Categorii
Tematice

Lumina care doare

Unul dintre călătorii pe la „Pomul vieții” m-a muștruluit că am tendința de a-mi generaliza și proiecta experiențele asupra celorlalți și că nu toți oamenii sunt pasibili de a fi înșelați de trăirea în dihotomie, adică în fățărnicie. S-a prezentat ca fiind o persoană autentică 100%, care se comportă la fel oriunde și cu oricine. Ca să nu cadă în greșeala  de a avea o părere prea bună despre sine, i-am sugerat să-și verifice puritatea autenticității sale întrebându-i pe cei apropiați lui (care-l cunosc bine), dacă au sesizat discrepanțe între convingerile, acțiunile și valorile lui declarate și cele trăite. Nu știu dacă el a făcut ceva în această privință, însă eu încerc să-mi verific autenticitatea fiind conștient că o doză de fariseism din mine tinde să nu se lase „fugărită sau stârpită”, ci caută mereu forme prin care să-și păstreze și să-și demonstreze utilitatea în viața sufletului meu.
Ne este mai ușor să vedem fariseul dinafara noastră decât pe cel dinlăuntrul nostru.
În Matei 23:24 găsim o caracteristică specifică fariseismului și un diagnostic realist, dar șocant. O să încep cu adevărul scos în evidență de diagnostic: povățuitori orbi!
Eu cred că este un adevăr universal valabil pentru orice muritor, nu numai pentru farisei.
Fiecare om, păcătos sau sfânt, are o doză de „orbire”!
Când mă refer la orbire nu mă refer la cea fizică, ci la orbirea ca și capacitatea limitată de a vedea realitatea întreagă, așa cum este ea.

Șoferii au vizibilitatea limitată și au nevoie de oglinzi pentru a vedea realitatea dincolo de limitările ochilor. Cu toate măsurile de precauție, oglinzi retrovizoare și senzori de toate felurile, sunt puncte și unghiuri moarte față de care șoferul este ”orb”. Ba, pe unele oglinzi mai scrie, ca și atenționare, că imaginea nu este conformă cu realitatea!
În psihologie există un instrument folosit pentru cunoașterea personală, numit ”Fereastra lui Johari” – după numele a doi psihologi. Acest instrument îndică faptul că, din cele 4 canate/domenii ale cunoașterii de sine există două canate/domenii al ferestrei care abordează această „orbire”: un canat în care sunt lucruri pe care nu le știu eu despre mine, dar le știu alții, și un alt canat în care sunt lucruri pe care nu le știu nici eu și nici alții despre mine (zona de potențial). În sensul acesta și psihologia observă și recunoaște că doza de orbire este ceva specific tuturor oamenilor și că ea poate fi redusă cu ajutor extern, din afara noastră, dar numai cu permisiunea noastră.

Revenind la versetul nostru din Matei 23:24, dincolo de figuri de stil și încercări lingvistice de a tălmăci și explica slova textului, găsim un principiu de care se folosește fariseul (fără să-și dea seama) pentru a-și dovedi sie însuși și altora, neprihănirea și superioritatea.
Țânțarul este un animăluț mic, care poate fi prins și controlat, dar poate trece și neobservat.
Cămila este un animal mare, care nu poate trece neobservat (în condiții normale de vedere).
Strecurarea țânțarului scoate în evidență capacitatea de a identifica și de a te focaliza pe lucruri mici, detalii. Unii o numesc scrupulozitate. Cel scrupulos se oprește sau se împiedică de ceva mic și stă fixat pe el, ca și cum toată lumea lui stă în acel lucru.
Fixarea pe ceva mic aduce o exagerare a importanței unor lucruri mici sau minore.
În timp ce ești preocupat în mod exagerat cu lucruri minore (exterioare), cu toată atenția ta distributivă și capacitatea ta mare de ”multitasking”, ignori și neglijezi lucruri mari și de importanță majoră (interioare). Problema este că …
în timp ce le faci mari pe cele mici, le faci mici pe cele mari.
Acest proces simultan de distorsionare a realității se petrece înlăuntrul nostru fără să ne dăm seama. Conștientizarea lui se face cu ajutorul Duhului Sfânt (înlăuntru, prin îndemnuri) și cu ajutorul celor din afara noastră, dacă suntem dispuși să primim avertizarea sau mustrarea.

Fiecare din noi are o predispoziție spre fariseism, spre exagerarea importanței unor lucruri mici și acțiuni minore și ignorarea sau minimalizarea unor acțiuni sau cerințe majore.
Avem tendința de a ne lega inima de poziții sociale sau eclesiale, de preferințe denominaționale,  de Pavel sau de Apolo, de like-uri pe facebook, de diplome și relații la nivel înalt, de zile de post, de cărți citite, de cursuri și examene luate, de jocuri câștigate, de membrii participanți la slujbe religioase, de vizite făcute la spital, de câte persoane s-au botezat, pe câți i-am ordinat, pe câți i-am mentorat, câte ore și bani am dat pentru Domnul, etc. Toate acestea sunt lucruri și victorii minore de care tindem să ne legăm inima în timp ce …

mândria o deghizăm în realizări și sucese,
superioritatea o acoperim cu scopuri și expansiuni,
mila o privim ca o slăbiciune,
grija față de cei bătrâni, slabi și marginalizați este o irosire a resurselor,
odihna, sabatul este pentru cei leneși,
solitudinea pentru cei singuratici,
dragostea pentru cei naivi,
speranța pentru cei năpăstuiți.

Da, am tendința de a-mi pierde vremea cu lucruri de nimic (strecurarea țânțarului), crezând că mă ocup de lucruri importante în timp ce ignor  lucruri cu adevărat importante pentru eternitate (înghițirea cămilei).
Am o doză de orbire și nu am ochiul soacrei care vede și în spate (:-)).
Îi am pe ai mei și vă am pe voi, ca prin îndemnare și mustrare, să-mi văd și să-mi accept orbirea, să aleg să mor față de nimicuri și să fiu viu față de ceea ce merită cu adevărat.
Ne avem unii pe alții ca să ne avertizăm când „înghițim cămila”, că ignorăm lucruri cu semnificație pentru suflet și cer.
Atenționările nu se fac ușor și nu sunt fără durere,
oricâtă anestezie (dragoste) ai pune în ele.

O să mă doară lumina voastră, dar mai prețioasă este vederea decât orbirea, căci dacă ochiul meu este sănătos, tot trupul îmi va fi plin de lumină! (Matei 6:22)

(Visited 142 times, 1 visits today)

2 răspunsuri la “Lumina care doare”

Orbirea spirituală este de lună durată, încă de la învierea lui Hristos, ca să nu spun că de fapt de la Adam. Cea mai actuală orbire este acum lupta între zilele de odihnă: sâmbăta sau duminica, dar ambele nu au suport biblic.
Am văzut atâtea articole și debateri pe internet cu ziua de odihnă, și toți se bat în piept că au dreptate. Dar dreptate are doar biblia!Cum poate să-mi demonstreze mie cineva că sâmbăta este ziua a 7-a??? Din ce an al istoriei pământului a apărut sâmbăta? Au fost și alte zile din săptămână pe locul 7 în istorie? Aceste lucruri trebuie discutate onest de către credincioși care doresc mântuirea. Istoria ne ajută și biblia nu spune că sâmbăta este ziua a șaptea (poate biblia modificată).Modificările de-a lungul istoriei a calendarului demonstrează clar că azi, în România, sâmbăta nu poate fi ziua a șaptea.
Ziua de inchinare saptamanala este ziua a saptea din saptamana biblica. Saptamana biblica nu are absolut nimic cu saptamana pagana. Zilele biblice ale saptamanii creatiunii, si pe timpul lui Moise, apoi Hristos, au fost ziua intai, a doua…a șasea = ziua pregatirii, si a saptea. Nu purtau nume de zei si nu erau stabilite de calendarul pagan roman, solar. Era cu totul alt calendar, era calendar lunar-solar . Acest calendar are suport biblic. Este proiectat pe cer din ziua a 4-a a creatiunii, ca in Gen 1,14. In calendarul ceresc, ziua Lunii Noi da „startul” la prima saptamana, la luna si la an. La Dumnezeu este ordine desavarsita. Zilele stau in saptamani, saptamanile stau in luni si lunile in ani, anii in ani sabatici si jubiliari chiar in mileniu.( nu ca in calendarul roman actual unde anul nou incepe uneori la mijlocul saptamanii, si luna astronomica s-a terminat dar calendarul mai are 5-6 zile).
Anul lunar era cu 10-11 zile mai scurt ca anul solar si atunci la inceputul anului (pe calendarul lunar-solar) se mai adauga o luna ( asta cadea la aproape 3 ani) ceea ce facea sa se regleze anul lunar la anul solar. Asa se face ca lunile din calendarul cerului nu fug dintr-un sezon in altul. Si se stie este si sarbatoarea snopului de leganat legata de Paste. Prin sarbatori Dumnezeu ne-a pus un fel de ceas divin. Sabatul Domnului este ziua a saptea, nu sâmbăta, nici duminica, si cade pe fazele lunare. Totdeauna prima zi din luna este Ziua Lunii Noi ( nu face parte din saptamana), dar e zi de inchinare, vezi Isaia 66,23 iar pe fazele lunii astronomice cad sabatele astfel: (am vazut1=Luna Noua ) pe ziua a-8 = prima faza lunara=primul patrar = , apoi in 15 luna plina= , in 22 ultimul patrar = , si in 29 faza intunecata=.
Nu credeti? Mergeti in Exod cap 16 si vedeti cum a cazut mana, era 15 =sabat= luna plina cand Moise a zis maine cade paine din cer, apoi in ziua a sasea mana a cazut dublu=ziua pregatirii=ziua 21 , iar in 22=ziua a saptea= sabatul= ultimul patrar, Deci luna astronomica are, ziua 1=Luna noua, apoi ziua de 8,15,22,29 sabate. Zilele de sabat cad in biblie in aceleasi date din luna, sunt fixe. Dumnezeu ne spune „sa ne aducem aminte, de ziua de odihna”. Daca vezi fazele lunare si le urmaresti iti amintesti dar daca vezi doar zilele solare, ce sa-ti amintesti ca sunt la fel, toate, dar daca te uiti si la luna, ai ce vedea.
Si adventistii AZS, ar trebui sa o stie mai bine decat ceilalti ca biserica AZS s-a fondat pe un eveniment istoric calculat pe calendar lunar-solar. Mileritii au calculat pe calendar lunar-solar ziua ispasirii din 22 oct 1844. De ce nu au mers mai departe? Doar ei stiu foarte bine ca ziua biblica incepe la apusul soarelui si ca anul nou nu incepe iarna. Dar mai mult ar trebui sa stie cei ce tin si sarbatorile, ca ei se iau dupa calendarul lunar ca sa stie cand cade sarbatoarea dar nu se gandesc ca nu sunt doua calendare ceresti. Data de 15 a luni nisan este luna plină si este si sabat, si este sabat mare ( Ioan 19,31) pentruca se suprapune si prima zi a Azimilor. La fel este sabat mare ziua a 15-a a lunii a 7-a mozaice, ca se suprapune sabatul saptamanal cu prima zi din Sarbatoarea Corturilor.
Ziua ispășirii și alte sărbători mari nu pot exista alături de sabatul zilei a șaptea
Dacă săptămânile sunt continue, deci sărbătorile se pot perturba: Ziua Ispășirii poate fi atunci și zi de pregătire (dacă cade vineri) sau sâmbăta poate fi și zi de pregătire dacă cade înainte de ziua Ispășirii. Acest lucru este o imposibilitate biblică!!! În ambele sărbători este interzisă munca obișnuită și săptămâna biblică are sabat precedat de ziua de pregătire. Cum mai este posibil așa ceva? Iar Creatorul nu are două calendare.

Apreciez munca depusă în clarificarea acestui subiect controversat. Așa cum scrii, este multă ignoranță și neștiință în acest domeniu. Știu că cer un lucru greu, dar ai putea să scrii, pe scurt, care sunt concluziile tale cu privire la acest subiect? Mulțumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *