Este în plină desfășurare Conferința națională pentru tineret, ”Peniel”.
Tema conferinței este ”Identitatea”. Gândindu-mă la acest subiect important în dezvoltarea adolescenților și tinerilor am constatat că înainte de a reuși să-mi definesc identitatea am nevoie de a mă ”curăți” de identitatea mea deformată.
Mare parte a identității mele este deformată în copilărie și un rol important în această deformare îl joacă etichetele și poreclele. Copiii și adulții reușesc să fie foarte răi atunci când uitându-se la un copil, îl identifică și asociază doar cu un ”fragment” din el, trecând cu vederea întregul acestui copil. Această definire a întregului printr-un fragment este un adevăr exagerat și distorsionat (în cele din urmă este o minciună) care-și pune amprenta pe imaginea de sine a copilului,blocându-i dezvoltarea și creșterea.
Eticheta sau porecla te ține legat de trecut și de un defect sau eșec pe care se pare că nu-l vei putea depăși ușor. Ori de câte ori prezența ta devenea incomodă pentru cineva, rostirea poreclei sau etichetei tale, te făcea fie să ataci acea persoană, fie să te retragi undeva.
În trecut, pentru ambalarea uleiului și a berii se foloseau sticlele, nu pet-urile sau cutiile de aluminiu, cum se întâmplă acum. Pentru a putea fi refolosite, aceste sticle de jumătate sau de un litru, trebuiau spălate și curățate de etichete. La unele, spălatul și curățatul era o sarcină destul de ușoară; la altele, dezlipirea etichetelor dura aproape o veșnicie – din cauza lipiciului folosit. La acestea nu era deajuns să punem sticlele în apă rece și să le lăsăm ceva timp la înmuiere, ci trebuiau puse la înmuiere în apă fierbinte și cu săpun. Chiar și așa desprinderea, curățarea etichetelor era dificilă și cerea răbdare.
Tot așa este și cu etichetele pe care ni le-au pus oamenii în egoismul și răutatea sau gluma lor. De unele scăpăm mai ușor, de altele mai greu.
Ele reprezintă un adevăr deformat, denaturat despre noi și ne blochează exprimarea emoțională. Ele sunt niște minciuni care ne țin legați de trecut și de anumite limitări.
Ele nu au voie să mai stea lipite de identitatea noastră, pentru că cei care ni le-au pus nu aveau dreptul s-o facă!
Cine a pus etichetele pe sticlele de ulei? Cei de la bere sau de la compoturi?
Eticheta este pusă de producător sau fabricant!
Cine are dreptul să te eticheteze când ești copil?
Cei din clasă (invidioși și răutăcioși)? Cei din gașcă? Vecinii? Părinții? Educatorii sau profesorii?
Nici măcar părinții, care ”te-au făcut”, n-au voie să-ți pună etichete prin care să-ți ridiculizeze defectul și să-ți deformeze identitatea!
În apropierea casei copilăriei mele era și este o fântână arteziană: curgea încontinuu și mai curge încă, de mai bine de 100 de ani. Era fascinant pentru mine să văd că nu se închidea niciodată robinetul și că nu se făcea economie la apă. Pe când aveam vre-o doi ani, am început să merg să beau apă proaspătă, direct de la fântână. Cum nu era robinet și nu puteam regla debitul apei, în timp ce căutam să beau îmi udam toate hainele, de sus până jos, și tot nu reușeam să beau suficient. În frustrarea mea am decis că, pentru stâmpărarea cu eficiență a setei, îmi voi lua un pahar de acasă. Zis și făcut. Mândru de ideea mea am plecat zilele următoare cu paharul la fântână.
Numai că paharul, ca și ulciorul, nu merge de multe ori la apă.
După câteva ture, am reușit să sparg paharul!
Mă întorceam spre casă plângând și o vecină m-a văzut … m-a întrebat de ce plâng.
Nu puteam spune decât câteva cuvinte și i-am spus adevărul: ”Gili … paparul!”
Atunci s-a născut un mariaj nefericit între numele meu și paharul spart (nu puteam spune pahar, doar papar).
De atunci încoace, vecina – în glumă, a ținut să-mi aducă aminte mereu de eșecul meu de la fântână. Eram etichetat cu spargerea paharului, cel care nu a reușit să aibă grijă de pahar.
Este vremea să nu mai lăsăm etichetele, mai ales cele false, să stea lipite de identitatea noastră!
A sosit timpul să le punem la muiat în dragostea fierbinte a lui Dumnezeu care ne acceptă cu toate defectele și eșecurile noastre, care nu ne mai aduce aminte de ele.
A sosit timpul să le dezlipim pe cele puse ilegal și pe nedrept de către oameni și să le lipim pe cele scrise de Făcătorul nostru, acelea care ne reprezintă ca întreg, care ne motivează la creștere și dezvoltare, care ne răscumpără și ne înnobilează.
A sosit timpul să-i confruntăm pe cei care mai folosesc etichete și porecle asociate cu numele nostru (chiar și în glumă) și să le cerem să-și revizuiască atitudinea și limbajul față de noi într-un mod care ne respectă și care ne păstrează demnitatea!
A sosit timpul ca, dacă noi mai folosim etichete pentru alții, să ne pocăim de răul făcut și să căutăm cuvinte și expresii noi care să susțină și să edifice persoanele respective!
A sosit timpul să rostim cuvinte de iertare la adresa celora care ne-au nedreptățit și rănit ani la rândul cu etichetele lor și să cerem Domnului să nu le țină în seamă păcatul acesta!
A sosit timpul să dezlipim etichetele omenești, false și degradante!
A sosit timpul să le lipim pe cele dumnezeiești, adevărate și înnobilante!