Moale ca lutul?

Într-o postare anterioară intitulată „Tare ca piatra?” specificam faptul că expresia „tare ca piatra” rostită de cineva ca și o evaluare a altcuiva, poate merge fie în direcția aprecierii față de comportamentul și caracterul cuiva de admirat, fie în direcția dezamăgirii față de reacțiile unei persoane încăpățânate și blocate în tipare neschimbabile.
Tot așa stau lucrurile și în situația în care folosim expresia „moale ca lutul”.
Ea poate fi folosită fie în sens admirativ, fiind un compliment la adresa cuiva; în acest caz, a fi moale are o conotație pozitivă, fiind considerată o virtute.
Dar, ea poate fi folosită și în sens disprețuitor față de o persoană care este considerată slabă, fără personalitate, această trăsătură fiindu-i considerată o slăbiciune, un viciu.

Sunt anumite situații în care o persoană se arată a fi în mod repetabil îngăduitoare, tolerantă cu cei din jurul ei. Când apare o sitație cu conflict de interese, persoana mai moale cedează mai ușor în favoarea celeilalte. Nu discutăm acum motivul din spatele acestei cedări, ci privim la acțiunea în sine, la flexibilitatea cu care s-a schimbat poziția inițială pentru a crea spațiu pentru cooperare sau binele celuilalt.
Ai putea zice că persoana moale nu are voință proprie, dar nu este adevărat.
Persoana moale are voință, dar din diferite motive știute sau neștiute, aceasta alege să-și schimbe cursul acțiunii în funcție de poziția altora.
Persoana moale are un scop, atunci când renunță la interesul personal și se supune voinței altei persoane, chiar dacă acel scop nu mai este conștientizat sau bine articulat. Aici putem face totuși distincția, trage linia de demarcație între cei moi ca stare de fapt (cei care cedează în mod regulat de dragul autoprotecției și le este un stil de viață) și cei moi cu scop (care cedează de dragul altora fără a-și pierde din vedere scopul și direcția vieții).

Când omul se întâlnește cu Dumnezeu fie se înmoaie, ajustându-și viața la cerințele și voia Lui, fie se împietrește, văzându-și de viața lui și făcându-și mai departe voia și mofturile lui.

Convertirea are rolul de a schimba anumite aspecte ale personalității noastre și de a le consolida pe altele.
În unele aspecte am fost poate îngăduitori, toleranți – moi și a trebuit să devenim tari – fermi, neschimbători, hotărâți.
De exemplu, în domeniul imoralității promovate prin filme, înainte de convertire eram indiferenți, pasivi, indulgenți. După convertire aceste lucruri nu mai trebuiesc tolerate, ci tratate cu fermitate, cu hotărâre, cu tărie.
Nașterea din nou, ne face vii față de o nouă realitate în care păcatul capătă alte valențe  și în fața căruia nu ne mai putem permite să fim moi, slabi, fără vlagă.
Această schimbare nu scapă neobservată de ceilalți, chiar dacă nu știu cum s-o intepreteze.

În anii 80 s-a pocăit un vecin de pe strada mea. Lucra, pe atunci, la o fabrică de mobilă.
Duminică seara s-a pocăit și luni dimineața a dus înapoi lucrurile pe care le furase din fabrică. Bineînțeles că au fost toți șocați: și frații din adunare, și colegii de muncă. Primii că i-au făcut de râs un începător, ultimii că i-au făcut să se simtă vinovați pentru ceea ce și ei furaseră. Fratele nostru devenise tare în ce privește păcatul și compromisul.
Apoi a început să fie mai atent la situațiile sociale mai dificile și a fost dornic să ajute pe alții în nevoile lor, ceea ce nu făcuse mai înainte. Fratele nostru a devenit mai moale în ce privește sensibilitatea inimii față de nevoile altora.

Orice om este un amestec de „moale” și „tare”.
Proporția diferă de la om la om.
Analogia omului cu lutul este una pe care o întâlnim și în biblie.
Accentul cade pe un anume interval de timp în care lutul are proprități prelucrabile, în care sub mâna olarului poate lua diferite forme. Această capacitate de a lua forma dorită de olar prin frămânatare și apăsare este cea la care se face referire când vorbim despre oameni.
Lutul este maleabil, prelucrabil.
Omul moale ca lutul, este un om învățabil (indiferent de vârstă), ușor de modelat (ușor de înduplecat – zice Iacov în 3:17) fără a fi naiv și credul, adaptabil la alții fără a-și pierde personalitatea, smerit dar fără să fie slugarnic.
Omul moale atunci când este confruntat cu propriile acțiuni și tipare păcătoase, nu și le acopere, nu și le apără, nu și le justifică, ci le recunoaște, le plânge și caută să și le îndrepte – se adaptează la cerințele neprihănirii.
Omul este moale ca lutul atunci când, confruntat cu răutatea din inima lui, se întoarce de la răutatea lui (așa este definită pocăința în Ieremia 18) și-și îndreaptă umbletele și faptele după legea lui Dumnezeu.

Omul este moale ca lutul atunci când, sau atâta vreme cât, este pocăibil!

Când crede că nu mai are nimic de schimbat, omul ca și lutul …
se întărește,
se apără,
se întărește,
atacă,
se întărește,
se întărește până se …
împietrește!
Dacă vrei să știi cum ești, „tare ca piatra sau moale ca lutul?”, întreabă pe cineva apropiat.
Dacă îți va spune de niște colțuri pe care le ai …
nu te apăra,
nu ataca pe cel ce-ți spune,
nu rămânea indiferent,
ci
înmoaieți inima,
fii moale ca lutul!

Dacă te întreabă cineva să-i spui cum este „tare ca piatra sau moale ca lutul?” …
nu începe direct cu colțurile,
nici cu durerile,
ci
cu bucuriile,
cu visările,
cu împlinirile,
cu cerul! (din el/ea)
Pentru că …
Cerul cucerește iadul! (și nu invers)