Categorii
Tematice

La ce este buna criza?

Nimeni nu-și dorește o criză și nimănui nu-i place criza!
Bolnavului nu-i place criza de astm, săracului nu-i place criza financiară, familiei nu-i place criza relațională, iar țării nu-i place criza de guvern.
Mie nu-mi place criza și nici ție nu-ți place criza pentru că ea înseamnă o lipsă acută a ceva important pentru viața biologică sau spirituală. Ea aduce tulburare și tensiune, discomfort și schimbare nedorită, confuzie și nesiguranță.
Nimeni nu-și dorește criza, toată lumea o evită de parcă ar fi muma pădurii. Dar, ca și personajul negativ din poveste, ea este nelipsită din viețile oamenilor.

Un tată avea doi fii.
Unul din ei – cel mic, avea tot cei trebuia, însă s-a plictisit acasă și-și dorea o altă provocare. Și-a cerut partea de avere de la tata și s-a dus. Departe de casă, departe de tata, departe de fratele său mai mare, departe de familiar.
Pe atunci nu existau carduri și ATM-uri, nici mobile, nici internet, nici facebook.
Odată plecat, comunicarea cu cei de acasă era întreruptă.
Noi știm ce urmeză să facă fiul risipitor. Noi știm că, după plăceri și risipire, deși se va zbate din răsputeri, în cele din urmă îl va ajunge criza.

Ce bine că nu avea mobil sau internet și nici porumbei poștași!
Ce bine că tata nu i-a mai trimis nici-un pachet prin vre-un curierat rapid!
Ce bine că mama nu a pus vre-un detectiv particular să-l urmărească peste tot și atunci când urma să fie la ananghie să-i vină în ajutor odorului său preiubit și necăjit!
Nu era nimeni care să-l ajute în căderea lui în groapă. S-a agățat totuși de o slujbă ca să mai aibă ceva resurse de trai, dar ea (slujba) l-a umilit și mai mult, făcându-l să simtă cu durere fundul gropii.

Ce crezi că ar fi făcut fiul risipitor cu banii și resursele, dacă i le-ar fi trimis tata sau mama sau … prietenii? Crezi că ar fi făcut economii sau vre-o investiție în afaceri?
Disperatul și risipitorul face ce știe să facă: risipește resursele ca să se salveze, evitând criza! De aceea scriam într-o postare anterioară că, cel crizat trebuie lăsat să ajungă până în fundul gropii. Orice ajutor înainte de aceasta este o … risipire! Disperații știu de ce!
Bine, vei zice tu, dar să nu ajuți un om disperat în nevoie?
Ce tată este acela care nu-l ajută pe fiul său să evite criza?
Ce mamă poate sta nepăsătoare să vadă cum fiul se zbate în criză?
Tatăl fiului risipitor a știut cum și când nu trebuie să-și ajute fiul!
Mulți părinți nu știu aceasta și îi ajută fără discernământ!

Crizele sunt neplăcute și nedorite pentru că ele sunt asociate instinctiv cu eșecul.
Dacă eram prevăzător, dacă eram deștept, dacă ascultam de X, dacă … nu ajungeam aici: să pierd totul, să fiu un ratat, să fiu umilit.
Criza este urâtă și disprețuită pentru că aduce durere, confuzie, nesiguranță, dezorientare și mai ales pierderea controlului.

Criza, ca și aproape orice lucru negativ din viața noastră, poate avea și consecințe răscumpărabile – pozitive, cum ar fi:
1. Criza distruge magia și puterea pe care o au iluziile în viața noastră.
Suntem vulnerabili la seducție, la plăceri, la frumos, la renume, la poziții sociale, la mai mult, la mai nou, la mai deștept, la mai mare, la la la …
Spiritul lumii ne cântă melodii adormitoare și visăm că cerul este aici pe pământ, că merităm mai mult, că suntem mari și tari, că viitorul ne aparține, că suntem mai presus de ceilalți. Aceasta până când iluzia nemuririi și invincibilității se sparge ca un balon de săpun.
Criza arată că este ceva mai mult decât ceea ce vedem și că sufletul trebuie să-și reorienteze hotărât direcția dinspre orizontala deșertăciunii spre verticala eternității.
Fiul cel mic și-a dat seama că viața departe de Tata este o iluzie și o prostie.
2. Criza încetinește forțat viteza vieții, până la oprire.
Lumea în care trăim este ocupată și grăbită. Șoferul conduce vorbind la telefon, elevul trimite mesaje în timpul orei de curs, bucătarul învârte în cratiță vorbind la mobil, bolnavul stă cu mobilul în patul de spital, copiii iau lecții de pian, canto, dans, înot, călărie, sărituri peste vârste și neajunsuri.
Munca, oboseala și epuizarea sunt apreciate, celebrate, preamărite. Trebuie să dovedești prin muncă vrednicia și meritele, să faci voluntariat, să faci evanghelizare, să faci babysitting, să ai grup mic, să slujești la orfelinat, să dai bani, să dai timp, să-ți dai viața. Dacă ești ocupat, obosit și util, atunci ești bun. Și o ții tot așa până ce marcajele rezonatoare de pe șoseaua vieții zgîlțâie mașina forțând-o să reducă viteza. Criza te aduce acolo că ți se oprește viața în loc. Nu mai ai ce dovedi și cui.
Viteza și aglomerația vieții ți se par acum inutile și o mare amăgire.
La fundul gropii, te oprești forțat și îți aduci aminte că Dumnezeu te-a iubit și când îi erai dușman, că iubește și fără merite personale, că dă odihnă celui obosit și împovărat, că primește pe cel ce vine la El, așa cum este.
În fundul gropii îți dai seama că ai lucrat și ostenit pentru Domnul fără să fi fost atent cu Domnul și sensibil la îndemnurile Duhului. Odihna forțată (sabatul) este cadrul propice pentru reflectare și încredere în bunătatea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu. În oprirea din lucru, în sabat experimentezi dragostea nemeritată a lui Dumnezeu. Restul zilelor se bazează pe merite (în accepțiunea noastră)!
Fiul cel mic s-a oprit la cea mai de jos meserie pentru el, paznic la porci; acolo, a avut  timp de reflectare, revelație și pocăință.
3. Criza te ancorează în dragostea lui Dumnezeu.
Ai fost naiv și ai căutat să vânezi iluzii. În cele din urmă te-au vânat și împușcat ele pe tine.
Ai fost viteaz și harnic până la epuizarea ta și a altora, ca să-ți demonstrezi ție și urmașilor, urmașilor tăi că Dumnezeu este norocos că te are în echipa Lui. Ai muncit și te-ai spetit ca să arăți că poți, că meriți și ți se cuvin avantaje și beneficii, ba chiar și bonusuri.
Nu te-ai oprit decât atunci când te-ai pus în pat, cel de acasă sau cel de spital.
Și totuși ai ajuns în faliment, ceva nu a mers, ai făcut greșeli după greșeli.
În fundul gropii, nimic nu mai contează.
Ești singur, iar cei care te aplaudau și admirau, nu mai sunt.
Doar tu și …tu,
dacă te mai … suporți!
tu și … Tata:
tu cu amarul, El cu … harul,
tu în zdrențe, El cu roba vieții,
tu desculț, El cu încălțăminte nouă,
tu cu mâna lăsată, El cu inelul întins.
Nicăieri nu strălucește dragostea Tatălui mai bine ca în întunericul crizei.

Nimănui nu-i place criza!
Cu toate acestea, ea este bună la ceva:
În criză,
inima fiului se detașează de iluzii și grabă
și
se ancorează în dragostea Tatălui!

(Visited 80 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *