Am intrat de muuuuuuuuuuuult în criză.
Am intrat în marea criză financiară și nu avem siguranța că mai știe sau poate cineva să ne scoată din ea. Lăcomia celor puțini este prea mare ca să le pese de cei mulți. Unii sunt în criză existențială, alții în criza identității. Unii sunt în criză de idei, alții sunt în criză de timp. Unii sunt în criză de … răbdare.
Pentru aceștia din urmă am un cadou surpriză …
Ofer oricui, drept cadou, „puțintică” răbdare primită ca moștenire de la străbunicul meu care a lăsat-o moștenire la bunica mea, care a transmis-o mai departe la mama mea și care a ajuns, traversând două secole, până la mine. Inițial, moștenirea străbunicii avea formatul unor boabe de muștar, apoi a devenit ca boabele de nisip și, pentru că erau greu de numărat, le-am tot pisat (zdrobit) între pietrelele nerăbdării, le-am amestecat bine – de nenumărate ori, cu mânie și cu ciudă, după care le-am fiert – la foc molcom, în neliniște și griji până a devenit ca o pastă. Pasta, ca una care se întinde pe pâine, am pus-o cu încetinitorul în borcanele care stăteau cuminți și netulburate la rând. Apoi capacele s-au așezat tăcute peste borcane închizând pasta domolită înlăuntru. Au mai rămas etichetele, care s-au lipit destinse și distinse de vederea căutătorului.
Poftiți de luați! Dau la ofertă: gratis am primit, gratis dau!
O singură condiție: doar 1 borcan pe zi și se mănâncă încet, rar și puțin! 🙁
Nu vă grăbiți, este destul pentru toată lumea. 🙂
Lunea ofer 2 borcane, pentru că mergeți la servici!
Sâmbăta ofer 3 borcane, pentru că duminică mergeți la biserică!
2 răspunsuri la “Rabdare la … oferta!”
Criza nu are margini, doar stapani si sclavi. Din pacate, nimeni nu se prea plange in zilele noastre ca este in criza dupa har, pace si Duhul Sfant.
Probabil, pentru ca acestea nu se gasesc la ofertă! 🙂