Am fost săptămâna trecută unul dintre participanții taberei de vară ABC pentru Tătici și copii. Deoarece nici una din fetele mele nu au fost cu mine ( au depășit vârsta de la care se califică pentru participare) am fost de unul singur: într-o zi am jucat rolul tatălui și în cealaltă am jucat rolul fiului! 🙂
Această tabără se dorește a fi un cadru neformal, interactiv și dinamic pentru consolidarea relațiilor dintre tătici superocupați și copii superdornici de a petrece câteva zile de calitate împreună. Departe de presiunile sociale și familiale aferente, într-un cadru natural și relaxant, tabăra își propune să faciliteze întoarcerea inimii tăticilor spre copiii lor. Activitățile, jocurile, drumețiile și discuțiile aduc relația tată-copil în centrul atenției și favorizează comunicarea și reconectarea celor două lumi, cea a adultului cu cea a copilului. Cadrul natural și mișcarea fizică, interacțiunea cu ceilalți tătici și copii sunt complementate de momente de reflectare care sunt înregistrate zilnic în jurnalul de tabără.
Drumețiile montane sunt un cadru bun pentru a (re)descoperi lumea văzută prin ochii copilului tău și a (re) descoperi splendoarea și măreția creației lui Dumnezeu!
Dumnezeu este ospitalier cu omul și prin creația Sa.
Muntele nu-i cere omului nici parolă la intrare și nici nu-l obligă să cumpere bilete. Muntele îi cere doar condiție fizică, înțelepciune și perseverență. Muntele nu face diferențe între oameni, îi primește pe toți la el. Oferă umbră la toți, apă la oricine și peisaje magnifice la cei care sunt îndrăzneți și perseverenți.
Unul din aspectele care m-au uimit cel mai mult, în aceste drumeții, este prezența izvoarelor de apă, acolo în inima munților. Drumețul obosit și însetat dă peste izvoare de apă care răcoresc sufletul și înviorează trupul. Cum urcă oare apa până acolo sus, dincolo de nori? Câtă apă ar trebui să-și care drumețul ca să ajungă la capătul traseului dacă nu ar fi aceste suprinzătoare prezențe ale purtării de grijă ale lui Dumnezeu!
Drumeția în grup oferă oportunități multiple pentru exprimarea ospitalității și purtării de grijă față de ceilalți călători. Cei mai rezistenți fizic încurajează pe ceilalți și își ajustează ritmul după cei mai slabi sau cei cu o condiție fizică mai precară. Cei mari au grijă de cei mai mici. Cei care au alimente mai multe le împart cu cei care au mai puține. Cei mai tari duc pe umeri pe cei obosiți și descurajați. Într-o astfel de drumeție m-am alăturat și atașat mai mult de familia Bistreanu: Romeo – tatăl, Matei – întâi născutul și David, cel mic – de 5 ani. Romeo și Luana Bistreanu au copii cuminți, ascultători și harnici. Contextul social belgian în care trăiesc i-a ajutat mult și la imprimarea unei vieți mai ordonate și disciplinate.
Cu toate acestea, canicula de afară și drumeția lungă, l-a dus pe David la capătul perseverenței și puterilor. Atunci i-am făcut oferta să-l car, o bucată de drum, pe umeri.
L-a surprins plăcut propunerea, dar nu a luat decizia până nu s-a uitat la tata. Reacția aprobatoare a lui Romeo l-a făcut să accepte bucuros rolul de călăreț pe umerii mei.
Dialogul dintre noi a devenit mai cald și fluid. David a început să povestească despre viața din Belgia, despre călătoriile în Franța, despre școală și despre casa lor, în care se vor muta curând. La un moment dat aud: „Dacă o să vii la Bruxelles, la noi acasă, atunci o să te las să dormi în camera mea.” De obosit și grăbit ce eram nu m-am prins atunci de seriozitatea invitației și ospitalității lui David. Ulterior, când am reflectat la rece, mi s-a îmbucurat inima că am căpătat trecere înaintea lui David și că inima lui generoasă era gata să împartă spațiul său privat cu un străin și un adult ca mine.
Să bei o cafea cu directorul poate fi un lucru oarecare.
Să mergi la primar în audiență poate fi o șansă mare.
Să te primească președintele țării în audiență este un lucru rar și mare.
Dar, să te primească un copil în camera lui este un lucru și mai mare!