Suntem niște ființe iubitoare de plăcere.
De mici suntem atrași de plăcere și fugim de durere.
Părinții noștri au știut acest adevăr și s-au folosit de el în educația și creșterea noastră.
Ca să ne stimuleze întro anumită direcție ne-au recompensat cu anumite bucurii, care erau plăcerile noastre pentru acea vârstă. Ca să ne împiedice mersul întro direcție distructivă ne-au disciplinat, căutând măsurile care ne produceau durere.
Am crescut, am devenit adulți, atracția plăcerilor a rămas cu noi și în noi.
Nici la bătrânețe nu stau lucrurile mai bine.
Plăcerile nu pleacă de la noi: doar câteva dispar, cele mai multe însă se rotesc sau fac cu schimbul.
Bătrânul Pavel îi scrie mai tânărului Timotei că iubirea de Dumnezeu are o concurență foarte puternică în iubirea și atracția oamenilor față de plăceri. (2 Timotei 3:4b)
Bătrânul Pavel scria despre oamenii din lumea antică, lume care nu avea telefoane mobile, ipaduri, laptopuri, televizoare, mașini, jocuri, magazine la tot pasul, etc.
Avem aproape totul, aici și acum, la „un click distanță”!
Lumea noastră este dependentă de plăceri, dă oricât și face orice ca să le promoveze, pe față sau pe la spate. Noi forme de distracții, filme noi, produse noi, jocuri noi, muzică nouă, haine noi, pantofi noi, medicamente noi, restaurante noi, magazine noi, mașini noi, joburi noi, diete noi, stimulente noi, medicamente noi, aparate noi, biserici noi.
Multe și noi, ieftine și scumpe, avem oportunități nelimitate de a ne satisface plăcerile noastre și de a evada din realitatea cotidiană, de a evita sau amâna durerea provocată de către spinii realității.
Când suntem mici avem puține abilități și capacități de a ne amâna satisfacerea plăcerilor.
Când suntem mici experimentăm plăcerea doar când facem lucruri care ne plac și ne bucură. Când ne maturizăm ajungem să experimentăm plăcerea și făcând ceea ce trebuie făcut sau ceea ce presupune dificultăți de întâmpinat.
Iubirea de Dumnezeu ne aduce experiențe noi, bucurii și plăceri noi.
Iubirea de Dumnezeu poate intra în competiție cu plăcerile, dar Dumnezeu nu este invidios sau mânios pe oamenii care caută plăcerile. Problema majoră este la om, care face din căutarea și experimentarea plăcerilor prioritatea zero, lăsând iubirea de Dumnezeu pe locurile codașe.
Unii le văd pe cele două ca fiind exclusive: ori una, ori alta!
Alții le văd coexistând una cu alta, în diferite proporții și ritmuri.
Când iubirea de Dumnezeu este sufocată și înnecată de căutarea după plăceri trebuiesc luate măsuri radicale!
Pentru ca plăcerile să rămână în perimetrul lor moral și biblic este nevoie de un reglaj periodic al proporției lor în viața credinciosului.
Cumpătarea este virtutea care reglează în mod dinamic această atracție magnetică pentru plăceri. Cumpătarea este virtutea care moderează, reglează dorința noastră de plăcere, în special plăcerea ce ține de mâncare, băutură și relații sexuale.
Cumpătarea ca și disciplină presupune abstinență, în unele situații și moderație, în altele.
Să luăm ca și exemplu, sexul.
Cumpătarea înseamnă abstinență de la sex înainte de căsătorie.
După căsătorie abstinența nu este regula, ci excepția. În 1 Cor 7:5 găsim unul dintre puținele texte care pun în incompatibilitate o disciplină spirituală (postul) și o plăcere/nevoie (sexul). Prin bună învoire, cei doi soți se dedică temporal pentru post si rugăciune, timp în care se abțin de la plăcerea sexuală. După această perioadă, viața sexuală revine la normalitate.
Cumpătarea în căsătorie înseamnă și abstinența de la promiscuitatea sexuală promovată agresiv de către căutătorii idolatri de plăceri din industria media.