la vecinii noștri din fosta Iugoslavie.
Eu nu știu după care criterii de dreptate unii au salarii cu multe zerouri, iar alții doar zero. Eu nu știu după care criterii, unii sunt acum în comă la terapie intensivă, iar alții în vacanță în Insulele Maldive. Eu nu știu de ce Dumnezeu îngăduie ca unii … și aș putea continua cu seria de lucruri pe care nu le pot explica deloc sau nu într-un mod satisfăcător.
Cred însă că …
Onestitatea este mai bună decât obsesia unui răspuns satisfăcător.

Ca să nu lungesc prea mult postarea, nu o să fac acum apologetică  creștină (aceasta s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani), ci vreau să fac vizibilă o strategie sănătoasă de abordare a situațiilor dilematice și traumatice, pe care o găsim în ”apologetica poetică”, adică în versuri din cântările creștine.

În primele săptămâni de iad pe care le-am trăit în armată, am constatat că multe din lucrurile care le știam despre Dumnezeu, oameni și mine nu erau chiar așa cum le-am învățat sau știut. Programul infernal, ruptura de cei dragi, umilințele la care eram supuși și lupta pentru supraviețuire mi-au dat peste cap tot sistemul clădit cu grijă în viața civilă. Puține clipe de răgaz aveam doar atunci când așteptam, la un rând kilometric, ca să servim masa. Atunci singurul cântec de care mi-am adus aminte și care m-a menținut pe linia de plutire a credinței a fost acesta:

”Nu știm de ce sunt ispite-adesea
și încercări vin, în orice zi
când lângă noi sunt atâția alții,
ce hărțuiți, ei nu par a fi.

Cor: Mereu ‘nainte și vom pricepe,
Mereu ‘nainte si vom afla!
Te-ncurajează, mergi in lumină!
Vom înțelege de ce-i așa!

Când vine moartea, pe drag răpește
Și lasă locul gol și pustiu,
Iar mulți din cei răi pot să prospere…
Cum de-i așa, eu nu pot să știu…

Noi știm că Isus, pe nori, cu slavă,
Curând veni-va și ne va lua
Și, lângă Sine, în strălucire,
Dureri, ispite, tot vom uita!

Fii credincios dar, până la moarte!
Câteva zile doar să aștepți!
Atunci tot greul va fi nimica,
Cununa vieții când o primești.”

Nu știam atunci cine este autorul acestor versuri încurajatoare, dar știam că fuseseră scrise de un om care a suferit mult și a biruit. Ulterior am aflat că era vorba de Nicolae Moldoveanu.

Unele lucruri nu le vei ști, orișicât de mult te vei zbate.
Unele răspunsuri nu le vei afla, oricât de mult le vei căuta.
Atunci, fie vei renunța la calea îngustă în favoarea celei largi, fie vei rămâne pe cea îngustă, trăind cu speranță în ciuda confuziei și mergând pe ea în ciuda poticnirii.

Ceasul încercării ne aduce în durerea și confuzia neștiinței: ”eu nu știu …”.
Speranța în Dumnezeu ne ține în tensiunea credinței: ”dar, știu că …!”

Ce versuri de cântare, care versete biblice te-au întărit pe tine sau pe alții în vremurile de încercare?
Împărtășește-le ca și alții să fie încurajați și întăriți pe calea credinței!

(Visited 97 times, 1 visits today)

2 răspunsuri la “Eu nu știu, dar știu!”

Unul din pasajele care pe mine m-au incurajat de-a lungul anilor, dar mai ales la inceputul vietii de credinta a fost Ioan 6, acolo unde Mantuitorul atinge un punct sensibil transmitandu-le celor ce-l ascultau la modul cel mai serios ca El este Painea Vietii, adevarata hrana pentru sufletul lor. Se pare ca vorbirea aceea a fost „PREA DE TOT”, romantismul disparuse brusc. Si dupa ce toti in afara de ucenici L-au parasit a ramas acea intrebare care ma urmareste ori de cate ori apare o dilema in viata mea de credinta: „Voi nu vreti sa va duceti?”… Raspunsul lui Petru este unul surprinzator si incurajator pentru mine: „Doamne, la cine sa ne ducem?… Tu ai cuvintele vietii vesnice! Si noi am crezut… si am ajuns la cunostinta ca tu esti Hristosul…”

Decizia mea din urma cu 11 ani de a-L urma pe Hristos a fost una prea de tot pentru cei din jurul meu atunci… Faptul ca am continuat sa merg in fiecare saptamana la Biserica (adica fara pauze si concedii 🙂 – a fost prea de tot. Faptul ca mi-am „chinuit” copiii sa mearga cu mine in fiecare Duminica la scoala duminicala a fost prea de tot. Si cand Isus ma intreaba „Tu nu vrei sa te duci…?” imi aduc mereu aminte de acel raspuns genial „Doamne, la cine sa ma duc… Tu ai cuvintele vietii vesnice!”. Mai conteaza altceva?

Foarte bun și greu, acest text din Ioan 6. Unele evenimente pot fi dificile și delicate pentru credincioșii aflați pe cale. Să vezi că Domnul nu te ține cu forța și că-ți oferă posibilitatea de a pleca amiabil, poate fi ceva șocant. Șocant dar sănătos, pentru că ni se oferă șansa de a ne curăți motivațiile urmării lui Cristos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *