Dacă este să scriem și să vorbim despre sentimente negative, atunci subiectul mâniei nu poate fi ocolit. Nici Domnul Isus nu l-a ocolit și nu numai că nu l-a ocolit, ci l-a pus pe primul loc în capul listei cu problemele majore ale oamenilor (Matei 5:22). Mânia suprimată și exprimată o întâlnim deopotrivă la oameni educați și needucați, religioși sau atei, bărbați sau femei, la sfinți și la păcătoși.
Ba, o întâlnim chiar și la Dumnezeu!
El nu ascunde faptul că este mânios, că are de gând să facă ceva cu această mânie. „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu și împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor …” (Romani 1:18). El anunță, din timp, că măsurile de pedepsire sunt pe cale de a fi aplicate astfel că păcătoșii au timp de pocăință – întoarcere de la faptele lor rele. Acesta este tiparul lui Dumnezeu!
Putem conta că nu și-L schimbă – niciodată!
Între mânie și pedeapsă există loc de avertizare și timp de schimbare – pocăință.
Dumnezeu nu vrea pedeapsa sau moartea păcătosului, chiar dacă păcatele și nelegiuirile lui o cer. Înainte să trimită pedeapsa și moartea, Dumnezeu trimite soluția cu oferta pocăinței și a vieții.
Așa a făcut și cu cetatea antică Ninive.
Răutatea și păcătoșenia oamenilor din cetate a ajuns până la ceruri, adică la un prag maxim de suportabilitate și de îndelungă rabdare. Trebuiau luate măsuri drastice pentru stoparea acestor răutăți. Înainte ca să trimită „escadrila cerului” să bombardeze cu foc și pucioasă cetatea păcătoasă, Dumnezeu trimite un om cu misiunea specială de a-i anunța cu privire la iminența distrugerii ei.
Dumnezeu vrea să-i scape de la moarte, mesagerul însă vrea ca ei să fie nimiciți.
Dumnezeul mânios vrea să le mai dea o șansă, dar mesagerul șansei este furios pe șansa vieții pe care trebuie să le-o ofere, chiar el însuși.
Mânia lui Dumnezeu are leac, mânia omului – nu!
Dar, dacă nu s-ar mai duce cu șansa vieții la ei, păcătoșii?
Ce va face Domnul cu mânia Lui?
Cum poate un om mânios, furios să înțeleagă mânia unui Dumnezeu mânios?
De cât timp are nevoie un om furios pentru a se liniști?
De trei zile și de 3 nopți?
Iona a forțat să stea în solitudine, în burta unui pește uriaș.
Oare i-au fost de ajuns?
Furios pe sine și pe mesajul său, supărat pe niniveni și pe Dumnezeu, Iona face îmbufnat turul cetății Ninive. Apoi, se retrage în camera de hotel, dă drumul la TV și se uită la știri. Prima știre anunță că un străin străbate ca un nebun cetatea amenințând cu distrugerea ei în următoarele 40 de zile. Tot de la știri află că oamenii cred că amenințarea este reală și că trebuie făcut ceva rapid și radical, adică pocăință și post, de la mic la mare și invers. O știre de ultimă oră anunță că până și împăratul a renunțat la garderoba regală și a trecut la costumul de sac; a mai dat un decret pentru închiderea tuturor magazinelor și unul în care atât oamenii, cât și animalele, trebuie să se abțină de la mâncare – post total, negru.
Uimit, răscolit și mânios pe ce se întâmplă în cetate, Iona părăsește hotelul și cetatea.
Planul lui se duce de râpă și ninivenii păcătoși vor scăpa de moarte.
Iona este mânios că Dumnezeu nu mai este mânios!
Nu mai putea suporta să-i vadă pe niniveni cum se pocăiesc. Îi era ciudă că au șanse de scăpare și se foloseau de ele. „Meritau pedeapsa pentru răul care l-au făcut altora!”
Iona este furios că Dumnezeu și-a schimbat sentimentele față de ninivenii pocăiți.
Mânia omului cere pedeapsă.
Mânia nu suportă schimbarea planului și a strategiei.
Mânia nu suportă prezența harului.
Mânia nu suportă anularea pedepsei.
Mânia vrea pedeapsă -moarte cu orice preț, nu contează a cui!
„Acum, Doamne ia-mi viața, căci vreau mai bine să mor decât să trăiesc!” (Iona 4:3)
Mânia are soluții imediate și perspective înguste.
Mânia este anclanșată/provocată de lucruri mari și de lucruri mici – nimicuri.
Mânia smintește mintea și este nedreaptă.
Datorită unui curcubete – umbrelă care i-a asigurat o umbră bună și deasă, Iona și-a schimbat registrul emoțional trecând de la furie și mânie la bucurie.
Iona s-a bucurat de un lucru pe care nu l-a meritat (nu l-a plantat, nu l-a udat, nu l-a făcut să crească). Când curcubetele s-a uscat, lăsându-l fără umbră, Iona s-a mâniat, din nou.
Mânia se declanșează la orice schimbare nedorită!
Din vorbele lui Iona „bine mă fac că mă mânii, până la moarte” (4:9) aș putea spune că …
mânia este „soră de cruce” cu moartea și cu … încăpățânarea!
Oamenilor mânioși le place să primească harul (daruri nemeritate), dar nu le place să ofere har, ei mai degrabă transferă în jurul lor pedeapsă și moarte, pe care nu au obiceiul de a le anunța dinainte.
Și Dumnezeu este mânios, dar anunță pedeapsa tocmai pentru ca cel păcătos să se pocăiască. Dacă cel păcătos renunță la păcat și primește oferta vieții, Dumnezeu se bucură de el, pentru că a fost mort și a înviat, a fost pierdut și a fost găsit.
Mânia lui Dumnezeu se transformă în bucurie și celebrare.
În concluzie, mânia …
fie râmâne soră cu moartea și încăpățânarea și se transferă spre ceilalți electrocutîndu-i,
fie se transformă în bucurie, și-i contaminează pe ceilalți, îmbucurându-i!