Rabdarea lui David

În unele aspecte ale vieții mele încă văd oamenii și evenimentele cu ochii de copil.
Mintea mea a „fotografiat” și a reținut oamenii întro anumită ipostază a devenirii lor. Chiar dacă ei între timp s-au schimbat, au evoluat sau au regresat, în mintea și percepția mea, ei se găsesc tot acolo, undeva blocați în trecut.
Se întâmplă însă și fenomenul invers, în care memoria mea a „fotografiat” personajul în faza lui adultă și chiar dacă vorbesc despre tinerețea lui, în mintea mea am fotografia lui de adult. De ultimul lucru mi-am dat seama recent, când am încercat – chiar și speculativ, să ma gândesc ce vârstă aveau apostolii când au plecat de acasă sau, mai bine zis, de la firmele la care lucrau. În mintea mea aveam poze de oameni maturi, trecuți de 40 de ani – așa le-am văzut în multe cărți de copii. Încep să mă îndoiesc de percepțiile mele și ale altora.
La fel este și cu David, fiul lui Isai. Unii, îl au în minte pe copilașul cu părul bălai, alții îl au în minte pe împăratul cuceritor, vărsător de mult sânge. Despre David, Domnul face o afirmație suprinzătoare, și anume că este „un om după inima Lui”. David a avut multe calități, dar și slăbiciuni. Există însă o calitate a lui pe care nu am observat-o: răbdarea.
El este ales, surprinzător pentru toată lumea, dintre toți frații săi – arătoși și privilegiați, ca să fie următorul împărat (1 Samuel 16:13). De la acest eveniment privat al ungerii și până la evenimentul public al înscăunării a trecut mult timp. David avea să penduleze între rolul mai vechi al lui de cioban la oile tatălui și rolurile mai noi, comasate, de cântăreț personal și scutier al împăratului. Capriciile haotice ale împăratului Saul fie îl aduceau pe David la palat, fie îl concediau din slujba împăratului. Așa că tânărul David era când la țară – cioban la oi, când la palat – scutier și cântăreț. Nu știu cum s-a simțit el și ce-i spuneau cei din jur văzându-l cum face naveta între poziția de jos și cea de sus. Nu știu ce a simțit el când a stat o vreme la palat, în apropierea împăratului, știind că el a fost deja uns pentru această poziție. David a avut însă răbdare ca Dumnezeu să aducă vremea Lui pentru ca el să ajungă împărat de fapt, așa cum era de drept. Dar, lui David a început să-i crească autoritatea prin faptele de vitejie, lucru care a fost neplăcut pentru împărat, cel care avea încă autoritatea pozițională.
A urmat o perioadă grea pentru împăratul fără tron (poziție) care a devenit un fugar, un urmărit general. Culmea răbdării lui David a ieșit la suprafață în momentul cheie din peșteră ( 1 Samuel 24) când putea să-l ucidă pe Saul și să devină el împărat. Era în legitimă apărare, avea acordul ba chiar îndemnul apropiaților de a-l asasina pe împăratul Saul.
Și totuși, nu o face. Are răbdare. Da, este nevoie de iertare și de bunătate, ca să nu-ți lovești dușmanul, persecutorul. Dar, este nevoie de răbdare să nu-ți iei singur, prin propriile mâini și mijloace, ceea ce Dumnezeu ți-a promis. David avea toate motivele din lume să se scape de Saul și să-și pună odată coroana de împărat pe cap. David a avut răbdare ca Dumnezeu să-l îndepărteze pe Saul prin mijloacele Lui și la vremea Lui.
David a suferit, a fost multă vreme un fugar – pe nedrept, a răbdat. Cu moartea lui Saul s-a încheiat doar un capitol din formarea și maturizarea răbdării lui David. Un altul se va deschide mai târziu, când va lua din nou drumul pribegiei.
Pe ce te tenteză să pui mâna și nu mai ai răbdare să aștepți?
Ce este al tău, îl meriți, și-ți vine să ți-l iei înainte de vreme?
Dacă ți se face o ofertă acum și totuși ai refuza sau ai amâna luarea acelei poziții?