Am auzit de nenumărate ori, în copilărie, aceste cuvinte: „Taci, rabdă și nu zice nimic!”.
Eram mic și m-am conformat sfatului deși, de multe ori, mi-a venit să sar în sus și să strig că nu este normal „să tac și să rabd”, că viața este nedreaptă și că tăcerea mea nu rezolvă situația. Despre emoții nu s-a vorbit în mod direct, ci mai mult indirect, prin atitudinea și acțiunile pasive cu care trebuia să nu răspund situațiilor nedrepte ale vieții.
Unii, ca și mine, au fost învățați că idealul sau normalul în fața nedreptății și durerii emoționale este „să taci și să rabzi”, adică să acumulezi emoțiile în interiorul tău așa cum face un arc, care sub presiunea aplicată asupra lui, se deformează temporar absorbind tensiunea creată.
Sistemul de suspensie al mașinilor (vezi imaginea alăturată) folosește arcurile pentru a absorbi șocurile datorate denivelărilor întâlnite de calea de rulare.
Arcurile elicoidale sau în foi au rolul de amortizoare, de atenuare a șocului provocat de oscilațiile pe verticală.
Arcul preia șocul, îl înmagazinează până la o anumită limită și-l transmite mai departe într-o formă mult diminuată.
Într-o definiție simplă și scurtă, emoțiile sunt reacții interioare la stimuli exteriori.
Când mi s-a cerut „să tac și să rabd”, mi s-a cerut să acționez ca și un arc: să nu reacționez (imediat) la stimulii externi prin exprimarea și eliberarea tensiunii, ci să acumulez acea tensiune în interiorul meu. Această acumulare repetată fără reacție (imediată) duce la suprimarea emoțiilor, la o pasivitate și o uscăciune interioară.
Dar, nici arcurile nu pot acumula la nesfârșit șocurile și se vor descărca la un moment dat, în mod necontrolat. Când cei care acumulează (multă durere și amărăciune în sufletul lor) ajung la limita insuportabilității, se descarcă necontrolat provocând pagube și durere în jurul lor. Ei sunt ca niște bombe cu ceas: după un anumit interval de timp se declanșează în jurul lor prăpădul. Dacă ești în apropierea lor, nu-ți vine să crezi de ce sunt în stare aceste ființe, care păreau pasive și inofensive înainte.
Problema celor care au fost învățați să acumuleze este că atunci când se declanșează tensiunea internă (atingerea limitei suportabilității), fie se rupe sau distruge ceva în interiorul lor (inclusiv în corpul lor – ulcerele, de exemplu) fie reacția lor înafară este necontrolabilă și disproporționată!
Când reacția cuiva față de o ofensă (mică) este disproporționată (adică prea mare) aceasta poate fi un indiciu că persoana a acumulat, absorbit șocurile emoționale anterioare iar ofensa (deși mică) a fost „ultima picătură care a umplut paharul”.
Pe de altă parte, unii au fost învățați (sau s-au învățat singuri) să nu acumuleze tensiunile în interiorul lor, ci să se descarce, să reacționeze imediat la stimulii externi.
Cu alte cuvinte, ei sunt ca și fulgerele.
Ei au fost învățați să nu țină lucrurile în ei, ci să-și exprime emoțiile, să le manifeste înafară, să le verbalizeze. Se și mândresc cu acest fel de abordare, pentru că la ei „ce-i în gușă este și-n căpușă”.
Ei privesc de sus pe cei care acumulează pentru că îi consideră lași, incapabili de a-și comunica intențiile și durerile. Moto-ul lor ( deși nemărturisit) este: „decât să mor eu de durere, mai bine să moară alții”! Ei reacționează imediat la stimulii externi și consideră această strategie ca fiind virtute. Ei nu gândesc sau nu procesează evenimentele și lumea lor interioară; ei rareori acționează, mai mult reacționează.
De cele mai multe ori sunt manipulatori prin reacțiile lor și au versete și exemple biblice care le scuză acțiunile.
Cei de lângă „fulgerători” sunt deseori uimiți, răniți și loviți de reacțiile lor pripite și disproporționate.
Care este reacția ta?
Care este strategia ta de a face față emoțiilor, stimulilor externi?
Nici una dintre cele două strategii nu este sănătoasă, ambele sunt dăunătoare și manipulatoare.
Dacă te asemeni mai mult cu arcul, sugestia este să nu mai aștepți până la atingerea limitei suportabilității, ci să inițiezi (știu că te sperie gândul acesta) cât mai repede o discuție la rece cu cei care-ți fac zile grele, pentru a-i confrunta elegant cu consecințele acțiunilor lor din viața ta. Roagă-te pentru curaj și înțelepciune!
Dacă te asemeni cu fulgerul, sugestia este să-ți întârzii reacția, manifestarea imediată și necontrolată a emoțiilor, ba chiar să reflectezi asupra lor înainte de a le exprima (știu că te sperie gândul acesta). Inițiază o discuție la rece și întreabă-i pe cei apropiați ce sentimente le provoacă reacțiile tale imediate. Nu-i intimida și nu căuta să le justifici la nesfârșit. Acceptă realitatea și fă schimbările necesare. Roagă-te pentru blândețe și răbdare!